Gabi Torje s-a certat după 15 ani de prietenie cu luptătorul care astăzi dezvăluie: „Parcă era nevastă-mea!”. EXCLUSIV

Daniel Nazare
Torje și Alexuc, surprinși în timpul emisiunii. Foto: America Express Romania (Asia Express), facebook

Fostul luptător de la greco-romane Alin Alexuc (36 de ani), conduce azi, în calitate de antrenor coordonator, loturile de tineret și de seniori ale României în acest sport. După 15 ani de prietenie, Gabi Torje s-a certat cu el, iar adevărul iese abia azi la suprafață!

Retras din activitatea sportivă acum doi ani, Alin Alexuc Ciurariu, pe numele întreg, a devenit antrenor de lupte la CS Dinamo București, unde a activat și ca sportiv. Chiar în aceste zile, Alexuc, se află în SUA unde are loc Campionatul Mondial U23.

După 15 ani de prietenie, ceartă între Gabi Torje și Alin Alexuc

„Avem speranțe la o medalie la CM U23. Sunt băieți talentați dar de multe ori lipsește acea motivație pentru marea performanță. Ajung până aproape de seniorat după care încep să renunțe la sport din diferite motive. Fie merg să lucreze, fie se dedică școlii sau pleacă din țară, tot la muncă”, a declarat Alexuc pentru ProSport.

Ca sportiv de mare performanță Alexuc a obținut poate cele mai importante rezultate din lupte le greco-romane românești în ultimele două decenii:

„România s-a bazat pe medaliile mele în ultimii ani. Acum a venit momentul acestor băieți. Mai ales la seniori. După competiția din Statele Unite vom pleca în Kazahstan pentru Campionatul Mondial de seniori. Lupta pentru medalii va fi una infernală. Dar dacă prindem un culoar bun și băieții sunt într-o zi bună orice este posibil”.

Alexuc își dorește enorm de mult cel puțin o medalie la o competiție mare și în calitate de antrenor: „Ăsta cred că este visul fiecărui antrenor”.

Culisele de la Asia Express: „Parcă era nevastă-mea!”

Prezența la emisiunea „Asia Express” alături de Gabi Torje cu care a făcut echipă a fost pentru Alexuc una dintre cele mai tari experiențe din ultima perioadă:

„Noi am luat totul ca pe o distracție de zi cu zi. Nu a fost nimic cu presiune. Am format o super echipă. Popularitatea pe care am câștigat-o după prezența la această emisiune nu am avut-o niciodată în perioada în care făceam lupte.

Vă dau un exemplu: eram pe stradă în Istanbul și m-au oprit niște români întrebându-mă dacă nu sunt băiatul de la Asia Express. Despre faptul că am făcut echipă cu Gabi, noi ne știm de peste 15 ani. Suntem foarte buni prieteni.

În emisiunea asta am stat cu el atâta timp de parcă era nevastă-mea. La Asia Express a fost pentru prima oară când m-am certat cu el în 15 ani de când ne cunoaștem. Dar ne-am împăcat rapid”, povestește Alexuc.

Alin Alexuc și Gabi Torje la Asia Express. Foto: a1.ro

Citea Biblia înainte de fiecare concurs

Înainte de fiecare concurs Alin Alexuc intra pe saltea doar cu gândul și cu credința în Dumnezeu.

„Tot timpul luam Biblia cu mine. Aveam versete pe care le citeam. Așa reușeam să induc acea energie pozitivă”, și-a amintit Alexuc.

Alexuc (36 de ani), a participat de 4 ori la Jocurile Olimpice de vară, a pierdut la Paris 2024 cu 1-3 la puncte tehnice. Cel mai bun rezultat olimpic al lui Alexuc a fost locul 5 înregistrat la JO de la Rio, din 2016.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]

Citește și