Surpriză imensă în meciul care a decis următoară adversară a Simonei Halep la Doha

Surpriză imensă în meciul care a decis următoară adversară a Simonei Halep la Doha

Jucătoarea cehă Karolina Pliskova, cap de serie numărul 5 și locul 5 WTA, a fost învinsă, joi, de Catherine Bellis din SUA, locul 48 WTA, în optimile de finală ale turneului de la Doha, iar americanca o va întâlni pe Simona Halep în sferturile de finală

Catherine Bellis s-a impus în două seturi, scor 7-6 (4), 6-3, în fața cehoaicei care a câștigat trofeul turneului qatarez în 2017, la capătul unui meci care a durat o oră și 38 de minute. Acesta este primul succes obținut de Bellis în fața unei jucătoare din top 10 WTA.

„Este o victorie imensă pentru mine”, a spus jucătoarea în vârstă de 18 ani, la finalul partidei. „Cred că am făcut un meci foarte bun. Evident, am urmărit-o în ultimii ani, iar ea (n. red – Karolina Pliskova) este unul dintre idolii mei. Sunt foarte fericită că am reușit să mă calific”, a adăugat Bellis.

În sferturi, Bellis va evolua împotriva Simonei Halep în ceea ce va fi primul ei meci contra numărului doi mondial. Pentru Simona, partida cu Bellis capătă o importanță aparte în contextul în care o victorie coroborată cu o eliminare a danezei Wozniacki o poate duce pe primul loc mondial.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]