Zero în fața rivalilor! **Heat a pierdut toate meciurile cu Knicks, Pacers și Bulls din acest sezon!

Zero în fața rivalilor! **Heat a pierdut toate meciurile cu Knicks, Pacers și Bulls din acest sezon!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Miami Heat a pierdut aseară, scor 89-102, meciul cu Indiana Pacers, ocupanta locului cinci din Conferința de Est.

Heat a pierdut din nou clar cu Pacers

În acest sezon, Miami Heat a pierdut toate cele cinci meciuri disputate în fața lui New York Knicks, Indiana Pacers și Chicago Bulls. Toate cinci la cel puțin zece puncte! Aseară, în deplasarea de la Indiana, Heat a fost condusă permanent de o echipă fără staruri și a primit 102 puncte de la penultimul atac ca valoare din NBA! A fost al doilea eșec pentru Miami în fața Indianei în acest sezon, Heat pierzând și în 9 ianuarie, cu 77-87 pe terenul lui Pacers. Însă vedetele campioanei nu par să își dea seama de magnitudinea acestor probleme. „Nu ne interesează că pierdem meciuri. Important e să ne dăm seama ce am greșit pentru a corecta aceste erori. Pentru mine, victoriile împotriva adversarelor din Conferință trebuie să vină în play-off”, a spus, liniștit, LeBron James (foto stânga). „Regele”, care a reușit 28 de puncte, 6 recuperări și 3 pase decisive nu a mai fost ajutat de Dwayne Wade (17 puncte, 6 recuperări, 5 pase decisive) și Chris Bosh (13 puncte, 2 recuperări), într-un scenariu asemănător cu cel din play-off-ul anului trecut, când Heat a trecut cu 4-2 de Pacers în semifinalele din Est, dar a suferit teribil până să se impună. Campioana a pierdut din nou lupta sub panou, Pacers reușind cu nouă recuperări mai mult decât Heat (34-25). În schimb, Pacers a ajuns la a 13-a victorie pe teren propriu și devine un adversar de temut pentru echipele puternice din Est chiar și fără Danny Granger, accidentat. Aseară, David West (30 de puncte, 7 recuperări și 5 pase decisive) și Paul George (15 puncte, 6 recuperări, 6 pase decisive) au dus greul pentru Indiana (28-19), care e pe locul 5 în Est, la egalitate cu ocupanta locului 4, Brooklyn Nets. „Am fost dominați de o echipă mai bună”, a fost concluzia antrenorului lui Heat, Erik Spoelstra. Însă Miami rămâne lider (29-14), la un joc și jumătate câștigat în fața ocupantei locului secund, New York Knicks.

Dezastru și pentru Clippers

Constanța lui Los Angeles Clippers s-a spulberat după accidentarea lui Chris Paul. Californienii, altădată o echipă solidă, suferă în continuare fără conducătorul de joc, pierzând aseară al cincilea joc din ultimele șapte. Și în ce mod! Fostul lider din Vest a fost surclasată clar de Toronto Raptors, scor 98-73, cea mai dură înfrângere pentru echipa lui Vinny del Negro din acest sezon. Clippers nu a reușit decât un procentaj de 34,3% al aruncărilor transformate, iar absențele lui Matt Barnes (suspendat) și Chris Paul (accidentat la genunchi) s-au dovedit hotărâtoare. Transferat de la Memphis Grizzlies în această săptămână, Rudy Gay a impresionat la debutul în tricoul lui Raptors, înscriind 20 de puncte în fața unei săli arhipline. „Fanii m-au primit extraordinar, iar acest lucru m-a făcut să mă simt bine și să dau totul pe teren”, a spus Gay. Tot la Raptors, Amir Johnson a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale carierei, cu 19 puncte marcate și 16 recuperări. „Nu a mers nimic în jocul nostru în această seară. Defensiva a fost inexistentă”, a spus Vinny del Negro, antrenorul lui Clippers, după meci. Californienii, la care Blake Griffin a reușit 17 puncte și 9 recuperări, rămân pe 3 în Vest, cu 34 de victorii și 14 înfrângeri. Raptors sunt pe 11 în Est, cu 17 victorii și 30 de eșecuri.

