Surprizele anului 2014 în tenisul feminin: Lucic Baroni, al doilea trofeu WTA adjudecat după victoria-șoc împotriva Simonei Halep de la US Open

Surprizele anului 2014 în tenisul feminin: Lucic Baroni, al doilea trofeu WTA adjudecat după victoria-șoc împotriva Simonei Halep de la US Open
  • Publicat:
  • Actualizat:

WTA-ul nu o lasă pe Simona Halep să uite meciul din turul trei de la US Open. Victoria Mirjanei Lucic Baroni, croata are 32 de ani, scor 7-6 (6), 6-2, împotriva Simonei, a doua jucătoare a lumii în acel moment, a fost inclusă pe lista celor mai mari surprize ale sezonului 2014. Locul 121 WTA, Baroni a fost nevoită să joace turneul de calificări pentru a pătrunde pe tabloul principal calificari la turneul american, iar meciul părea la discreția Simonei Halep, în primul set românca având 5-2 și trei mingi de set, înainte de a ceda patru game-uri consecutive.

„Am făcut un meci grozav. Simona este o jucătoare mare. Este uimitor. Sunt de prea multă vreme în circuit, știam ce trebuie să fac. Simona e o jucătoare uimitoare, o spun din nou, dar nici eu nu sunt rea. Sunt o adversară dificilă pentru oricine, dacă îmi pot face jocul. Astăzi am putut să-mi păstrez concentrarea, să joc agresiv și să-mi caut loviturile. Sunt mândră de mine.  Mă simt ca și cum aș fi câștigat deja un turneu de Mare Șlem”, a declarat croata la finalul partidei, la microfonul EuroSport. Pentru acceași performanță, la jumătatea lunii noiembrie, Baroni primea din partea Asociației Feminine a Tenisului și premiul pentru „revelația anului 2014”.

Am meritat să fiu aici, mi-am câștigat locul, nu am pprimit wild-card-uri, ci am jucat calificări în cele mai mici turnee din lume. Mi-am croit drumul înapoi. Când m-am trezit pe o arenă atât de mare, în fața unei jucătoare de top – mi-am spus că trebuie să câștig, pentru că nu știu când voi mai avea o altă șansă„, mai spunea Baroni la finalul meciului cu Halep, în conferința de presă în timpul căreia nici măcar nu a reușit să își stăpânească lacrimile.

 Mirjana Lucic Baroni, campioană la Australian Open, în proba de dublu, în 1998, alături de Martina Hingis, și-a acuzat tatăl, Marinko Lucic, că i-a distrus cariera, după ce  a lovit-o pe terenul de tenis, după înfrângeri. Baroni relata, după aproape 20 de ani de la incident, prima bătaie încasată de la tatăl său, după un meci pierdut la doar cinci ani, în fața unei adversare cu patru ani mai mare: „Tatăl meu m-a lovit în față. Sângele curgea în toată casa, iar eu nu aveam idee ce se întâmplă, eram în stare de șoc. După asta, lucrurile au continuat în același sens, tot timpul„, a spus Baroni.

Printre meciurile incluse de WTA pe lista scurtă a surprizelor anului 2014 se mai află succesul Anei Ivanovic împotriva Serenei Williams, de la Open-ul Australian și victoria Camilei Giorgi în fața Mariei Șarapova, la Indian Wells.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Lege pentru toți șoferii din România. INTERZIS pentru cei care trebuie să facă ITP-ul
Lege pentru toți șoferii din România. INTERZIS pentru cei care trebuie să facă ITP-ul
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×