SPECIAL | Revenire istorică, după 11 ani de pauză, în tenisul feminin! Raluca Olaru are meci la dublu cu jucătoarea care în 1997 triumfa la Roland Garros, după ce frângea inimile fanilor români

SPECIAL | Revenire istorică, după 11 ani de pauză, în tenisul feminin! Raluca Olaru are meci la dublu cu jucătoarea care în 1997 triumfa la Roland Garros, după ce frângea inimile fanilor români
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Aprilie 2004 va fi, doar până seara târziu a zilei de marți, data ultimului meci jucat de croata Iva Majoli în circuitul WTA. Croata de 38 ani, campioană pe zgura de la Roland Garros în 1997, și-a luat inima în dinți și își face o revenire spectaculoasă pe un teren de tenis, nu în circuitul veteranelor, ci în circuitul principal, WTA.

Majoli va juca din nou, la dublu, la Cupa Kremlinului, după o pauză de 11 ani, în care a rămas aproape de tenis și în care a sperat că pe cărarea deja bătătorită de ea spre un un titlu de Mare Șlem pentru Croația va urca Petra Martic – cea pe care o percepea drept mare talent, cu șanse la fotoliul de lider mondial, în perioada junioratului.

Iar Raluca Olaru va fi martoră, din teren, la revenirea fostului număr patru mondial. Majoli face echipă cu o reprezentantă a gazdelor care nu se năștea decât cu trei ani după succesul său de la Paris, Anastasia Bukhanko. Dacă Martina Hingis, cu trei ani mai tânără decât Majoli, a reușit să ajungă numărul unu la dublu, revenind pentru a doua oară în tenis, după cele două pauze între anii 2003 – 2005 și 2007 – 2013, având însă alături ca partenere de dublu doar jucătoare de top (de la Hantuchova – 2013, Lisicki – început de 2014 și Pennetta – final de 2014, pentru ca mai apoi, după Australian Open 2015, să lege un parteneriat stabil și extrem de fructuos cu indianca Sania Mirza, specialistă la dublu), alegerea prietenei Ruxandrei Dragomir este surprinzătoare. Bukhanko nu îi este conațional, nu are nici palmares și nici rezultate în 2015, bilanțul său fiind o victorie și 37 înfrângeri la simplu și 5-17 raportul victorii – înfrângeri, la dublu.

Începând din 1998, Majoli a fost urmărită de accidentări, având dureri la spate, la umăr, gleznă, iar croata a ajuns chiar și la cuțit în 2000, pentru problema de la umăr. Astfel, finalul carierei a prins-o în circuitul ITF, mai des decât în cel WTA.

  • Raluca Olaru (55 WTA la dublu, 26 ani) face pereche la Moscova cu jucătoarea din Canada, Gabriela Dabrowski (23 ani, 50 WTA la dublu). Raluca vine după trei turnee în care a pierdut încă din primul tur, la Wuhan, Beijing (China) și Linz (Austria).

Majoli i-a refuzat Ruxandrei Dragomir o semifinală de Mare Șlem, la Roland Garros

Ruxandra Dragomir a atins de șase ori faza optimilor de finală la Roland Garros, de la prima participare, în 1993, când o învingea pe Kimiko Date-Krumm (22 de ani la acea vreme, 19 WTA), însă 1997 a fost „anul Domniței Ruxandra”, pentru că ea făcea un pas în plus, după ce trecea cu mari emoții de turul secund (8-6 în decisiv, cel mai lung set jucat vreodată la Paris de viitoarea conducătoare FRT). Dragomir și-a stabilit în 1997 cel mai bun rezultat al carierei la un turneu de Mare Șlem – sfert de finală. Pe tabloul de opt însă, prietena sa Iva Majoli – jucătoare de top 10 pe care tricolora tocmai o învinsese în turneul de la Roma, în optimi, cu o lună înainte de întâlnirea de la Roland Garros, a învins-o pe Dragomir într-un meci dramatic, care le-a stors de puteri pe ambele, dar care nu a răpus-o pe învingătoare, ci a propulsat-o spre titlu.

Momentul înfrângerii mele a venit ca un fel de ușurare, pot să spun. Amândouă eram atât de obosite, încât chiar nu mai puteam. Și faptul că am pierdut în fața unei prietene bune, care era și o jucătoare de mare valoare, m-a făcut să nu fiu atât de supărată. Prietenia cu Iva Majoli datează de mult timp„, declara la 14 ani distanță de acel duel Dragomir, înainte de a reedita, pe zgura de la București, la turneul BCR Ladies din 2011, meciul din sferturile French Openului.

  • Majoli a fost antrenoare a echipei de Fed Cup a Croației după retragere și, pentru scurt timp, a antrenat-o pe Dona Vekic.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
PERICOL pentru pisicile care stau în APARTAMENT. Anunț important pentru cei care stau la bloc
PERICOL pentru pisicile care stau în APARTAMENT. Anunț important pentru cei care stau la bloc
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen