Universitatea Craiova, mobilizată înaintea meciului cu UTA: „Nu contează cum”

Universitatea Craiova, mobilizată înaintea meciului cu UTA: „Nu contează cum”

În ultima etapă de campionat a anului, Universitatea Craiova se duelează cu UTA Arad, miercuri, de la ora 17:30, pe Cluj Arena. Cele două formaţii s-au întâlnit recent în grupele Cupei României, oltenii impunându-se cu 1-0, la Oradea, gol marcat de Alexandru Mateiu.

Ţinând cont că antrenorul principal al Universităţii Craiova, bulgarul Ivaylo Petev, este sub impresia momentului funest legat de dispariţia tatălui său, antrenorul secund al oltenilor, Ionuţ Stancu, a prefaţat duelul cu „Bătrâna Doamnă”.

Ionuţ Stancu: „Trebuie să câştigăm cele trei puncte, nu contează cum”

„Având în vedere că este ultima partidă de anul acesta, foarte important pentru noi este să ne apropiem cele trei puncte, pentru a fi mai aproape de obiectiv. UTA are un antrenor cu foarte mare experienţă, care cunoaşte foarte bine echipele adverse şi ne-au analizat bine, aşa cum am făcut-o şi noi. Ne aşteaptă un meci dificil, contra unei echipe de tradiţie, la fel ca şi noi, dar singurul obiectiv al nostru este să câştigăm cele trei puncte. Nu contează cum vom face acest lucru, printr-un joc spectaculos sau printr-o evoluţie pragmatică, doar trebuie să ne îndeplinim acest obiectiv. Situaţia lotului este bună din punct de vedere fizic, jucătorii sunt apţi şi ştiu ce au de făcut” a declarat Ionuţ Stancu.

Mijlocaşul Alexandru Mateiu a subliniat atmosfera bună din cadrul lotului de la venirea bulgarului Ivaylo Petev şi este convins că, după ce Universitatea Craiova a adunat un singur punct din ultimele două partide, cu Hermannstadt şi Poli Iaşi, va urma o perioadă mai fastă. „Tot timpul am avut meciuri grele cu UTA, mai ales la ei acasă, dar sperăm să facem un joc bun şi să încheiem anul cu victorie. Ştim cu toţii că UTA este o echipă arţăgoasă, puternică, dar au şi ei momentele lor slabe şi îi vom analiza bine şi vom încerca să câştigăm. Nu mă interesează să marchez eu, aşa cum am făcut-o în Cupa României, mă interesează să vin fericit acasă. Este o atmosferă bună, ne place cum lucrează Ivaylo Petev, suntem foarte fericiţi şi la antrenamente, sperăm să fim cu toţii sănătoşi şi cu siguranţă vom merge mult mai bine de acum încolo” a declarat Alexandru Mateiu.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro