Cu o vreme imprevizibilă și curbe foarte rapide, Spa e un circuit preferat de piloți. Și pentru spectatori este însă o delectare. Toți vorbesc despre vârful „Eau Rouge”, deși pentru piloți e ușor de parcurs pe uscat. „Experimentezi senzații extreme. Mai întâi simți că ți se izbește corpul la baza pantei, apoi parcă te îndrepți spre cer când urci, înainte să-ți simți practic stomacul gol când traversezi vârful”, povestește pilotul Force India, Adrian Sutil. Dar întregul traseu este presărat cu viraje solicitante și, în plus, este un circuit lung.

Uneori, fotbalul nu e decis nici de tactică, nici de vreo execuție spectaculoasă, ci cu inima. Uneori e vorba de inima slabă, uneori de una puternică, alteori de ambele. Inima slabă a fost ieri, la Timișoara, a lui Pardo. Sau veriga slabă. Goga i-a testat mănușile unsuroase din primele minute, doar când era la retrogradata „U” Cluj, îi reușise în Giulești cu Coman, nu cu înlocuitorul său… Pardo a scăpat însă inițial cu fața curată și poarta neafectată.

Bănățenii s-au temut prea mult de un Rapid care n-a mai strălucit ca altădată, iar giuleștenii au realizat târziu că la Timișoara nu e chiar imposibil să învingi. Meciul a fost decis cu inima, nu cu fotbalul. Goga n-a uitat că a încurcat Rapidul și când retrograda cu „U” Cluj, chiar în Giulești, și a fost principala armă a gazdelor în debut. Nu l-a învins însă pe Pardo, chit că acestuia îi cam aluneca deja mingea printre mâini. Prima repriză s-a sfârșit tactic, nespectaculos după pretențiile unui derby.

La Zürich s-au jucat ieri două meciuri în paralel. Unul a fost cel de pe teren. Al doilea era al nostru, de la Berna, dar în direct cu tribunele din Zürich și cu rezultatul pe tabelă.

Italia și-a îndeplinit rapid condiția care depindea de ea ca să se califice. A trecut pe locul al doilea în minutul 25, când Pirlo e executat impecabil un penalty. Peste Franța se prăbușea cerul, cu tot cu spectaculosul curcubeu de pe el: Ribery s-a accidentat în minutul 10 și a fost înlocuit cu Nasri. Iar acesta a jucat doar un sfert de oră, pentru că eliminarea lui Abidal la faultul asupra lui Toni, care a provocat penalty-ul, l-a determinat pe Domenech să refacă apărarea cu Boumsong. În asemenea condiții, tribuna franceză mai spera la egalare mai puțin ca noi, care depindeam de Franța

Faza grupelor se apropie de final. Se cunosc aproape toate sfert finalistele, însă spectacolul de la Euro 2008 nu este asigurat doar de către naționalele calificate. În tribune, pe străzile din afara stadioanelor din Austria și Elveția, dar și acasă, la fiecare țară participantă în parte, oameni de toate vârstele iau parte din plin la bucuria campionatului european. Și încă nu e gata! În fiecare zi, ProSport vă prezintă cele mai interesante imagini de la Euro. Astăzi, lacrimi de fericire și tristețe cu germani, austrieci, polonezi și croați în prim-plan.

Nici la Hollywood nu se putea concepe un scenariu mai palpitant pentru „finala” pentru locul doi din Grupa A.

În prima repriză doar capul lui Koller a fost peste medie. „Gigantul” cehilor a reluat perfect centrarea lui Grygera (minutul 34) deschizând scorul. Revanșa perfectă față de selecționerul Karel Bruckner, care a avut tupeul să-l bage doar un sfert de oră în eșecul cu Portugalia după ce dezamăgise în prima partidă.

Dirk Kuyt a deschis drumul Olandei spre victorie în meciul cu Franța. Jucătorul lui Liverpool le promite francezilor și italienilor că va face totul ca să învingă și România.

Cum te simți după asemenea victorii?

Suntem foarte fericiți. E incredibil să bați naționale ca Italia și Franța cu 3-0 și 4-1. E un sentiment grozav, dar nu trebuie să ne gândim prea mult la asta, pentru că mai avem, să sperăm, încă patru „finale”.

Care e secretul unității echipei? Alte formații nu sunt scutite de scandaluri între jucători.

Și la noi probabil unii sunt dezamăgiți că stau pe bancă, dar îi vezi cum se bucură la gol, cât de mult sar. Suntem un grup unit, o echipă, multe țări și-ar dori jucători cum avem noi pe banca de rezerve, ca Robben și Van Persie.

Pițurcă poate să stea liniștit. M-am ocupat personal de meciul cu Olanda, iar victoria noastră este asigurată.
În maximum cinci secunde am dat peste un olandez. L-am rugat să-mi scrie în limba lor imposibilă mesajul „Să ne calificăm împreună!”. Nu pare greu, nu? Ei bine, e! Orice e greu în olandeză, așa că a rezultat fraza: „Haten we het op een akkordje gooien”, dar a adăugat, ca să fie mai clar, „Laat Roemenie winnen!”, adică „Lăsați România să câștige”, asta e clară. Ceva mai târziu am aflat că se strecurase o greșeală, în loc de „haten” trebuia „laten”. Nu știu exact cât de gravă era diferența, dar olandezii chicoteau și încep să-l bănuiesc pe „translator” de intenție, dar e prea târziu.
Apoi, am ieșit puțin să testez mesajul. Mi-au luat alte cinci secunde să găsesc alți olandezi și a fost imposibil să găsesc vreunul care să nu guste gluma și să nu fie de acord cu mesajul. Așa că am trecut la pasul următor: la antrenament! Dar am scris și pe steag „Laat Roemenie winnen”, ca să fie mai mare și mai clar.

Victoria Olandei cu Franța s-a scris pe inspirația lui Van Basten, care a răspuns perfect problemelor puse de Domenech și a schimbat ce și când a trebuit.

Olanda a început în forță, nefiind deloc surprinsă de faptul că francezii au trecut de la 4-4-2 la 4-2-3-1. Teoretic, cele două echipe au avut aceeași așezare. Practic, olandezii s-au adaptat mult mai repede la situația concretă din teren. Au atacat din start, au marcat devreme, au avut o posesie zdrobitoare de 60% și au pasat mai mult și mai bine decât adversarii lor.

I-am văzut aproape două săptămâni pe olandezi. Pe străzi, la antrenamente, la conferințe și ambele meciuri. În jurnalul meu nu e loc de tactică și alte cele, așa că scriu ce nu e loc în paginile de tactică și alte cele.

În hotelul Olandei probabil n-am să pătrund după ce am pierdut și tombola organizată pentru ziariști, având premiu două nopți la Beau Rivage. Suporterii vin însă zi de zi, rând pe rând, șușotesc câteva minute, după care pleacă. Să deranjeze echipa nu poate nimeni, nici să vrea, domeniul e prea mare.

La ultima conferință de presă, recunosc, m-am pripit. Înainte de meciul cu Franța l-am întrebat pe Van Basten dacă va folosi rezervele cu România în cazul în care e deja calificat. Acum îmi dau seama că e ridicolă problema. Păi și dacă folosește rezervele, ce? În primul rând, care rezerve? Robben și Van Persie? Vai, ce bine ar fi să intre ei, nu Kuyt și Sneijder… Nici de glumă nu e bună. Pe de altă parte, olandezii s-au înghesuit care mai de care după meciul cu Franța să promită că vor bate și România. Nu că n-au cu noi o înțelegere, dar parcă au cu ei! Mai era un pic și așteptau valiza italo-franceză în vestiar. Doar că, în ultima vreme, situația a stat taman pe dos. Și, dintr-un motiv care îmi scapă, ei exclud posibilitatea ca – nu neapărat conștient! – să nu poată să se ridice la același nivel, fiind oricum calificați, ba și de pe primul loc. Bine, și Domenech a spus că e optimist, dar ce spune „clovnul” – licența nu-mi aparține, deci nici eventuala calomnie – de multă vreme nu prea mai e relevant nici pentru francezi. Dacă se cred deja învingători, avem o șansă reală să-i „păcălim”.

Kuyt e Bănel al olandezilor. Joacă pe același post la națională și e responsabilul cu munca. Între 2001 și 2006 a jucat 179 de meciuri consecutiv la cluburile la care a fost!

