Cosmin STAICU

Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.

În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.

Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.

Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.

În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.

De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.

Vezi mai mult
SCM Universitatea Craiova își face colonie sârbească. Transfer în Bănie, de la o rivală din Liga Florilor
24 mart. 2023, 11:08

SCM Universitatea Craiova își face colonie sârbească. Transfer în Bănie, de la o rivală din Liga Florilor

Veste proastă pentru Universitatea Craiova: Gjoko Zajkov s-a accidentat în meciul Macedonia de Nord - Malta şi a fost dus la spital
24 mart. 2023, 10:54

Veste proastă pentru Universitatea Craiova: Gjoko Zajkov s-a accidentat în meciul Macedonia de Nord – Malta şi a fost dus la spital

Transfer de marcă în Bănie. SCM Universitatea Craiova s-a întărit cu pivotul naţionalei Serbiei, Katarina Bojicic
20 mart. 2023, 20:14

Transfer de marcă în Bănie. SCM Universitatea Craiova s-a întărit cu pivotul naţionalei Serbiei, Katarina Bojicic

SCM Universitatea Craiova a câştigat Cupa României la volei masculin. La 43 de ani, căpitanul oltenilor, „Lolo” Lică a fost MVP-ul finalei
19 mart. 2023, 21:59

SCM Universitatea Craiova a câştigat Cupa României la volei masculin. La 43 de ani, căpitanul oltenilor, „Lolo” Lică a fost MVP-ul finalei

Andrei Ivan are o favorită la titlu! Ce spune căpitanul Universităţii Craiova despre derby-ul cu FCSB
16 mart. 2023, 15:54

Andrei Ivan are o favorită la titlu! Ce spune căpitanul Universităţii Craiova despre derby-ul cu FCSB

Probleme de lot la Universitatea Craiova, înaintea derby-ului cu FCSB! O legendă, alături de alb-albaştri la antrenament
16 mart. 2023, 15:49

Probleme de lot la Universitatea Craiova, înaintea derby-ului cu FCSB! O legendă, alături de alb-albaştri la antrenament

Se anunţă invazie oltenească în Capitală, la derby-ul FCSB - Universitatea Craiova! Gică Craioveanu vine din Spania la meci: „Special pentru leii mei!"
15 mart. 2023, 16:10

Se anunţă invazie oltenească în Capitală, la derby-ul FCSB – Universitatea Craiova! Gică Craioveanu vine din Spania la meci: „Special pentru leii mei!”

Adversari în seara aceasta, Eugen Neagoe şi Laszlo Balint au antrenat Universitatea Craiova în acest sezon, dar sunt întrecuţi de Mirel Rădoi la cel mai important capitol!
10 mart. 2023, 15:11

Adversari în seara aceasta, Eugen Neagoe şi Laszlo Balint au antrenat Universitatea Craiova în acest sezon, dar sunt întrecuţi de Mirel Rădoi la cel mai important capitol!

Dorinţa lui Eugen Neagoe înainte de play-off-ul Superligii: „Măcar pentru o zi să fim acolo”
09 mart. 2023, 14:57

Dorinţa lui Eugen Neagoe înainte de play-off-ul Superligii: „Măcar pentru o zi să fim acolo”

De ce se tem jucătorii Universităţii Craiova de meciul cu UTA: „El ne cunoaşte vulnerabilităţile”
09 mart. 2023, 13:10

De ce se tem jucătorii Universităţii Craiova de meciul cu UTA: „El ne cunoaşte vulnerabilităţile”