Au fost presiuni asupra fotbaliștilor naționalei!** Lucescu: „Șase jucători au fost contactați, au fost provocați! „

Au fost presiuni asupra fotbaliștilor naționalei!** Lucescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Lucescu vorbește cu cărțile pe față pentru prima dată de
la plecarea forțată de la naționala României. El atinge subiecte
grele, discută despre mentalitatea fotbaliștilor români, face
lumină în „cazul Mutu” și în „cazul Chivu” și clarifică așa-zisul
conflict cu Hagi.

Tocmai ați încheiat un mandat la națională. Cum l-ați
caracteriza, e un eșec sau un succes?

Nu e în niciun caz un eșec. Atât timp cât echipa națională are
șanse de calificare și, pe lângă aceste șanse, au mai fost aduși
foarte mulți jucători, dintre care mulți tineri, n-are cum să fie
considerat un eșec. Poate că cineva s-ar fi așteptat să devenim
campioni europeni, era foarte greu acest lucru, nu am ajuns încă la
turneul final. Fotbalul nostru, ca întreaga societate, este într-un
moment dificil și sigur că lucrurile merg greu. Din cauza faptului
că nu a existat o strategie bine pusă la punct, probabil și din
cauza conducătorilor din fotbal care au pus mâna pe cluburi și care
n-au avut ca scop decât să-și satisfacă interesele personale, n-au
mai fost atrași copii foarte mulți la fotbal. Există o mentalitate
care nu ajută fotbalistul român, poate cauzată și de o lipsă de
educație. Și aici mă refer și la ceea ce primesc la școală, și la
ceea ce primesc la nivelul copiilor și juniorilor, dar și la ceea
ce văd și urmează ca exemplu în Liga I.

Sunt tineri fotbaliști care se reped cu primii bani
câștigați în barurile de fițe și apar pe prima pagină a
tabloidelor. La mentalitatea asta vă refereați?

Și la asta. Probabil că această mediatizare nu face decât rău,
pentru că sunt foarte mulți copii care provin din familii simple,
care au obligat copiii să renunțe la școală, tocmai văzând în
fotbal posibilitatea unei ieșiri foarte rapide din sărăcie.
Exemplele pe care le urmează sunt cele care sunt mediatizate. Ideea
unui astfel de copil este că, pentru a fi fotbalist, trebuie să-și
cumpere o mașină de lux imediat ce are primii bani și, probabil, să
aibă parte de astfel de petreceri.

Diferența
dintre Porto și cluburile din România

Aici intervine rolul unui antrenor care trebuie să-l și
educe.

Antrenorii sunt și ei, la rândul lor, puși într-o mare dificultate.
Pe parcursul unui an, sunt cluburi din Liga I care schimbă câte
patru sau cinci antrenori, și mă refer la cluburile de top. În mod
normal, la aceste cluburi ar trebui să existe o filosofie, o
strategie foarte clară, o idee de continuitate, care să se
transmită la nivelul echipei, deci și în rândul jucătorilor. Am
fost de curând la Porto, să-l vizitez pe Cristi Săpunaru și am avut
posibilitatea să stau cu el de vorbă foarte mult. Îmi povestea că
la Porto este același președinte de club de 29 de ani și că acest
club are o întreagă filosofie, la care participă tot orașul. Îmi
dădea exemplu că nu au voie să iasă după ora 23:00 în oraș. Unul
dintre prietenii lui de la echipă s-a dus la o petrecere, fiind
invitat de cineva, și la ora 23:00 o persoană de la petrecere s-a
îndreptat către el și i-a spus: „Vezi că este ora 23:00, iar tu
trebuia să fii deja acasă”. Jucătorul l-a întrebat: „Dar cine ești
tu, să-mi ții mie socoteală?”, iar el i-a spus: „Eu sunt unul
dintre suporterii lui Porto și știu foarte bine că, pentru a avea
satisfacții, ai nevoie să faci sacrificii. Și avem grijă cu toții
să atragem atenția atunci când vedem că lucrurile nu stau așa”.
Atunci, jucătorul i-a răspuns: „Da, îmi pare rău, sunt și eu
invitat ca și tine, e prietenul nostru. Am înțeles, voi pleca”. S-a
ridicat și a plecat!

Ați avut la națională un scandal destul de
mare…

Nu, eu n-am avut scandaluri, eu am luat niște decizii, în urma unor
episoade, și sigur că, din cauza intereselor personale ale unor
personaje din preajma fotbalului românesc, acestea s-au transformat
în polemici. În mod normal, aceste personaje care susțin că ar fi
de partea jucătorilor sau că apără interesele jucătorilor ar fi
trebuit să intervină și să transmită un mesaj pozitiv.

„Amenințări și țigări
stinse pe frunte!”

