Ediția 2018 a Turneului Campionilor debutează duminică, de la 16:00 ora României, cu duelul dintre Kevin Anderson și Dominic Thiem, urmând ca Roger Federer și Kei Nishikori să se dueleze de la 22:00. Câte o partidă de dublu precede meciurile de simplu din fiecare sesiune, având rezervate două ore în programul conturat de organizatori.
Care sunt poveștile „năstrușnice” ale Turneului Campionilor?
1. Trofeul, cum se numește trofeul?
Cei mai mulți fani ai tenisului știu, probabil, că jucătorul care se impune la Turneul Campionilor poate câștiga 1500 puncte ATP – dacă nu pierde meci în grupă.
Campionul primește totodată o cupă impresionantă din argint, numită „The Brad Drewett Trophy”. Numele a fost adăugat în 2013, în onoarea fostului jucător australian, dublu campion la Australian Open în competiția junioilor (1975, 1977), devenit, după o carieră fără mari performanțe la seniori, președinte ATP la 1 ianuarie 2012. Drewett nu a reușit să își ducă mandatul de trei ani la final, fiind diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică, boală care avea să îi fie fatală, în 2013. Fost președinte al Turneul Campionilor, începând cu 2001. Brad Drewett este omagiat cu acest trofeu, an de an, pentru contribuția adusă tenisului.
Până în prezent, toate edițiile la care s-a decernat „The Brad Drewett Trophy” s-au jucat la Londra, iar cel mai titrat sportiv din istoria ATP Finals, Roger Federer, cu șase victorii în carieră, nu l-a ținut niciodată în mâini.
2. Ediția-dezastru: cinci abandonuri în blocstarturi
În 2018, Turneul Campionilor se joacă fără doi super-jucători, Rafael Nadal și Juan Martin del Potro, aflați pe pozițiile 2 și 4 în clasamentul mondial. În 2005 însă, când ATP Finals ajungea pentru patru ani la Shanghai, turneul de final de an era lovit mult, mult mai drastic de abandonuri. Cinci dintre cei opt jucători calificați la Turneul Campionilor au abandonat înainte de startul competiției: Rafael Nadal, Andy Roddick, Lleyton Hewitt, Andre Agassi și Marat Safin.
David Nalbandian a fost chemat de urgență la Shanghai, direct din Argentina. Nalbandian a resimțit din plin diferența de fus orar după un zbor ce a acoperit dstanța de aproape 20.000 km. S-a redresat însă și a salvat, până la urmă, turneul, câștigând o finală epică, de cinci seturi, în fața lui Roger Federer, ușor accidentat la gleznă.
3. Cele mai ciudate victorii: Năstase și Djokovic au câștigat cu un meci mai puțin disputat!
Primele două ediții ale Turneului Campionilor, din 1970 și 1971, s-au jucat sub titulatura oficială de „Masters” și nu au programat o finală, ci doar meciuri din grupă. Ilie Năstase a câștigat primul dintre cele patru trofee ale carierei (dintre care trei consecutive, 1971-1973), la Paris, disputând un meci mai puțin decât ceilalți. Cu cinci victorii la Richey, Kodes, Smith, Franulovic și Graebner, Ilie Năstase a câștigat cu palmares de cinci victorii și zero înfrângeri, fără să îl mai înfrunte și pe francezul Barthes. Stan Smith, clasat al doilea, câștigase doar patru meciuri din șase, pierzând de două ori.
Patru decenii mai târziu, în 2014, Novak Djokovic a câștigat trofeul la masa verde, după ce Roger Federer s-a retras chiar înaintea finalei, din cauza durerilor la spate. În semifinale, Federer a salvat patru mingi de meci în fața conaționalului Stan Wawrinka, impunându-se cu 4-6, 7-5, 7-6(6).
4. Inechitatea istorică
Rafael Nadal a vorbit, ani la rândul, despre faptul că ATP-ul ar trebui să găsească o soluție pentru a schimba, periodic, suprafețele de joc de la Turneul Campionilor, având în vedere faptul că se urmărește promovarea conceptului de turneu-rezumat al anului. În istoria de 49 de ediții, nu s-a jucat niciodată pe zgură și doar o dată, în 1974, la Melbourne, întrecerea s-a disputat pe iarbă.
Carpeta și hardul sunt suprafețele care monopolizează Turneul Campionilor.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER