Cosmin STAICU

Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.

În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.

Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.

Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.

În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.

De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.

Vezi mai mult
Revenire importantă la Universitatea Craiova pentru meciul cu FC Voluntari. Anunțul lui Eugen Neagoe
25 feb. 2023, 14:20

Revenire importantă la Universitatea Craiova pentru meciul cu FC Voluntari. Anunțul lui Eugen Neagoe

Cum a ajuns Gjoko Zajkov la Universitatea Craiova: „Am vrut să plec din Ucraina, din cauza războiului!”
24 feb. 2023, 13:17

Cum a ajuns Gjoko Zajkov la Universitatea Craiova: „Am vrut să plec din Ucraina, din cauza războiului!”

Eugen Neagoe, deranjat după derby-ul cu FCSB. Motivul: „Nu a fost chiar așa”
23 feb. 2023, 16:13

Eugen Neagoe, deranjat după derby-ul cu FCSB. Motivul: „Nu a fost chiar așa”

Povestea lui „Popică din Bănie”, fanul lui Manuel Neuer și omul care a concurat cu Pigliacelli, Arlauskis şi Lazar! Acum e titular în poarta Universităţii Craiova
23 feb. 2023, 14:39

Povestea lui „Popică din Bănie”, fanul lui Manuel Neuer și omul care a concurat cu Pigliacelli, Arlauskis şi Lazar! Acum e titular în poarta Universităţii Craiova

Achiziţiile ratate de Universitatea Craiova pe finalul perioadei de mercato! Fotbaliștii ar putea ajunge în Bănie în vară | EXCLUSIV
22 feb. 2023, 16:02

Achiziţiile ratate de Universitatea Craiova pe finalul perioadei de mercato! Fotbaliștii ar putea ajunge în Bănie în vară | EXCLUSIV

Ce veşti pentru Eugen Neagoe! Când revin jucătorii accidentaţi și care sunt noutățile despre Nicușor Bancu!
21 feb. 2023, 15:01

Ce veşti pentru Eugen Neagoe! Când revin jucătorii accidentaţi și care sunt noutățile despre Nicușor Bancu!

Ce ar însemna pentru olteni o victorie în derby-ul FCSB - Universitatea Craiova! „Avem şanse să îndeplinim un vis de foarte mult timp aşteptat în regiunea noastră”
19 feb. 2023, 10:53

Ce ar însemna pentru olteni o victorie în derby-ul FCSB – Universitatea Craiova! „Avem şanse să îndeplinim un vis de foarte mult timp aşteptat în regiunea noastră”

Emil Săndoi a tras concluziile după Lazio - CFR Cluj: „Nu mă aşteptam la asta!”. Ce probleme are selecţionerul naţionalei U21 înaintea Euro 2023
17 feb. 2023, 20:25

Emil Săndoi a tras concluziile după Lazio – CFR Cluj: „Nu mă aşteptam la asta!”. Ce probleme are selecţionerul naţionalei U21 înaintea Euro 2023

Reacția lui Eugen Neagoe, după ce a aflat că Andrea Compagno s-a accidentat înainte de FCSB - Universitatea Craiova: „Nu mă interesează!”
17 feb. 2023, 15:53

Reacția lui Eugen Neagoe, după ce a aflat că Andrea Compagno s-a accidentat înainte de FCSB – Universitatea Craiova: „Nu mă interesează!”

Gjoko Zajkov s-a remarcat la debutul pentru Universitatea Craiova! Ce l-a determinat să vină în Bănie
15 feb. 2023, 14:50

Gjoko Zajkov s-a remarcat la debutul pentru Universitatea Craiova! Ce l-a determinat să vină în Bănie