Tragerea la sorți BRD Bucharest Open | Româncele și-au aflat adversarele din primul tur. Buzărnescu: „M-aș bucura să câștig acasă primul meu turneu WTA”

Tragerea la sorți BRD Bucharest Open | Româncele și-au aflat adversarele din primul tur. Buzărnescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sâmbătă a avut loc tragerea la sorți pentru tabloul principal al turneului de tenis BRD Open București. În primul tur vor lua startul cel puțin șapte sportive din România. Turneul are loc la Arenele BNR, în perioada 14-22 iulie.

Competiția va alinia la start 16 jucătoare din top 100 WTA. Cea mai bine clasată sportivă și favorita 1 la câștigarea trofeului este Anastasija Sevastova (Letonia; 21 WTA). Pe tabloul principal se regăsesc și șapte sportive din România. Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Irina Begu, Gabriela Ruse, Andreea Roșca, Mihaela Buzărnescu și Miriam Bulgaru vor lua startul în primul tur, dar ar putea să fie urmate și de alte conaționale care vor concura în calificări.  Acestea se vor desfășura sâmbătă și duminică, în timp ce tabloul principal va debuta luni.

Mihaela Buzărnescu a fost prezentă la tragerea la sorți și a făcut primele declarații referitoare la așteptările din acest an:” Mă bucur că am intrat pe tabloul principal și sunt favorită. Ar fi plăcut să câștig primul meu turneu WTA acasă. M-aș bucura foarte mult„.

Adversarele româncelor:

  • Sorana Cîrstea (51 WTA) – adversară din calificări
  • Mihaela Buzărnescu (28 WTA) – Danka Kovinic (Muntenegru; 117 WTA)
  • Ana Bogdan (59 WTA) – Karolina Schmiedlova (Slovacia; 89 WTA)
  • Irina Begu (36 WTA) – Ons Jabeur (Tunisia; 130 WTA)
  • Andreea Roșca (258 WTA) – adversară din calificări
  • Gabriela Ruse (183 WTA) – Polona Hercog (Slovacia; 64 WTA)
  • Miriam Bulgaru (437 WTA) – Yafan Wang (China; 84 WTA)
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare.
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare. "Ar trebui interzise"
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
S-a dat lege pentru toți proprietarii de TEREN din România. Regula imposibil de ocolit
S-a dat lege pentru toți proprietarii de TEREN din România. Regula imposibil de ocolit
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…