Simona Halep și-a aflat adversarele de la WTA Dubai. Cum arată tabloul fostului lider mondial

Simona Halep și-a aflat adversarele de la WTA Dubai. Cum arată tabloul fostului lider mondial

Simona Halep (locul 2 WTA) este principala favorită la câștigarea trofeului de la WTA Dubai, iar sportiva din România și-a aflat adversarele de la turneul din Emiratele Arabe Unitet care are loc în perioada 17 – 22 februarie.

Simona Halep și-a aflat adversarele de la WTA Dubai

Simona Halep nu va intra în turneu din prima zi, aceasta având ”bye” în runda inaugurală datorită statutului de princială favorită. Astfel, sportiva din România și-a aflat viitoarele adeversare de la WTA Dubai la tragerea la sorți pentru ediția din 2020 și în turul 2 va juca cu învingătoarea meciului Alison Riske (18 WTA) – Ons Jabeur (45 WTA).

Dacă va ajunge până în sferturile de finală de la WTA Dubai, Simona Halep va întâlni una dintre următoarele patru jucătoare: Elise Mertens, Qiang Wang, Maria Sakkari, Aryna Sabalenka. Lucrurile se complică în semifinale, acolo unde se poate duela cu Garbine Muguruza, sportiva care a eliminat-o de la Australian Open.

Premii mari la WTA Dubai 2020

În 2019, Simona Halep a fost eliminată la WTA Dubai în sferturile de finală de Belinda Bencic, după ce sportiva din România a fost învinsă în trei seturi, scor 4-6, 6-4, 6-2. Turneul de la Dubai este dotat cu premii în valoare totală de 2.643.670 dolari și va fi LIVE TEXT pe Prosport.ro.

Iată traseul Simonei Halep de la WTA Dubai:

  • Turul 1 – Bye
  • Optimi – Alison Riske sau Ons Jabeur
  • Sferturi – Elise Mertens, Maria Sakkari, Arina Sabalenka, Qiang Wang
  • Semifinale – Elina Svitolina, Gabrine Muguruza, Kiki Bertens
  • Finală – Karolina Pliksova, Belinda Bencic, Sofia Kenin

„Sunt două turnee care îmi plac. Cea mai frumoasă amintire din Golf ar fi când am câștigat Dubaiul, nu mai știu anul, dar și la Doha am câștigat. Plec cu gânduri bune, pozitive. Sper să fac rezultate bune și de data aceasta. M-am pregătit foarte bine, sunt încrezătoare, vedem ce va fi”, a spus Simona Halep, pe aeroport.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania