Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Universitatea Craiova transferă fundaşi centrali după ce s-a accidentat şi Vladimir Screciu. EXCLUSIV

Universitatea Craiova transferă fundaşi centrali după ce s-a accidentat şi Vladimir Screciu. EXCLUSIV

Universitatea Craiova transferă fundaşi centrali după ce s-a accidentat şi Vladimir Screciu. EXCLUSIV

Marea problemă a Universităţii Craiova în acest campionat a fost cea a fundaşilor centrali, iar la ultimul meci al anului, ce de pe Cluj Arena, cu UTA, s-a accidentat şi Vladimir Screciu. Internaţionalul oltean a făcut ruptură musculară la faza în care echipa lui Ivaylo Petev a primit al doilea gol şi va lipsi o perioadă, el urmând a rata şi prima parte a pregătirii de iarnă din Antalya.

În condiţiile în care Gjoko Zajkov şi Juraj Badelj sunt accidentaţi pe termen lung şi au provocat astfel o criză la nivelul stoperilor în lotul Ştiinţei, principala preocupare a conducătorilor Universităţii Craiova este achiziţionarea a doi fundaşi centrali în pauza de iarnă.

Cu un singur stoper de meserie, Raul Silva, la dispoziţie, Ivaylo Petev s-a „cârpit” în ultima perioadă cu jucători din linia mediană, Screciu şi Creţu, dar problemele n-au încetat să apară, iar la meciul de acasă cu Poli Iaşi a lipsit şi Raul Silva, tot din cauze medicale, iar cuplul de fundaşi centrali a fost asigurat chiar de Screciu şi Creţu.

Universitatea Craiova caută fundaşi centrali. Screciu, Zajkov şi Badelj sunt accidentaţi

Primul fundaş central pierdut pe o perioadă îndelungată de Universitatea Craiova a fost Gjoko Zajkov, care s-a accidentat la naţionala Macedoniei de Nord, în luna septembrie. El a suferit o operaţie complicată, după ce i-au fost afectate vertebrele din jurul gâtului. Reuperarea a durat şi stoperul de 28 de ani adus anul trecut de la Vorskla Poltava va putea fi utilizat abia la anul. Rămâne de văzut însă cum va reveni pe teren internaţionalul nord-macedonean, fiind vorba de o accidentare destul de complicată.

Al doilea fundaş central al Universităţii Craiova devenit indisponibil pentru mai mult timp a fost croatul Juraj Badelj. Tocmai când îşi câştigase un loc de titular la Craiova şi fusese convocat şi la naţioala U21 a Croaţiei, fundaşul de 20 de ani s-a accidentat la derby-ul cu rivala locală, FCU şi nu a mai evoluat anul acesta.

Mendy şi Tomaşec nu l-au convins pe Ivaylo Petev

Antrenorul Universităţii Craiova, Ivaylo Petev, a avut ocazia de a apela la doi fundaşi centrali străini aflaţi la echipa-satelit a clubului, croatul Karlo Tomaşec şi senegalezul Jean Baptiste Mendy, dar tehnicianul bulgar n-a fost convins de calităţile acestora şi nu a apelat deloc la cei doi.

Chiar dacă s-a confruntat cu o criză de stoperi, tehnicianul bulgar  nu i-a trecut pe foaie pe Tomaşec şi Mendy decât la un singur meci, cel din deplasare cu Hermannstadt, dar aceştia nu au prins niciun minut în teren.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Record MONDIAL pentru Ilie Dobre. NIMENI nu a reușit această performanță
Mediafax
Lavinia Pescobar a fost DATĂ AFARĂ din nou. A terminat-o cu taverna lui Pescobar. Cu ce se ocupă acum, după ce a rămas din nou fără job
Cancan.ro
Greșeala cumplită din 1941, repetată de Armata Română? Un general NATO acuză: „La parade dă bine, pe front ar fi dezastru”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Kate Middleton a făcut una dintre cele mai neașteptate alegeri vestimentare din ultimii ani. Cum a apărut la Wimbledon! A radiat după ce s-a vindecat de cancer
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Râzi cu lacrimi
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Descopera.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Tanks își unește forțele cu universul Far Cry
Go4Games
Ofertă Lidl: Tester pentru diagnoza auto cu ecran integrat. Poate șterge codurile de eroare
Promotor.ro