Vârf de formă!** Cîrstea, în optimi la Roland Garros!

Sorana Cîrstea (41 WTA) a reușit cea mai bună performanță a carierei, calificându-se între primele 16 jucătoare ale turneului de la Paris. Aseară, în turul trei, ea a dat examenul maturității, învingându-și prietena de la dublu, pe Caroline Wozniacki (10 WTA) cu 7-6 (7-3), 7-5. Sorana a disputat poate cel mai greu meci al carierei. Miza uriașa, calificarea în premieră în optimile unui turneu de Grand Slam și adversara pe care trebuia să o învingă, prietena ei de suflet, daneza Caroline Wozniacki, totul anunța o partidă infernală pentru jucătoarea de 19 ani. „Este cea mai bună prietenă a mea și facem totul împreună. Este greu să uiți asta când ești pe teren. Câteodată am probleme în a-mi lăsa emoțiile în afara terenului de joc", prefața Sorana partida. Debutul întâlnirii nu i-a fost deloc favorabil româncei care a intrat greu în meci, pierzând game după game. Fidelă răsturnărilor senzaționale de scor, pe fondul unui joc variant și plasat, fructificând cele două șanse de break, Sorana a revenit de la 4-0 și a dus primul set în tie-break, la finalul căruia s-a impus cu 7-6 (7-3). În setul doi, Wozniacki a început în forță cu un break, dar Sorana a contracarat cu un rebreak, după care fiecare și-a câștigat servicul. De la 3-3 a început însă spectacolul. Meciul a continuat într-un ritm spectaculos, prin break-uri și rebreak-uri, de fiecare parte. Însă, românca a controlat mai bine jocul, la 4-5, reușind încă un break care a readus-o în cărți. Sori a servit, și-a câștigat servici
Vârf de formă!** Cîrstea, în optimi la Roland Garros!

Sorana Cîrstea (41 WTA) a reușit cea mai bună performanță a carierei, calificându-se între primele 16 jucătoare ale turneului de la Paris. Aseară, în turul trei, ea a dat examenul maturității, învingându-și prietena de la dublu, pe Caroline Wozniacki (10 WTA) cu 7-6 (7-3), 7-5.

Sorana a disputat poate cel mai greu meci al carierei. Miza uriașa, calificarea în premieră în optimile unui turneu de Grand Slam și adversara pe care trebuia să o învingă, prietena ei de suflet, daneza Caroline Wozniacki, totul anunța o partidă infernală pentru jucătoarea de 19 ani. „Este cea mai bună prietenă a mea și facem totul împreună. Este greu să uiți asta când ești pe teren. Câteodată am probleme în a-mi lăsa emoțiile în afara terenului de joc”, prefața Sorana partida.

Debutul întâlnirii nu i-a fost deloc favorabil româncei care a intrat greu în meci, pierzând game după game. Fidelă răsturnărilor senzaționale de scor, pe fondul unui joc variant și plasat, fructificând cele două șanse de break, Sorana a revenit de la 4-0 și a dus primul set în tie-break, la finalul căruia s-a impus cu 7-6 (7-3).
În setul doi, Wozniacki a început în forță cu un break, dar Sorana a contracarat cu un rebreak, după care fiecare și-a câștigat servicul. De la 3-3 a început însă spectacolul. Meciul a continuat într-un ritm spectaculos, prin break-uri și rebreak-uri, de fiecare parte. Însă, românca a controlat mai bine jocul, la 4-5, reușind încă un break care a readus-o în cărți. Sori a servit, și-a câștigat serviciul, un singur game despărțind-o de cea mai mare performanță: prezența în optimi. Sâcâită de o durere la umărul drept și acuzând dureri în zona lombară, Wozniacki a solicitat intrarea medicului turneului la un moment cheie, la 15-30 pe serviciul ei. Strategia nu a fost însă una câștigătoare, cea mai bine clasată româncă din ierarhia mondială impunându-se, având de parte ei două mingi de meci. În optimi, ea o va întâlni pe Jelena Jankovic, a cincea favorită. Sorana are o victorie de moral în fața sârboaicei, de care a trecut la Fed Cup, cu 6-3, 3-6, 6-4.

Pentru prezența în accest act al competiției, ea va primi un cec de 68.400 de euro.

“Principala calitate a ei în acest meci a fost agresivitatea și faptul că a atacat continuu și nu s-a retras pe fundul terenul”, Liliana Cîrstea, mama Soranei

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]