Cristi Chivu i-a înnebunit pe italieni în meciul pe care Inter Milano l-a câștigat în fața celor de la Napoli, scor 3-2, pe San Siro, în etapa a treia a noului sezon de Serie A.
Tehnicianul român a fost protagonistul unui moment cel puțin inedit în finalul meciului, iar italienii au remarcat imediat ceea ce a făcut antrenorul celor de la Inter Milano.
Finalul meciului dintre Inter Milano și Napoli a fost unul cu adevărat nebun. Lautaro Martinez a marcat golul de 3-2, iar coechipierii săi au alergat imediat să sărbătorească reușita experimentatului atacant.
În același timp, Cristi Chivu nu s-a dus imediat către argentinian. Antrenorul român a sprintat către centrul terenului, unde se afla Calhanoglu. tehnicianul i-a transmis câteva indicații mijlocașului, pentru a gestiona cât mai bine finalul partidei.
Astfel, abia după ce a discutat cu fotbalistul turc, Cristi Chivu și-a ridicat brațele și și-a cerut scuze pentru intrarea pe teren, în timp ce a mers să sărbătorească alături de jucători.
Italienii au tras imediat o concluzie și au precizat că gestul făcut spune multe despre modul în care românul a trăit finalul partidei de la Milano.
Inter Milano a încasat două goluri într-un interval de doar trei minute în a doua parte a jocului, dar Cristi Chivu a gestionat foarte bine situația, iar echipa lui a reușit să revină pe tabela de marcaj în minutul 56, prin golul marcat de Lautaro Martinez.
Capitala Italiei a continuat să pună presiune și a mai lovit o dată, în minutul 82, prin Thuram. Gazdele au continuat să caute victoria și au reușit să își asigure cele trei puncte în minutul 90+1, când căpitanul Lautaro Martinez a mai lovit o dată.
Astfel, echipa pregătită de Cristi Chivu a acumulat nouă puncte în primele trei etape disputate în noul sezon de Serie A.