Primul meci al lui Van Basten ca selecționer, în 2004, a coincis cu debutul lui Kuyt. După patru ani, Kuyt îl răsplătește: a contribuit la două goluri cu Italia, iar ieri a deschis scorul cu Franța. De fiecare dată și-a sărutat soția și fetița înainte de meci, la marginea terenului. Un ritual care îi poartă noroc. Dar jocul Olandei nu prea ține de noroc. Olanda a avut posesia mingii 60% din prima repriză și a pasat cu 50% mai mult decât francezii. Golul vine firesc: corner perfect Van der Vaart, cap Kuyt de lângă Malouda (minutul 9).

Am mai spus-o, în Elveția merg la meciul „celălalt” din grupa noastră. Adică atunci când joacă România eu mă aflu pe alt stadion, la adversare. Pentru că nu pot chiar să nu văd meciul nostru, mă uit la televizoarele din centrul de presă.

Despre „ritualul” urmăririi unei partide din mijlocul a sute de ziariști am mai scris. Acum povestea e alta. Pentru că primele două jocuri ale României au fost programate să se dispute mai devreme în ziua respectivă, am ajuns la stadionul „celălalt” cu ore bune înainte să înceapă meciul. Mai exact, cu cel puțin vreo patru ore. Prima oară s-a întâmplat să fiu atât de devreme la Olanda – Italia.

În timp ce așteptam să înceapă România – Franța, am avut un șoc! Inițial am crezut că s-a comprimat timpul, poate și spațiul, și am pierdut câteva ore din viață care au trecut instantaneu. Nu intru în detalii pentru că teoria relativității e prea… relativă pentru mine, dar m-am simțit ca într-o formulă a lui Einstein. De pe stadion, se auzea imnul Euro. Apoi, pe gazon au pătruns steagurile, urmate de arbitri și cele două echipe, ba chiar și ținând de mână copiii aduși de unul din sponsori! Apogeul s-a atins când s-au intonat și imnurile. M-am uitat la ceas și totuși mai erau mai bine de trei ore până la meci. S-o fi stricat ceasul mă gândesc. Dar în tribune, nimeni. Ei na, ch

Este păcat să fii în Elveția și să nu mergi cu trenul. Pe lângă faptul că vezi țara, este și foarte convenabil.

Elveția e o țară destul de mică și plină de autostrăzi. Ai zice că nu există motiv să circuli cu altceva decât cu mașina. Mai ales pentru localnici, al căror venit face accesibilă și cumpărarea unui automobil și restul cheltuielilor cu el.

Victoria istorică din meciul cu Italia a mărit entuziasmul și așa uriaș al fanilor olandezi. Antrenamentul deschis publicului a picat astfel la fix!

Sute de oameni au așteptat autocarul naționalei încă de la intrarea pe stadionul olimpic din Lausanne, cântând și aplaudând jucătorii. Apoi, la antrenament au asistat mai bine de 2.000 de fani, care au ovaționat practic fiecare atingere de balon, deși ședința de pregătire a fost una lejeră. Nimeni n-a „scăpat” fără a fi aplaudat, Van Basten fiind onorat și cu scandarea numelui. Mai mult, ca să se simtă și mai bine, gazdele le-au pus olandezilor pe tabela stadionului pe care se antrenează scorul din meciul cu Italia, 3-0!

Melchiot și Robben s-au pregătit separat, iar spre final, cei mai obosiți jucători de după meciul cu Italia, au luat și ei pauză mai devreme, în timp ce restul executau scheme de contraatac.

Dacă nu mi-ar fi trecut toată presa mondială prin față, poate aș fi putut să comentez meciul naționalei noastre

Dintr-un motiv care acum îmi scapă, am decis ca la acest turneu să mă ocup de adversare și să urmăresc jocurile lor, nu ale noastre.

Inițial, m-am convins că e superb că, atunci când se joacă România – Franța, eu văd mult mai interesantul Italia – Olanda. Acum e o palidă consolare, dar e prea târziu. Așa că m-am trezit urmărind meciul nostru de la Zurich în centrul de presă de la… Berna. Asta e. Mi-am găsit un loc lângă una din nenumăratele „plășmi”, pe care o ochisem cu o zi înainte că se dă meciul, nu televiziunea cu circuit închis care bagă și ea meciul, dar pe jumătate de ecran și fără comentariu. Vai, de câte ori n-am visat eu meci fără comentariu, dar de data asta am ales varianta „cu”, pentru că oricum era în germană și nu pricepeam nimic. Tot ce am înțeles de la televiziunea elvețiană a fost că fac o emisiune înainte și după, cu publicul transformat în galeriile celor două echipe. Cum la România bag de seamă că nu s-a înghesuit nimeni, tribuna „noastră” era pe jumătate goală, iar încă un sfert erau în culorile Franței. Sau n-au avut tricouri destule. Fie, noi să fim sănătoși. Hai să vedem meciul.

La meciul Italia – Olanda am stat la masa presei între un italian și un olandez. Lucrurile s-au petrecut exact așa cum mă așteptam.

Olandezul a fost atât de liniștit, că am și uitat că e lângă mine. Italianul a fost atât de agitat, încât n-am cum să-l uit vreodată. Agitat, dar simpatic. Când a aflat că sunt din România, a fost convins că știu italiană și n-a mai vorbit astfel. Mi-a comentat aproape tot meciul, mă simțeam ca la un televizor 3D, dar cu sunet mono, „crainicul” auzindu-se doar în urechea stângă. După ce mi le-a arătat pe Alena Seredova, soția lui Buffon, și alte celebrități de care eu habar n-aveam că sunt la doi pași de mine, a venit și punctul culminant: controversa de la primul gol al Olandei. „Ofsaid!”, zice omul aproape înainte să înceapă faza. După reluări, înclin să-i dau dreptate. El e „obiectiv”: „Olanda a jucat mai bine, dar a fost ofsaid”. Respectiv. Aflu prin telefon, de la diverși specialiști, că regulamentul mai are o „literă” destul de stupidă, iar faptul că Panucci încă mai răsufla când a căzut în afara terenului îl plasează drept „în joc”, mai ales că nu s-a lovit cu Buffon special ca să sară în afară și să-l lase pe adversar în ofsaid. Așa că nu e ofsaid. Dacă n-ați înțeles nimic, nu-i bai, nici arbitrii n-au înțeles. Cert e că i-am spus italianului ce mi-au zis arbitrii. „Dar ce arbitrii aveți voi în țară?”, m-a întrebat el. Nici nu mai contează că aveau dreptate fluierașii noștri, pentru replica asta merita un egal cu Olanda.

La doi pași de masa presei, în mijlocul spectatorilor, stau soțiile, prietenele, iubitele sau ce-or fi ele, lui Buffon, Toni și Del Piero. Dar cine are timp să se uite la (foste) top-model, când pe teren se joacă atât de frumos?
Tot ce a lipsit la Franța – România, a fost la Italia – Olanda! Fotbal deschis, fără frica de înfrângere, ocazii și, mai ales, goluri. Adică, spectacol! După un sfert de oră, calculatoarele UEFA pierd șirul paselor, iar Van Nistelrooy scapă spre poartă, dar Buffon îl blochează perfect la limita unui penalty pe care, fairplay, nici olandezul nu l-a căutat, deși ar fi putut să-l forțeze. Golul vine în minutul 26. Șutul lui Sneijder este deviat în poartă de Van Nistelrooy.

Cel mai ușor e să stai în fotoliu și să comentezi de ăia care apar la televizor. Ba nu, cel mai ușor e să lucrezi în presa scrisă și să faci mișto de ăia de la TV. Și reciproca e valabilă, dar nu despre ea e vorba azi.

Partea care are cel mai mare potențial de luat la mișto e „directul”. „Avem un live”, spun ei, în limbajul televizionistic, momentului pe care noi îl așteptăm pentru o bâlbă. Altfel, suntem prieteni. Nici nu puteam fi altfel (asta e pentru șefii trustului, dacă îmi descoperă cumva jurnalul). Acum serios, chiar suntem. Așa că într-o zi, aici în Elveția, am „sharuit” (dacă tot e cu „live”) mașina în drum spre antrenamentul Franței, când s-a ivit un – ghici ce? – live! Primul pas, trebuia să găsim SNG-ul. Adică, pentru profani (și profane), „es-en-gi-ul”. Cred. Pentru că deși am auzit de zeci de ori de el, n-am nici cea mai vagă idee ce înseamnă. „E pe acolo, aproape de voi, nu știu exact cum se cheamă, dar îl găsiți voi, nu?”, e mesajul din redacție. Nu spun al cui. Cum să nu-l găsim? Nu era decât în curtea unui hotel, cocoțat pe vârful unui deal, la distanță peste limita vizuală umană de orice alt spațiu locuit și mai aveam zece minute. Simplu, nu? Și GPS-ul (ăsta îl știu, e Global Positioning System) a gâfâit până l-a găsit.

L-am căutat pe ziaristul care să spună că nu avem nicio șansă mai abitir decât tricoul naționalei noastre. Nu l-am găsit

Ziariștii mă cam enervează. Una zic, alta cred.

Toți spun că avem o super-echipă, că putem fi surpriza, că nu suntem de neglijat. Asta zic. Ce cred? Că nu luăm niciun punct! Niciunul n-a pariat pe România și n-ar face-o nici dacă ar rămâne singuri pe o insulă cu Pițurcă.

Fanii „Portocalei Mecanice” au găsit cum să spargă interdicția de la antrenamente
Van Basten e pregătit să intre la joc!
Cu cât se apropie de primul meci, olandezii se închid și ei într-o „carapace”. Interviurile nu mai sunt posibile, iar antrenamentele sunt deschise doar un sfert de oră.
Nu e însă o problemă pentru suporterii olandezi.

Aceștia au găsit o poartă, s-au cățărat pe garduri și au tras cu ochiul la ședința de pregătire a lui Van Basten. Unul în halat (portocaliu), altul cu berea în mână, un al treilea filmând totul, iar restul râzând când au văzut că au captat ei interesul presei. În ceea ce privește antrenamentul de ieri, partea deschisă presei s-a limitat la încălzire, iar în momentul în care s-a pus la cale o miuță, am fost invitați cu zâmbetul pe buze nu afară din tribună, ci chiar din stadion.

Sebastien Frey i-a dezvăluit portarului titular al Franței, Coupet, totul despre Mutu
Frey își așteaptă locul în poarta Franței în spatele lui Coupet. Îl știe bine pe cel mai important adversar de mâine, Mutu, cu care e coleg la Fiorentina. Astfel că a aflat totul și titularul Coupet.

Este meciul cu România cel mai ușor și, din acest motiv, cel mai important?
Nu există meci ușor la Euro. Este prima partidă și va fi grea. Echipa României e foarte motivată să demonstreze că nu a venit să facă turism. Am văzut ultimele meciuri amicale ale lor și partidele cu Olanda din preliminarii zilele acestea. Avem un canal TV la hotel pe care rulează în permanență meciurile. E cea mai complicată grupă, sunt echipe extrem de valoroase toate.

Care este cel mai periculos atacant din grupă: Mutu, Van Nistelrooy sau Toni?
Toți trei sunt atacanți foarte buni. Pe Mutu îl cunosc cel mai bine și sigur îl voi ajuta pe Coupet cu sfaturi în privința lui. Despre ceilalți nu pot să dau sfaturi, știu doar că sunt periculoși. Dar noi avem fundași suficient de buni ca să-i poată opri pe toți.

Președintele forului european, Michel Platini, avertizează: „Formația bucureșteană riscă să fie exclusă din Liga Campionilor!”
UEFA va stabili dacă stimularea unei echipe cu bani se încadrează sau nu în cazurile de corupție

O conferință de presă ce se anunța banală prin „ordinea de zi” stabilită de departamentul de presă al UEFA s-a transformat într-una extrem de interesantă, mai ales pentru România. Președintele UEFA, Michel Platini, și secretarul general, David Taylor, au răspuns întrebărilor ProSport despre cazul Stelei.

