Patronul de la FCSB, Gigi Becali (68 de ani), s-a răzgândit după câteva minute din momentul în care a anunțat că Marius Baciu (51 de ani) pleacă de pe banca tehnică.
Plecarea lui Marius Baciu de la FCSB „a durat” mai puțin de 10 minute. După ce a anunțat că echipa va avea de duminică alt tehnician, Becali a transmis că s-a răzgândit.
Eșecul cu Dinamo, 1-2 pe Stadionul „Arcul de Triumf” în etapa 8 a Superligii, l-a determinat pe Gigi Becali să ia în calcul schimbarea antrenorului.
Nu a spus explicit că-l dă afară pe Marius Baciu, ci a transmis că tehnicianul vrea să se retragă, deoarece jucătorii au anumite discuții despre el și nu-și poate impune autoritatea.
După nici 10 minute, latifundiarul din Pipera a intervenit, din nou, la Digi Sport și a precizat că, în urma unei discuții cu suporterii, a decis ca Baciu să rămână.
„Am stabilit. Baciu rămâne cu Petrolul și Craiova. După aia decidem dacă mai rămâne sau nu.
Erau pe vemuri discuții conflicte cu suporterii. Am văzut ce înseamnă suporterii, pentru că au fost alături de echipă, au spus că e stelist, să-i mai dea o șansă.
Am vorbit cu Mustață, să discute cu galeria să vadă ce părere au suporterii. Dacă suporterii vor, îi mai dau o șansă. Respect galeria, pe ploaie, pe vânt susține echipa. Au susținut echipa în play-out, pentru mine înseamnă mult…Trebuie să ia măcar 4 puncte. Să bată Petrolul și după aia egal cu Craiova.
Pe Zicu l-am abordat. Da, așa e. Dar iese scandal mare (n.r. – având în vedere trecutul dinamovist și rapidist) și nu vreau scandal. Vorbim după două meciuri, că nu e frumos.
Suporterii au zis să pun pe cine vreau eu, dar să fie stelist. Așa vor, așa fac.
Charalambous nu e opțiune în acest moment. Dar oricând oamenii cu care am câștigat sunt bine-veniți să facem iar tovărășie. Am câștigat milioane bune cu ei”, a spus Gigi Becali.
(despre Pădurariu) I-am spus lui Meme acum două săptămâni să-i pună clauză de 30 de milioane de euro. Mi-a zis că e de 50, l-am felicitat. Dacă la 19 ani își permite să facă incursiuni mai ceva ca Roberto Carlos, ajunge la o echipă mare. Și Stoian mi-a plăcut foarte mult. Are un stil de ia fața adversarului.
Am vorbit cu Dan Petrescu și m-a întrebat de ce dau 2 milioane de euro pe Lukic. Mi-a spus că am 3 atacanți, Drăguș, Garita și Stoian. Am zis că dau 2 milioane de euro să am unul în plus și o să dau și în iarnă, vreau să întăresc echipa să nu am emoții” a mai precizat Gigi Becali la Digi Sport.