Lakers continuă să spere

Fără Kevin Love și cu un Ricky Rubio nerevenit la potențial maxim după ruptura de ligamente de la începutul lui 2012, Minnesota Timberwolves pierde meci după meci. Aseară, „lupii” au pierdut acasă cu 100-111 în fața lui Los Angeles Lakers, al șaselea eșec consecutiv și al 12-lea în ultimele 13 jocuri! A fost prima victorie după opt eșecuri la rând pentru californieni în deplasare, la finele unui meci în care Pau Gasol a revenit pentru prima oară printre titulari după mai bine de trei săptămâni în care a fost „exilat” la startul partidei pe banca de rezerve, profitând de accidentarea lui Dwight Howard. Iar spaniolul a răspuns pozitiv, reușind 22 de puncte și 12 recuperări, într-unul dintre cele mai bune meciuri ale sale din acest sezon. Kobe Bryant (foto dreapta) a continuat să fie mai mult un jucător de echipă decât un individualist, fiind la două pase decisive de un triple-double (17 puncte, 12 recuperări, 8 pase decisive), în timp ce banca de rezerve a lui Lakers, formată din doar trei jucători (Jamison, Meeks și Blake) a marcat 36 de puncte. Lakers (21-26) continuă să spere la play-off, apropiindu-se la doar patru victorii de Houston Rockets, care ocupă locul 8 în Vest.

Anthony, la 31 de meciuri consecutive cu peste 20 de puncte marcate

Seria de meciuri consecutive cu peste 20 de puncte marcate de Carmelo Anthony a ajuns aseară la 31. Vedeta lui Knicks a marcat 25 de puncte în victoria echipei sale (96-86) cu Milwaukee Bucks, într-un meci disputat în „Madison Square Garden”. Anthony și-a condus echipa spre al treilea succes consecutiv, însă Knicks a avut probleme în defensivă în prima repriză. Înainte de a-și ameliora jocul defensiv în partea secundă, new-yorkezii au primit 53 de puncte în primele 24 de minute ale jocului, iar antrenorul Mike Woodson s-a declarat nemulțumit de aceste probleme. „Mi-aș dori să îmi pot explica ce se întâmplă, dar adevărul e că nu îmi dau seama. Ar trebui să jucăm mereu cum am făcut-o în sfertul patru”, a spus Woodson după meci. J.R. Smith (17 puncte, 5 recuperări) și Tyson Chandler (9 puncte, 20 de recuperări) au fost și ei decisivi pentru Knicks (29-15), care se apropie periculos de liderul din Est, Miami Heat. Bucks (24-21) ocupă locul 7 în aceeași conferință, iar dacă sezonul s-ar fi terminat aseară, cele două formații s-ar fi întâlnit în prima rundă din play-off.

Nets a câștigat derby-ul cu Bulls

Fără Carlos Boozer și Joakim Noah, Chicago Bulls părea că nu are nicio șansă în meciul de aseară cu Brooklyn Nets. Pivotul și extrema de forță a „taurilor” au ratat jocul de aseară din cauza unor probleme medicale, însă echipa din Chicago s-a descurcat onorabil în fața uneia dintre contracandidatele la locul 3 în Conferința de Est din acest sezon. După un start slab, în care a fost dominată de Nets, Bulls și-a revenit treptat și a echilibrat partida, grație eforturilor lui Marco Belinelli (18 puncte, 4 pase decisive) și Luol Deng (18 puncte, 6 recuperări). Însă diferența a făcut-o banca de rezerve a celor de la Nets, de unde MarShon Brooks și Andray Blatche au marcat 13, respectiv 11 puncte vitale pentru gazde. Nets s-a impus cu 93-89 și e pe 4 în Est, cu un record de 28 de victorii și 19 înfrângeri, la un succes de Bulls, care ocupă locul trei.

Alte rezultate înregistrate azi-noapte în NBA

Boston Celtics – Orlando Magic 97-84
Philadelphia 76ers – Sacramento Kings 89-80
Detroit Pistons – Cleveland Cavaliers 117-99
Memphis Grizzlies – Washington Wizards 85-76
Utah Jazz – Portland Trail Blazers 86-77
Denver Nuggets – New Orleans Hornets 113-98
Phoenix Suns – Dallas Mavericks 99-109

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele