Vești bune din Australia. VIDEO | Simona Halep s-a antrenat normal pe „centralul” din Sydney, sub ochii lui Darren Cahill

Obligată să se retragă de la primul turneu al anului, Brisbane, din cauza unei accidentări la tendonul lui Ahile, Simona Halep pare să fi trecut repede peste problemele fizice. Românca a ajuns deja la Sydney, al doilea turneu din seria premergătoare Australian Open, prima competiție de Mare Șlem a anului, unde s-a antrenat normal.
Vești bune din Australia. VIDEO | Simona Halep s-a antrenat normal pe "centralul" din Sydney, sub ochii lui Darren Cahill

Obligată să se retragă de la primul turneu al anului, Brisbane, din cauza unei accidentări la tendonul lui Ahile, Simona Halep pare să fi trecut repede peste problemele fizice. Românca a ajuns deja la Sydney, al doilea turneu din seria premergătoare Australian Open, prima competiție de Mare Șlem a anului, unde s-a antrenat normal.

Organizatorii turneului australian au postat pe contul oficial de twitter al competiției un video în care numărul doi WTA se antrenează, sub ochii lui Darren Cahill, pe cea mai mare arenă din complexul care va găzdui al doilea turneul australian al sezonului. Capabilă să se miște bine, Halep a exersat în special lovitura de forehand, sub atenta supraveghere a lui Cahill, și nu a dat niciun semn că accidentarea care a forțat-o să se retragă de la Brisbane ar deranja-o în continuare.

Turneul de la Sydney, ultimul înainte de Australian Open, va avea loc între 10 și 15 ianuarie, iar Simona Halep este cotată cu prima șansă la câștigarea trofeului de la Antipozi, tragerea la sorți urmând să aibă loc vineri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania