Metal și Tomis, victorii fără mare opoziție

  • Publicat:
  • Actualizat:

Pentru campioanele României la volei etapa a 18-a n-a adus nimic surprinzător. Atât fetele de la CSU Metal Galați, cât și băieții de la Tomis Constanța au câștigat cu 3:0 în fața unor formații, Știința Bacău, respectiv Explorări Baia Mare, care au cochetat mai mereu cu podiumul.
În întrecerea masculină, Remat Zalău a făcut o nouă probă a valorii sale, trecând (3:1) pe teren propriu de Piatra Neamț, finalista ediției trecute a Diviziei A1. Învinsă clar (0:3) la Cluj, Steaua riscă să intre în zona retrogradării… Ea are un singur punct avans față de Unirea Dej (3:1 cu Constam Buzău), cu care va juca sâmbăta viitoare, la București. Situația militarilor se anunță complicată, mai cu seamă că, în finalul sezonului regulat, pe ei îi așteaptă trei partide de foc: deplasări la Dinamo și Piatra Neamț, precum și un meci de risc maxim, cu Tomis, în sala proprie. Până atunci, luni Steaua va disputa restanța de la Tg. Mureș, cu Torpi.
La feminin, mai remarcăm victoriile clare (3:0) obținute de Penicilina și Dinamo, la Mioveni, respectiv la Rapid, dar și de Tomis Constanța și Medicina Tg. Mureș pe teren propriu. Într-un meci al "suferindelor", CSM Lugoj a pus capăt iluziilor Craiovei că ar putea prinde play-off-ul. De amintit că oaspetele au fost în doliu, în urma decesului antrenorulului emerit ION "Hamlet" CONSTANTINESCU (78 de ani), care a activat timp de 50 de ani la Universitatea, iar apoi la CSM. Cunoscutul om de sport va fi înmormântat astăzi (duminică), la cimitirul Ungureni. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

FEMININ
GALAȚI:

CSU Metal – Știința Bacău 3:0 (13, 15, 15)
TG. MUREȘ:
CSU Medicina – CSM Sibiu 3:0
MIOVENI:
Dacia – Penicilina Iași 0-3 (-20, -18, -25)
LUGOJ:
CSM – SCMU Craiova 3:2 (-10, -14, 17, 23, 15)
CONSTANȚA:
VC 2004 Tomis – Unic Piatra Neamț 3:0 (14, 19, 24)
BUCUREȘTI:
Rapid – Dinamo București 0:3 (-14, -18, -15)

MASCULIN
ZALĂ‚U:

Remat – VCM LPS Piatra Neamț 3:1 (-24, 16, 21, 22)
CONSTANȚA:
CVM Tomis – Explorări Baia Mare 3:0 (19, 18, 22)
BUCUREȘTI:
Dinamo – Torpi Tg. Mureș 3:0
DEJ:
Unirea – Constam 3:1 (22, -23, 10, 18)
CLUJ:
"U" – Steaua București 3:0 (21, 24, 22)
BUCUREȘTI:
Rapid – Știința Bacău 3-1 (23, 21, -26, 10)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele