Marius ANGHEL

Activitatea jurnalistică îi este legată exclusiv de ProSport, în redacția căruia a pășit pentru prima dată la începutul anului 2009, la Casa Presei Libere, mai întâi în ”practică”.

De atunci și până în prezent este ”legat”, inclusiv sufletește, de acest ziar care a scris și scrie istorie în presa sportivă din România.

Minuțios, este unul dintre puținii jurnaliști din România dedicați în primul rând fotbalului din ligile inferioare, în special competiției Liga 2.
Este coordonatorul colaboratorilor ProSport din țară, dar și al Liga2.ro, primul și unicul site din România dedicat exclusiv campionatului ligii secunde și fotbalului din ligile inferioare.

Vezi mai mult
FRF a stabilit protocolul medical pentru reluarea competițiilor de fotbal amator, precum Liga 4 sau meciurile de baraj pentru promovarea în Liga 3
14 iul. 2020, 16:10

FRF a stabilit protocolul medical pentru reluarea competițiilor de fotbal amator, precum Liga 4 sau meciurile de baraj pentru promovarea în Liga 3

Reacții de la CS Mioveni, după ce derby-ul cu Argeșul a fost amânat din cauza unui caz de COVID-19 depistat la rivali. Claudiu Niculescu: ”Nu mai e loc de ambiţii şi orgolii”
14 iul. 2020, 14:00

Reacții de la CS Mioveni, după ce derby-ul cu Argeșul a fost amânat din cauza unui caz de COVID-19 depistat la rivali. Claudiu Niculescu: ”Nu mai e loc de ambiţii şi orgolii”

”FC U” Craiova a ajuns la cinci transferuri pentru sezon de Liga 2. Călin Cristea, un belgian venit de la Mouscron și un italian sunt noile achiziții ale trupei lui Eugen Trică
14 iul. 2020, 13:23

”FC U” Craiova a ajuns la cinci transferuri pentru sezon de Liga 2. Călin Cristea, un belgian venit de la Mouscron și un italian sunt noile achiziții ale trupei lui Eugen Trică

Prima reacție oficială a conducerii Campionii FC Argeș după cazul de COVID-19 depistat în cadrul clubului: ”Sperăm să putem continua competiţia.” Jocul cu CS Mioveni a fost amânat
14 iul. 2020, 12:14

Prima reacție oficială a conducerii Campionii FC Argeș după cazul de COVID-19 depistat în cadrul clubului: ”Sperăm să putem continua competiţia.” Jocul cu CS Mioveni a fost amânat

Argeșul confirmă cazul de COVID-19 și amânarea meciului cu CS Mioveni. Comunicatul clubului și cine e persoana depistată pozitiv
14 iul. 2020, 10:46

Argeșul confirmă cazul de COVID-19 și amânarea meciului cu CS Mioveni. Comunicatul clubului și cine e persoana depistată pozitiv

Încă un caz pozitiv de COVID-19 în play-off-ul Ligii 2. Meciul Campionii FC Argeș - CS Mioveni, programat pentru marți seară, a fost amânat
14 iul. 2020, 10:07

Încă un caz pozitiv de COVID-19 în play-off-ul Ligii 2. Meciul Campionii FC Argeș – CS Mioveni, programat pentru marți seară, a fost amânat

OFICIAL | Rapid are încă un investitor. ”Milionarul Kia” a preluat procente importante la clubul giuleștean, așa cum ProSport anunța în exclusivitate
13 iul. 2020, 17:23

OFICIAL | Rapid are încă un investitor. ”Milionarul Kia” a preluat procente importante la clubul giuleștean, așa cum ProSport anunța în exclusivitate

Turris Oltul reacționează la adresa lui Dan Tudorache, după ce ”părintele noului Rapid” a susținut că Vasile Dîncu face jocurile pentru ca echipa fiului lui Liviu Dragnea să promoveze în Liga 1. Primarul din Mioveni nu a scăpat nici el
13 iul. 2020, 17:00

”Primvs Derby” s-a încheiat fără gol, deși Petrolul a executat trei penalty-uri și a avut doi jucători în plus pe teren. Rapid a terminat eroic jocul de pe ”Ilie Oană”
11 iul. 2020, 22:17

”Primvs Derby” s-a încheiat fără gol, deși Petrolul a executat trei penalty-uri și a avut doi jucători în plus pe teren. Rapid a terminat eroic jocul de pe ”Ilie Oană”

VIDEO | Invazie de ”lupi galbeni” la stadionul ”Ilie Oană”, înainte de Petrolul - Rapid! Jucătorii lui Dan Alexa apostrofați, cei ai lui Costel Enache ”luați pe sus”
11 iul. 2020, 19:41

VIDEO | Invazie de ”lupi galbeni” la stadionul ”Ilie Oană”, înainte de Petrolul – Rapid! Jucătorii lui Dan Alexa apostrofați, cei ai lui Costel Enache ”luați pe sus”