Serena Williams se pregătește intens pentru Cincinnati Open 2026, iar imaginile pe care le-a publicat pe rețelele de socializare au atras foarte multe reacții, inclusiv din partea fostei sale mari rivale, Maria Sharapova.
Ajunsă la vârsta de 44 de ani, sportiva care deține 23 de titluri de Grand Slam la simplu demonstrează că este într-o formă fizică foarte bună și a transmis un mesaj scurt în mediul online.
Serena Williams nu poate sta departe de tenis și se pregătește intens pentru Cincinnati Open 2026. Sportiva a publicat mai multe imagini în mediul online, din timpul pregătirii. Fotografiile au atras foarte multe reacții, iar printre cei care au lăsat comentarii se numără și Maria Sharapova.
Pozele publicat de Serena Williams au fost însoțite și de o scurtă descriere: „New me (n.r. noua eu)”.
Maria Sharapova, cu care Serena Williams a avut una dintre cele mai celebre rivalități din tenisul feminin, a reacționat imediat după ce a văzut postarea și a răspuns cu mai multe emoji-uri prin care și-a exprimat entuziasmul față de forma fizică arătată de Serena.
Relația dintre cele două foste adversare este una extrem de interesantă, având în vedere istoria lor din circuit. Ani la rând, Serena Williams și Maria Sharapova au luptat pentru cele mai importante trofee din tenisul feminin.
De-a lungul anilor, cele două sportive s-au întâlnit de 22 de ori, iar Serena a dominat categoric confruntările directe, câștigând 20 dintre ele. Sharapova a obținut însă una dintre cele mai importante victorii ale carierei sale tocmai împotriva americancei: finala de la Wimbledon din anul 2004.
După ce s-au retras din tenis, relația dintre cele două sportive s-a schimbat. Acestea au vorbit deschis despre respectul pe care și-l poartă, iar Serena Williams a jucat un rol important în 2025, când Maria Sharapova a fost inclusă în International Tennis Hall of Fame.
Serena a fost cea care a prezentat-o pe rusoaică la ceremonia de la Newport și a numit-o „fostă rivală, fostă fană și prietenă pentru totdeauna”.
„Sunt doar câteva jucătoare din cariera mea care m-au provocat să fiu cea mai bună de fiecare dată când intram pe teren. Maria Sharapova a fost una dintre ele”, declara Serena Williams la momentul respectiv.