Găsirea unui produs în culorile noastre la Euro e o aventură. Ne răzbunăm la fotbal, aș zice, dacă nu m-ar pufni râsul
Ca orice jurnalist român care se respectă, am încercat să centrez tot ceea ce fac pe naționala noastră. N-am crezut însă că cea mai grea parte va fi să găsesc un obiect cu România.
Până la urmă însă, am izbândit! Într-un magazin sportiv, într-un colț, am zărit ceva galben. Ce să fie, ce să fie? Columbia, m-am gândit? Că Brazilia era mai sus… Sau Suedia? Nu, că albastrul e mai închis, plus că are și roșu! Hm, or fi schimbat francezii albul din steag cu galben și n-am aflat eu? Am mai bifat câteva variante, până am tras concluzia că e ceva cu România! Uraaaa! Nici nu mai conta că era un tricou replică de o calitate destul de îndoielnică, dar costa peste 60 de euro. Atât de tare m-am bucurat că am trecut și peste faptul că era practic ascuns ca nu cumva să fie cumpărat și să nu mai rămână altul, dat fiind că era singurul exemplar! Am trăit toată noaptea cu emoții că poate îl cumpără cineva până a doua zi și nu mai apuc să-l fotografiez, pentru că atunci când l-am găsit nu aveam aparatul la mine. Din fericire, nu s-a arătat nimeni interesat de el până a doua zi. Promit să verific și în ultima zi.

ProSport publică mâine în ediția tipărită un interviu exclusiv cu președintele UEFA, Michel Platini, despre scandalul „valiza” și despre riscurile Stelei. „Astăzi dimineață a ajuns la noi dosarul Stelei. UEFA trebuie să combată corupția, vom exclude echipele implicate în scandaluri de coruptie. a declarat, pentru Prosport, Michel Platini.

David Taylor, secretarul general al UEFA, l-a completat și el pe Platini decrarând pentru ProSport : „Cazul Steaua a intrat în vederea Comisiei de Disciplină. Nu pot să dau un verdict, nu ar fi corect, până nu se pronunță Comisia. Abia astăzi am primit datele, dar trebuie să ne mișcăm repede, pentru că mai sunt doar câteva săptămâni și sunt afectate mai multe echipe”.

Citește mâine exclusiv în ProSport ce au spus șefii UEFA despre „Cazul Steaua” .

Franța a făcut ieri primul antrenament în Elveția, la Chatel St. Denis. Patrick Vieira, cel care era incert pentru partida cu România, s-a pregătit normal.

Selecționerul Domenech poate răsufla ușurat. Pentru partida cu naționala noastră va avea probabil la dispoziție întregul lot. Chiar dacă verdictul în privința lui Vieira se va da doar înainte de meci, sunt șanse mici „să scăpăm” de el ca adversar. Ieri, „Pat” s-a pregătit cot la cot cu coechipierii săi aproape o oră și jumătate. Ba mai mult, a fost printre ultimii care a părăsit terenul, acordând și autografe, după ce s-a distrat puțin cu Makelele, Flamini și Gallas. E adevărat, a fost o ședință de pregătire la intensitate mică, dar cu siguranță francezii nu ar fi riscat să-l lase să se antreneze normal dacă ar fi fost încă în pericol.

Un grup de graficieni a surprins fața nevăzută a participanților la turneul final
Albumul „Football heroes” rătăcește ascuns pe pereții centrului TV de la Viena, între Al Jazeera și BBC.

UEFA a reușit performanța de a ascunde practic unul dintre cele mai interesante lucruri pe care le-a făcut pentru turneul final.
În timp ce încercam să pătrund în camera de control a gigantului centru de transmisii TV, am fost oprit de forțele de ordine. Fără o justificare anume, dat fiind că nu doream decât să fotografiez, iar alții care făceau același lucru erau deja acolo. Dar malacii în costum și cravată n-au nevoie de o justificare inteligentă. Așa că am ocolit și am intrat prin altă parte.

Thierry Henry și Franck Ribery au părăsit ședința de pregătire după doar 20 de minute de la începutul acesteia. Dacă al doilea se lovise ușor în amicalul pe care Franța l-a câștigat în fața Columbiei, cauzele ieșirii precipitate a lui Henry de la antrenamentul la care au asistat 3.000 de persoane sunt încă necunoscute. Vestea bună pentru Domenech vine de la Vieira, care s-a pregătit normal alături de colegii lui.

Ca toți adversarii, Klaas Jan Huntelaar (foto) vorbește frumos despre tricolori. Nu e clar dacă o face din bun-simț, dat fiind că ar prefera ca de grupe să treacă Olanda și Franța.

Jucați primul meci cu Italia, dar multă lume spune că e mai important cel cu România…
De ce? Nu avem punctele asigurate în niciun meci, deci nici în cel cu România. Nu e bine să ne considerăm dinainte învingători în niciun meci. Acum ne concentrăm pe meciul cu Italia.

La ora 11:00, olandezii au intrat pe teren pentru primul antrenament din țara cantoanelor. Ședința de pregătire n-a fost deschisă publicului, așa că doar ziariștii au asistat. Primul lucru pe care l-au făcut fotbaliștii? Fiecare a dat mâna cu toți muncitorii care au lucrat la amenajarea bazei (foto 1)! Aceștia s-au așezat pe două rânduri, pentru ocazia unică de a se saluta cu fotbaliști de zeci de milioane de euro. Antrenamentul a fost unul lejer și dominat de o atmosferă veselă, la el participând și refăcutul Van Persie. Parcă nici nu îți poți imagina Olanda altfel. Pare prevăzută în program și buna dispoziție. Spiritul de competiție s-a aprins în jucători când aceștia au luat parte la o miuță inedită, în care porțile erau puse spate la spate la mijlocul terenului. (foto 2)

Cinci regizori coordonează transmisiile TV de la Euro. Sper că nu sunt italieni, francezi sau olandezi printre ei
Am reușit să pătrund în locul sfânt al partenerilor TV ai UEFA. A fost extrem de greu. Deschiderea era publică, dar m-au plimbat în trei locuri, prin ploaie, după acreditare, ca să constate că e bună cea pe care o aveam deja.
Spuneam că Centrul Internațional de Transmiuni din Viena – o traducere mai bună a International Broadcasting Centre n-am găsit – e un loc sfânt. Păi dacă din drepturile de televizare vin cei mai mulți bani la UEFA, adică 800 de milioane de euro, nu putea fi altfel.

UEFA nu le spune televiziuni, ci parteneri! La câți bani dau, le-ar putea spune și majestăți. Cert e că le-a amenajat un spectaculos centru doar pentru ei. 34 de televiziuni și câteva radiouri au închiriat spații de lucru acolo. Între ele și TVR, copleșită de desfășurarea de forțe a britanicilor, francezilor sau italienilor.
Cel mai important spațiu din cei 12.000 de metri pătrați este „Master Control Room”. Cine n-ar visa să aibă acces la butoanele a tot ce se vede de la Euro? Michel Platini a fost cel care a apăsat primul pe butonul roșu, care a dat drumul, formal, la toată instalația. A recunoscut că se pricepe la tehnică la fel de mult ca la engleză, adică stârnește zâmbete. 800 de angajați au grijă ca el să nu fi stricat nimic și să se vadă totul bine la televizor. Au folosit 300 de tone de lemn și 100 de kilometri de cablu.

Cannavaro se va opera azi, după accidentarea care-l costă prezența la Euro
Accidentat la antrenament în urmă cu două zile, Cannavaro va rata turneul final. Deși în cârje, căpitanul squadrei
azzurra nu părăsește corabia.
A coborât greu din mașină, apoi a intrat în „Casa Azzurri”, trecând chiar pe lângă un poster în care se bucura pentru câștigarea titlului mondial în urmă cu doi ani. În timp ce se chinuia să meargă, a smuls aplauzele sutelor de oameni prezenți.

„Casa Azzurri” reprezintă „industria” din spatele campioanei mondiale. Noi nu mai avem industrie de mult timp…

Într-o țară în care, deși e plină de turiști, uneori ți se pare că nimeni nu știe engleza, squadra azzurra a reușit să facă să se vorbească foarte mult italiana.

Teribil început de aventură la Euro pentru naționala campioană mondială! Fostul Balon de Aur a fost înlocuit în lotul campioanei mondiale De Gamberini

Căpitanul Fabio Cannavaro a suferit o accidentare serioasă la piciorul stâng, dublată de un hematom la pulpă, ca urmare a unei ciocniri cu juventinului Giorgio Chiellini, la primul antrenament efectuat în Austria, în cantonamentul de la Baden. A fost mai mult o împingere, dar fostul Balon de Aur din 2006 a căzut rău și a fost nevoit să aștepte întins pe gazon timp de 13 minute, până ce a fost adusă o targă. A fost imediat transportat la spitalul din Moedling, iar apoi la cel din Viena, doctorul echipei naționale a Italiei, Paolo Zeppilli, declarând că în următoarele 24, maximum 48 de ore, se va lua o decizie, în funcție de starea de sănătate a lui Cannavaro. Verdictul a venit mai devreme și a fost unul șocant pentru delegația campioanei mondiale: ruptură de ligamente la glezna stâ

Centrul de presă din Basel este un mic teren de fotbal într-o mare sală de sport.

La Euro, nu mai ține scuza ziaristică „s-a descărcat laptop-ul” sau „nu se conectează internetul”. E Raiul presei.

La noi, ziaristul sportiv e dușmanul. Nu doar al fanilor, în rândul cărora subiectivismul e normal, ci al tuturor.

Cum și la capitolul organizare stăm mai rău decât mediocru, mă simt copleșit când intru în centrul de presă de la Basel. Sunt obișnuit cu telefoane care nu răspund, porți care ți se închid în nas fără motiv, locuri insuficiente și adesea proaste la masa presei. Priza și internetul sunt deja utopice. Firesc, pe nimeni nu interesează ce probleme ai la serviciu. Nici mie când mă enervează funcționarul nu prea-mi pasă ce dificultăți are el la muncă. Dar măcar când e de lăudat să împărtășesc.

Dacă Euro 2008 s-ar juca pe șosea, noi am fi sigur campioni, pentru că toți adversarii și-ar rupe picioarele

Nu e prima dată când merg cu mașina pe acest traseu. Dar e prima când plec convins că România și-a câștigat pe bune dreptul de a fi în Europa.

Au trecut doar câțiva kilometri și deja îmi dau seama că am greșit. Era vorba de Euro, nu de Europa. Băieții ăia care aleargă de nebuni după o minge sunt (cel puțin) egalii vecinilor de la vest. Pentru că dacă era vorba de toată țara, nu făceam mai bine de-o oră ca să ieșim din oraș. Am mai făcut doar vreo sută de kilometri, conceptul de autostradă e deja vis. Ceva mai târziu – nu mult – și conceptul de drum e amintire! Suntem de zeci de minute pe griblură. Eventual aș putea să-mi închipui că e macadam, iar eu sunt pilot de raliuri, dar mașina e a redacției și oricum nu sunt sigur că rezistă. În fine, nici n-am ieșit din țară, a trecut o treime din drum, dar parcă am făcut ocolul Pământului! Iar în curând trecem pe altă planetă! Pesemne că ungurii ar fi adus autostrada până la granița cu România – așa cum au făcut cu Serbia -, dar n-aveau cu ce să o unească și s-au oprit la ultimul oraș mare al lor în drum spre noi, Szeged. Restul e poveste! „Drumurile” din România au devenit subiect de bancuri în mașină. „Auzi, dar dacă austriecii ar adormi vreo 300 de ani crezi că i-am ajunge?” Răspunsul e simplu: „Nu! Eventual s-ar trezi că nu mai au nici ei nimic”. De peisaje nu pot să-mi dau seama dacă sunt mai frumoase ca la noi, pentru că pe acea porțiune eram preocupat să nu cădem, cu mașină cu tot, în vreun crater.

Italienii se mută de mâine în cantonamentul oficial pentru turneul final. Deși joacă meciurile din grupă în Elveția, squadra azzurra va fi cazată la Viena, la aproape o mie de kilometri de stadioane!

La Baden bei Wien, o localitate-stațiune din preajma capitalei Austriei, se fac ultimele pregătiri pentru sosirea campionilor mondiali. De ce au ales italienii acest loc, deși știau că vor evolua în Elveția? Cu siguranță, un mic conac cu toate facilitățile de lux posibile, cum e hotelul Schloss Weikersdorf Residenz, găseau și în Elveția. Ce-i drept, autoritățile locale din Baden l-au pus la dispoziție gratis și au găsit o grămadă de sponsori pentru asta. Greu de crezut însă că banii ar fi fost o problemă pentru italieni. Dovadă că pregătirile ce se fac pe

Ar fi vrut să rămână în lot. I-a spus și lui Pițurcă să îl țină, poate îi va trece. Și probabil ar fi și meritat! Cu ce ar fi încurcat naționala? Al treilea portar oricum are șanse să ajungă pe teren precum cele ale mielului de Paște. Să presupunem totuși că Lobonț s-ar fi accidentat la o partidă de badminton cu bucătarii de la hotelul din Sankt Gallen.