Vă referiți la impresari…
Mă refer la mai mulți, pentru că nu este vorba doar despre
impresari. Este vorba și despre conducători, pentru că nu trebuie
uitat cazul Dinamo, din primăvara anului trecut. Atunci, șapte-opt
jucători au fost obligați să plece din cantonament și în fața lor
au avut loc niște discuții absolut jenante, cu amenințări, cu
țigări stinse pe frunte sau cu amenințări de scaune aruncate între
impresari și președinți. Or, dacă jucătorii văd astfel de lucruri,
încep să-și imagineze… sunt lucruri ieșite din comun, nu se poate
așa ceva, nu avem cum să creștem.

În rolul educativ ar trebui să se implice și impresari
gen…

Nu vreau să dau nume, pentru că nu mă interesează numele și nici nu
mă interesează să fac publicitate unora sau altora. Aș putea să vin
și să dau un exemplu din România. Unirea Urziceni a lui Dan
Petrescu, Oțelul Galați al lui Marius Stan și al lui Dorinel
Munteanu, echipe care au câștigat având o disciplină corectă, o
mentalitate corectă, fără a beneficia, în special Oțelul, de valori
deosebite.

Statul român investește destule resurse în
sport?

Sportul este într-o situație foarte proastă. Se tot spune că este
sărăcie, că sunt dificultăți și că trebuie să ne organizăm pentru
toți oamenii de rând. Dar sportul este cel care poate salva vieți,
care poate da o cale corectă tinerilor.

Datorați o mare parte din carieră tatălui. Ce v-a învățat când
erați tânăr? Cumva să renunțați la școală?

Nu, în niciun caz. În primul rând, eu îi datorez faptul că mi-a
transmis pasiunea pentru fotbal. În al doilea rând, l-am văzut și
am avut acest exemplu în familie. L-am văzut cum muncea, l-am văzut
cât se pregătea, l-am văzut cât suflet punea în tot ceea ce ținea
de meseria lui. În al treilea rând, a ținut foarte mult să fac și
școală, spunându‑mi că, pe lângă faptul că este important să am o
diplomă, școala mă ajută să îmi antrenez creierul, mă ajută să văd
diferit, mă ajută să mă pregătesc pentru viață, să mă
informez.

Să ne întoarcem la națională. De ce ați
renunțat?

(după o pauză foarte lungă) A fost o perioadă fantastică pentru
mine, cu o experiență uriașă. Îi mulțumesc președintelui Mircea
Sandu și în special lui Ionuț Lupescu, care întotdeauna a fost
alături de mine. Am luat această decizie în urma unor declarații
venite dinspre președintele federației. Am considerat că, dacă se
gândește așa, era normal să plec după meciul-retur cu Bosnia. Eu
sunt un om care lucrează într-o echipă, sunt gata pentru orice
sacrificiu atât timp cât toți cei care fac parte din echipă au
încredere unul în celălalt. În momentul în care am simțit că nu
există această încredere, am spus că voi pleca după meciul cu
Bosnia.

Noul antrenor?
Nu știu. Încă o dată, mi-e greu și nu-mi face prea mare plăcere să
vorbesc despre acest lucru.

V-ar plăcea să vă întoarceți cândva la
națională?

E mult prea devreme să răspund la această întrebare. Eu cred că
este o onoare pentru un tehnician să antreneze naționala. Chiar
dacă sunt multe voci care contestă prezența mea acolo, ceea ce
rămâne este că echipa națională a României este în plină campanie
de calificare și cu jucători foarte mulți, debutanți, tineri, care
au ajuns la 7, 8, 9 selecții, deci un drum pornit către o
reconstrucție.

În câți ani va ajunge naționala să scoată din nou românii
pe stradă?

Se poate întâmpla și acum și cred că noi avem dreptul să sperăm,
pentru că este o campanie cu șanse reale, este o grupă cu o
dinamică foarte echilibrată. Șanse avem.

Au existat presiuni asupra unor jucători?
Da, au existat, șase jucători mi-au transmis. Patru dintre ei
direct, în discuții cu mine, iar alți doi, indirect. Au fost
contactați, au fost provocați.

Relația cu Hagi este una tensionată?
(după o pauză lungă) Din punctul meu de vedere, nu. Eu nu-mi aduc
aminte să fi făcut vreo critică la adresa lui Hagi, nu știu decât
să fi vorbit de bine despre el. Am căutat întotdeauna, și când a
ratat calificarea cu echipa națională pentru Campionatul Mondial
din 2002, să îl susțin, să apăr ceea ce făcuse. În momentul de
dificultate pe care l-a avut la Steaua, cu patronul, am fost de
partea lui. Deci, din punctul meu de vedere, n-are cum să fie o
relație tensionată.


Unii jucători, instigați de impresari și de președinții
de cluburi, intrau pe teren doar cu un singur scop: cum să trădeze
mai mult

Mircea Lucescu, antrenor Șahtior

După trei meciuri consecutive în deplasare, în care s-a obținut un
singur punct, presiunea pe Răzvan a fost extraordinară. L-am
sfătuit: «Trebuie să pleci când vrei tu, nu când vor ei». A bătut
Luxemburg și Bosnia, și apoi a plecat

Mircea Lucescu, antrenor Șahtior

Dan Filoti / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele