Victorie uriașă pentru Patricia Țig la Madrid! Calificare în optimi, după 6-2, 6-3 în fața lui Sloane Stephens, a 21-a jucătoare a lumii

Jucătoarea Patricia Maria Țig s-a calificat în turul 3 al turneului de la Madrid după ce a învins-o în două seturi, scor 6-2, 6-3, pe Sloane Stephens, numărul 21 în ierarhia WTA. În următorul meci, Patricia Maria Țig o va întâlni pe câștigătoarea din meciul Madison Keys-Barbora Strycova.

În vârstă de 21 de ani, Patricia Maria Țig continuă să surprindă la turneul WTA Premier Mandatory de la Madrid. După ce a învins-o în primul tur pe Daria Kasatkina, Țig a scos-o din concurs pe jucătoarea americană Sloane Stephens, numărul 21 în ierarhia WTA.

Venită din calificări, Patricia Maria Țig a câștigat meciul cu Sloane Stephens în 77 de minute, scor 6-2, 6-3.

Patricia Maria Țig, locul 134 în ierarhia WTA, se va lupta pentru un loc în sferturile de finală ale turneului WTA Premier Mandatory de la Madrid cu învingătoarea din meciul Madison Keys (SUA)-Barbora Strycova (Cehia), partidă programată luni, de la ora 16:00, ora României.

Pentru calificarea în turul 3, Patricia Maria Țig va primi 120 de puncte WTA și are asigurat un cec în valoare de 59 490 euro.

MEDIAFAX

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]