Atitudinea lui Cristi Chivu (45 de ani) după ce Lautaro Martinez a marcat golul de 3-2 în Inter – Napoli a surprins întreaga Italie, dar tehnicianul român a explicat motivul pentru care a acționat așa.
Lautaro Martinez a înscris în minutul 90+1, după care Chivu a țâșnit spre Calhanoglu, pentru a-i da sfaturi cu privire la tactica din ultimele minute.
Inter – Napoli 3-2 a fost, fără doar și poate, cel mai frumos meci din acest început de sezon în Serie A. Toate golurile s-au marcat în repriza a doua.
Imediat după ce Lautaro Martinez a înscris în minutul 90+1, Cristi Chivu a țâșnit pe teren, dar nu pentru a se bucura alături de elevii lui.
El l-a apucat pe după gât pe Hakan Calhanoglu și i-a spus câteva cuvinte. Gestul lui a uimit întreaga Italie, iar tehnicianul și-a explicat reacția.
„A fost un meci frumos de urmărit, interesant și o reclamă excelentă pentru fotbalul italian. La scorul de 2-2, cele două echipe au jucat deschis.
Am văzut ocazii de ambele părți, dar, în final, suntem fericiți pentru că am reușit să marcăm. Napoli merită laude pentru că este o echipă puternică.
Are multă valoare individuală și jucători care fac diferența, pentru că sunt bine antrenați. Am fi putut gestiona mai bine când eram conduși cu 1-0.
S-a făcut 0-2 ca urmare a faptului că ne-am gândit prea mult la ce am făcut cu primul gol. Mi-a plăcut reacția. Echipa nu s-a pierdut, menținându-și identitatea.
Primul nostru gol ne-a dat mai multă speranță, știind că nu putem asuma prea multe riscuri. În final, curajul nostru a fost răsplătit.
Acțiunea mea (n.r. – intrarea pe teren) a venit pentru că am vrut să ofer niște îndrumări. În ultimele minute, a fost haos. Publicul ne-a împins atât de tare încât nu am putut comunica bine.
Hențul la Lobotka? Vreau să-i felicit pe arbitri pentru modul în care au gestionat jocul. Meciul curge, e distractiv, nu se mai pierde timpul, oricine cade știe că se poate întoarce pe drumul cel bun.
Ei mențin o linie pe placul tuturor și vreau să-i felicit pe toți. Nu voi vorbi despre incidente pentru că nu mă interesează.
(Meciurile directe?) M-am săturat de ce am auzit anul trecut, inclusiv de criticile aduse echipei pentru ceea ce nu a putut face.
În acel moment, Inter era vulnerabilă pe două fronturi: meciurile directe și Bodo. Nu a fost o remarcă retorică la adresa lui Milan și Juve. Respect ambele cluburi.
Pentru mine, toate sunt meciuri directe. Se relatează întotdeauna așa cum vrei, mai ales pentru că negativitatea generează știri și clicuri.
Face parte din lumea în care trăim astăzi. Cu toții avem obligația de a menține echilibrul.
Puțină etică din partea tuturor ar fi bine pentru fotbal, mai ales pentru că în ultimele 3 meciuri am văzut o Serie A de top.
Nu am vrut să spun nimic despre nimeni. De fapt, am spus că pentru mine sunt toate meciuri directe.
(dacă joacă Dimarco cu Real Madrid) Nu știu, avem două zile, vom vedea”, a spus Cristi Chivu, potrivit FC Inter 1908.