SPECIAL | Paganini, vioara întâi din orchestra campionului de la Roland Garros, Stanislas Wawrinka

SPECIAL | Paganini, vioara întâi din orchestra campionului de la Roland Garros, Stanislas Wawrinka
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Elvețianul Stanislas Wawrinka s-a încoronat duminică pe zgura de la Roland Garros, învingându-l pe liderul mondial și favoritul acestei ediții a French Openului, Novak Djokovic, 4-6, 6-4, 6-3, 6-4.

Pe teren, elvețianul a încântat cu super-execuții, mai ales cu reverul cu o mână, a reușit să se impună prin agresivitate în fața celui mai în formă jucător al sezonului 2015 și a atras nenumărate mesaje de felicitare, completate cu o doză mare de uimire din partea colegilor și colegelor de circuit. Antrenorul Magnus Norman a punctat, după încheierea finalei, că nu l-a văzut niciodată pe Wawrinka jucând mai bine decât a făcut-o pe terenul Philippe Chatrier, relatează sport360.

În loja lui Stan Wawrinka, în finala de la Roland Garros, s-a aflat alături de antrenorul Magnus Norman, descris de Mats Wilander drept „cel mai bun antrenor al momentului” și creditat pentru schimbarea de atitudine și mentalitate a lui Wawrinka, „fitness coach”-ul Pierre Paganini, omul care a gândit și pune în continuare la punct pregătirea fizică a lui Roger Federer.

În discuțiile cu jurnaliștii aflați la Paris, atât protagonistul zilei, cât și antrenorul său, au vorbit despre rolul elvețianului ajuns la 57 de ani. „Îi datorez enorm. Lucrăm de câțiva ani și tot ce pot spune este că are un rol-cheie în carierea mea. A fost vital în obținerea celor mai bune rezultate ale mele. Este o persoană foarte discretă, este un fitness-coach foarte deștept și o persoană foarte bună. M-a ajutat să îmi formez condiția fizică, dar m-a ajutat și pe partea mentală„, a explicat Wawrinka în conferința de presă.

Obiectivul lui Wawrinka este acela de a deveni mai constant, mai consistent în joc și formă de la o săptămână la alta. Wawrinka a explicat tranșant la conferința de presă ulterioară finalei diferența dintre sine și „Big Four”-ul atât de discutat, format din Federer, Nadal, Djokovic și Murray: „Nu sunt la fel de puternic precum cei din >. Ei câștigă tot. Dar sunt suficient de puternic pentru a câștiga câteva titluri importante în acești ani, îi pot bate în Grand Slam-uri, în semifinale, în finale. > va fi mereu >, eu nu vreau să fiu comparat cu ei. Nu am găsit secretul pentru a juca la cel mai înalt nivel în fiecare turneu, dar sunt mulțumit și satisfăcut cu cariera mea de până acum. Vreau să progresez. Vreau să îi bat. Atât„. La 30 de ani, elvețianul nu are resursele unui tânăr debutant în circuit, iar pentru a-și atinge obiectivele, un rol central îl are și îl va avea Pierre Paganini, este convins Magnus Norman. „Wawrinka poate juca la acest nivel câțiva ani buni, pentru că are un preparator fizic excelent. Pierre planifică totul pentru Stan. Ne spune când este timpul pentru repaus, când să forțăm. Da, va putea face asta pentru că Pierre este în echipă. Este atât de simplu„.

Paganini al tenisului

Purtând numele unui virtuoz al muzicii clasice și al viorii în special, născut într-o țară în care activitățile extra-curiculare în școală sunt la mare preț, Pierre Paganini a cochetat și cu vioara. A studiat tainele instrumentului cu corzi până la 20 de ani, tatăl său având legături strânse cu domeniul, ca profesor de pian. Pierre a fost atlet, a jucat fotbal în ligile inferioare elvețiene și, potrivit unui articol New York Times publicat în 2012, l-a întâlnit pe Roger Federer pe terenul de tenis, pe vremea când acesta avea 19 ani. În 2000, cei doi aveau să stabilească o colaborare cu normă întreagă. Paganini îi propunea un plan de îmbunătățire a capacității fizice, de trei ani, care l-a făcut pe Federer capabil să atingă viteza de 20 km/h în alergare: adică să îl ducă la egalitate pe primii 30 de metri cu un sprinter de nivel mediu.

Filosofia celui care a „acordat” trupul singurului jucător de top fără accidentări majore în carieră

La Paris, Wawrinka a legat, ca și la Australian Open 2014 – când triumfa în premieră într-un turneu de Mare Șlem, victorii în dueluri cu intensități formidabile, începând din sfertul cu Federer, apoi semifinala cu Tsonga și finala cu Djokovic. Un tenismen nu este un sprinter, nu este un maratonist, nici un aruncător de greutate, dar în același timp are nevoie de câte ceva din calitățile fiecărui tip de atlet – este convingerea lui Pierre Paganini, cel care a vorbit și pentru Workout Trends. Vârsta de 30 de ani aduce, potrivit lui Paganini, provocarea refacerii de la un turneu la altul. cu doar câteva eforturi de finisare a unor mișcări specifice.

Paganini este un adept al colaborărilor pe termen lung, a lucrat 17 ani alături de Marc Rosset, campion olimpic în proba de simplu, la Barcelona, în 1992 – cel care, culmea, dădea un pronostic îndrăzneț pentru agenția Associated Press, înaintea finalei de duminică: „să fim puțin nebuni – va câștiga Stan în trei seturi”. Fitness coach-ul a lucrat și în circuitul feminin, cu surorile Maleeva, dar și Ana Ivanovic, iar pentru Federer, a creat un set special de exerciții inspirate din tenis și modelate special pe nevoile unui jucător de top. Le-a numit „integrated fitness training”, așa cum apare scris în cartea lui Rene Stauffer, „Povestea lui Roger Federer: în căutarea perfecțiunii”. În total, sunt aproape 100 de exerciții diverse, pentru că elvețianul, potrivit mărturiei antrenorului pe partea fizică, urăște monotonia, are nevoie să înțeleagă de ce face fiecare exercițiu și trebuie să aibă un antrenament amuzant, captivant. Nu degeaba Pierre poartă numele violonistului italian autor al celor 24 de Capricii, care a lăsat moștenire o „tehnică Paganini a cântatului la vioară”.

  • Wawrinka, despre antrenorul Magnus Norman, „mereu găsește cuvintele potrivite pentru a mă face să cred în forțele mele și pentru ca eu să pot intra pe teren știind și crezând că pot învinge jucătorul numărul unu al lumii într- finală de Grand Slam”.

În paralel, Wawrinka și Federer

„La sfârșitul aului trecut, cei doi (n.r. – Federer și Wawrinka) au avut același program de pregătire. Stan a avut și el o perioadă de încărcare la startul acestui sezon. Apoi am început să lucrez cu fiecare exerciții specifice caracteristicilor fiecăruia. Stan are un alt tip de forță față de Federer, este mai robust, dar nu este un jucător de explozie naturală la start. Roger este extrem de coordonat, este ca o felină, dar inevitabil are mai puțină forță comparativ cu Stan. Cei doi jucători nu au același punct de intersecție al celor doi parametri care mă interesează: rezistență și capacitate de reacție. Iubesc să îl antrenez pe Stan: este un perfecționist îndrăgostit de travaliu„, declara Paganini într-un interviu acordat publicației elvețiene RTS, la începutul lui 2015.

Wawrinka urmează și la acest capitol al pregătirii fizice, ca și pe terenul de tenis, calea bătătorită de Federer. L-a luat pe Paganini în echipă, fost colaborator al echipei de Cupa Davis a Elveției. În plus, îl are în lojă constant pe Severin Luthi, căpitanul-nejucător al Țării Cantoanelor. După ce s-a antrenat ani la rând alături de Federer, Stan a ieșit târziu din umbra maestrului, dar beneficiază în continuare de întreaga experiență în circuit produsă de Federer în Elveția.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele