Ungur și Hănescu, învinși în prima zi a confruntării cu „batavii”!** România – Olanda 0-2, în turul 2 al grupei Euro – Africane din Cupa Davis

Ungur și Hănescu, învinși în prima zi a confruntării cu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Olanda conduce România cu scorul de 2-0, în Cupa Davis, după meciurile disputate vineri, în care Victor Hănescu (locul 58 ATP) a fost învins de Igor Sijsling (locul 70 ATP), cu scorul de 6-4, 7-6 (5), 2-6, 6-7 (5), 6-2, iar Adrian Ungur (locul 124 ATP) a fost întrecut de Robin Haase (locul 52 ATP).

În a doua partidă a zilei, un break reușit în al șaptelea ghem a fost suficient pentru ca Sijsling să-și adjudece primul set, cu scorul de 6-4. Cei doi jucători și-au fructificat serviciul în al doilea set și astfel s-a ajuns în tie-break, unde s-a impus tot olandezul, cu 7-5.

Hănescu a revenit în joc în setul numărul trei, când a câștigat de două ori pe serviciul adversarului și s-a impus cu scorul de 6-2. Românul a fost mai aproape de a reuși break-ul în setul patru, dar Sijsling a ieșit de fiecare dată din dificultate cu ajutorul serviciului său puternic. S-a ajuns din nou la tie-break, pe care Hănescu l-a câștigat cu scorul de 7-5, după o minge controversată, la care olandezii au solicitat aut.

În decisiv, Siisling a rupt echilibrul printr-un break în al cincilea ghem, apoi Hănescu a căzut fizic și pshic, oferindu-i olandezului posibilitatea să câștige setul, cu 6-2, și meciul, după trei ore și șapte minute de joc.

În primul meci al întâlnirii, jucătorul Adrian Ungur, locul 124 ATP, a fost învins, tot vineri, cu scorul de 6-4, 6-4, 3-6, 6-3, de Robin Haase, locul 52 ATP.

Sâmbătă, de la ora 15.00, va avea loc meciul de dublu dintre perechile Horia Tecău/Marius Copil și Thiemo de Bakker/Jean-Julien Rojer, iar duminică, de la ora 13.00, se vor disputa ultimele două partide de simplu: Victor Hănescu – Robin Haase și Adrian Ungur – Igor Sijsling.

Întâlnirea România – Olanda, contând pentru turul doi al Grupei I, Zona euro-africană, se joacă în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” din Brașov. Învingătoarea va accede în barajul pentru Grupa Mondială a competiției.


Jucătorul Adrian Ungur, locul 124 ATP, a fost învins, cu scorul de 6-4, 6-4, 3-6, 6-3, de Robin Haase, locul 52 ATP, în prima partidă din cadrul întâlnirii de Cupa Davis dintre România și Olanda, care se dispută la Brașov.

Haase s-a impus în primul set cu 6-4 după ce a reușit un break în ghemul al treilea. Olandezul a câștigat pe serviciul lui Ungur în primul ghem al setului secund, a repetat break-ul în ghemul numărul șapte și a condus cu 5-2. Românul a făcut rebreak, dar s-a înclinat cu același scor, 4-6, în fața adversarului său.

Ungur și-a adjudecat al treilea set, cu 6-3, grație unui break reușit la scorul de 1-0. În setul al patrulea, românul nu a mai putut ține pasul cu Haase, și-a cedat serviciul la scorul de 2-3 și a pierdut setul cu 6-3, deși a avut două mingi de break consecutive la 3-5. Partida a durat aproape două ore și 20 de minute.

În al doilea meci al întâlnirii, Victor Hănescu, locul 58 ATP, va evolua, tot vineri, împotriva lui Igor Sijsling, locul 70 ATP.


Hane revine după 8 ani la Brașov, locul în care a semnat, prin victoria împotriva Belarusului, cel mai mare succes al echipei României după era Năstase-Țiriac

Încleștarea se va juca pe hard

Echipa de Cupa Davis a României trage speranțe că-și va netezi de azi culoarul spre barajul care ne-ar aduce din nou în grupa mondială a competiției. Andrei Pavel, căpitanul nejucător al cvartetului Hănescu – Ungur – Tecău – Copil a susținut ieri că tragerea la sorți a meciului cu Olanda (echipă care anul trecut ne-a răpus cu un sec 5-0) a fost una benefică.

„Știm că se așteaptă mult de la noi și vom da totul pentru a scăpa România de coșmarul Olanda. Scopul nostru este ca duminică la finalul meciurilor să avem trei puncte în cont”, spune Pavel, omul care la finele anilor 90 se întâlnea cu Jan Siemerink, omologul său de azi, chiar în Polivalenta din București (2-3 în 1997). „România are o echipă puternică, formată din jucători valoroși, astfel că va fi dificil să îi învingem. În plus, meciul se joacă pe terenul lor, iar acesta este un aspect care contează. Șansele sunt egale”, afirmă Siemerink.

Victor, asul din Brașov în 2005
Pentru Victor Hănescu, Brașovul are o conotație aparte. În 2005, bucureșteanul reușea să aducă în decisivul meciului cu Belarus, contra lui Aleksandr Volkov, punctul care trimitea România în sferturi, o performanță sinonimă cu cel mai bun rezultat al echipei tricolore după era Țiriac-Năstase.

Cum anticipează „Uriașul” confruntarea de acum?  „Vor fi două meciuri foarte interesante în prima zi. Haase e un jucător în formă, dar Adi poate să producă surpriza. S-a antrenat din greu săptămâna aceasta și este în formă. Pe Sijsling l-am văzut la antrenamente și el se simte confortabil în sală și pe o astfel de suprafață. Eu m-am pregătit bine în ultima perioadă, am avut o săptămână bună și abia aștept să joc”.

PROGRAM – live pe TVR 2
• Azi, ora 13:00: A. Ungur (124 ATP) – R. Haase (50 ATP); urmat de V. Hănescu (58 ATP) – I. Sijsling (74 ATP)
• Mâine, ora 15:00: H. Tecău (7 ATP Dublu) / M. Copil (298 ATP Dublu) – T. deBakker (102 ATP Dublu) / J. Rojer (13 ATP Dublu)
• Duminică, ora 13:00: V. Hănescu (58 ATP) – R. Haase (50 ATP); urmat de A. Ungur (124 ATP) – I. Sijsling (74 ATP)

Sunt refăcut 100%, nu mă mai doare nici șoldul, nici piciorul. Abia aștept să jucăm și să aducem punctul la dublu. Va fi greu, dar vom câștiga
Marius COPIL

Se termină 0-4, ca la fotbal! Glumesc. Sper să-i învingem, e bine că s-a întors Andrei Pavel și cred că are capacitatea de a-i motiva pe băieți
Ilie Năstase

Articol scris de Valentin LUPU
[email protected]

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele