SPECIAL | „Mi-am luat inima-n dinți, am făcut cunoștință și o poză care mi-a schimbat viața, fără dubii”. Românul pe care îl invidiază întreaga ‘Planetă Tenis’ a avut o întâlnire de vis cu un Federer „relaxat” și fără gărzi de corp

SPECIAL |
  • Publicat:
  • Actualizat:

Din senin, mă trezesc cu Roger (n.r. – Federer) și Severin Luthi (n.r. – antrenorul elvețianului) venind spre mine și salutându-mă. Din politețe, haha! Mi-am luat inima-n dinți și m-am dus la ei. Am făcut cunoștință și o poză care mi-a schimbat viața, fără dubii”, povestește, pentru ProSport, Andrei Cociașu. La 26 de ani, stă în loja Soranei Cîrstea, fiind un fel de ‘antrenor secund’, cum îi place să spună, responsabil cu munca de sparring-partner, dar și cu sfaturile în deplasări în care rolul de antrenor îi revine în totalitate, până la celebrele sesiuni de ‘on-court coaching’. S-a obișnuit cu atmosfera rarefiată din cele mai selecte cluburi de tenis din lume, dar ziua de luni, 9 decembrie 2018, va fi una pe care nu o va uita niciodată.

Andrei Cociașu a relatat pentru ProSport cum l-ai „ochit” pe Roger Federer și cum s-au derulat, la Dubai, cele mai dulci minute petrecute de el pe terenul de tenis.  „A fost o situație spontană și interesantă. Sorana a fost invitată de Kiki Mladenovic la antrenament într-o locație privată, la Al Qasr Jumeirah. De regulă, acolo au acces doar puține persoane – de exemplu, acum, Roger Federer, Kristina Mladenovic sau Lucas Pouille. Când am ajuns, Sorana a început încălzirea, iar eu o așteptam pe lângă terenuri. Din senin, mă trezesc cu Roger și Severin Luthi venind spre mine și salutându-mă. Din politețe, haha! Am înlemnit, apoi am încercat să procesez rapid informația – cât de norocos sunt!„, a povestit Andrei Cociașu.


Așa arată un vis împlinit. Foto: arhivă personală

Fusesem aproape să îl cunosc anul ăsta la US Open, dar am fost copleșit de emoții și am ezitat. A doua oară n-am mai ezitat„, derulează filmul mai departe Cociașu. „După o scurtă discuție cu câteva persoane de la UNIQLO, mi-am luat inima-n dinți și m-am dus la ei. Am făcut cunoștință și o poză care mi-a schimbat viața, fără dubii. După, mi-a venit ideea să-l întreb care este sfatul lui pentru orice junior sau profesionist în devenire. Răspunsul lui a fost succint și frumos. La început, acel uuhm pe care îl auzisem de sute de ori în interviuri. Apoi spune ‘consistency & sacrifice, day by day, every day, no matter what’ (n.r. – regularitate și sacrificiu, zi de zi, în fiecare zi, orice-ar fi). Am dat mâna, iar el a intrat pe teren, unde s-a antrenat o oră cu doi jucători francezi„, spune bucureșteanul pentru ProSport.

Roger Federer și-a făcut apariția degajat, fără a fi însoțit de gărzi de corp. „Super-relaxat, foarte prietenos cu diversele persoane prezente la club„, este caracterizarea pe care i-o face Andrei Cociașu, după întâlnirea pe care o așteaptă de 14 ani, de la partida de Cupa Davis pe care Federer a disputat-o la București. Atunci, visul lui Andrei nu se împlinise, pentru că nu l-a prins pe elvețian pentru o fotografie sau un autograf.

Andrei recunoaște că o singură dată și-a măi făcut curaj să intre în vorbă cu un jucător pentru a-l ruga să facă împreună o fotografie. „Anul trecut, eram la Madrid cu Sorana și m-am intersectat întâmplător cu Rafa Nadal după o conferință de presă de-a lui. Fiind un mare fan, n-am putut rata momentul. E o persoană cu un bun simț fantastic și am fost norocos, nu m-a refuzat„, a mai povestit Andrei Cociașu.

Citește și: INTERVIU | Andrei Cociașu, omul care a „încasat-o” de la Cahill, Halep și Cîrstea. Tenisul modern, 23 de ani și o poveste de Hollywood: „La 15 ani aveam 1,63 m, acum am 1,83 m”. Cum arată de dincolo de fileu și în viața de zi cu zi Sorana și Simona

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Toți românii au INTERZIS. Legea peste care nu poate trece NIMENI. Se dau amenzi de 5.000 de lei
Toți românii au INTERZIS. Legea peste care nu poate trece NIMENI. Se dau amenzi de 5.000 de lei
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…