Super-eroina de la Indian Wells. A eliminat-o pe Muguruza după ce iberica a avut 6-2 și 3-0, iar la final s-a bucurat la fel ca Pogba: „Sunt obsedată!”

Ssportiva de 22 de ani a ținut să sărbătorească într-un mod inedit prima victorie a carierei obținută în fața unei adversare din Top 10.
Alexandru Tăcină
Super-eroina de la Indian Wells. A eliminat-o pe Muguruza după ce iberica a avut 6-2 și 3-0, iar la final s-a bucurat la fel ca Pogba: "Sunt obsedată!"

Cea mai mare surpriză de până acum a turneului de la Indian Wells a fost furnizată de americanca Sachia Vickery, o jucătoare care vrut cu tot dinadinsul să obțină o calificare SF din toate punctele de vedere.

Sachia Vickery, a 100-a jucătoare a lumii, a întors în mod incredibil scorul în meciul cu Garbine Muguruza (3 WTA), după ce campioana din Spania a condus cu 6-2, 3-0 și a irosit mai multe mingi de 4-0. S-a încheiat 2-6, 7-5, 6-1 pentru outsideră, iar victoria din turul secund a fost prima reușită de Vickery în fața unei jucătoare din Top 10. Prin urmare, sportiva de 22 de ani a ținut să sărbătorească într-un mod inedit.

Sachia și-a încucișat brațele la final, imitând salutul pe care locuitorii statului imaginar Wakanda îl fac în filmul „Black Panther” (Pantera Neagră). Și Jesse Lingard și Paul Pogba, jucătorii lui Manchester United, s-au inspirat din pelicula produsă de Marvel, bucurându-se la fel după ce Lingard a marcat golul victoriei în meciul cu Chelsea din Premier League (2-1).

„Da, am făcut semnul ‘Wakanda forever’. Sunt obsedată de acel film! Chiar m-a marcat, cred că l-am văzut de patru ori. M-a ajutat mult și publicul astăzi, atmosfera mi-a întărit psihicul. Pe toată durata meciului mi-am repetat faptul că trebuie să dau tot ce am mai bun”, a declarat Vickery, care a a venit din calificări la Indian Wells, iar în turul precedent a învins-o pe Eugenie Bouchard cu 6-3, 6-4.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]