SPECIAL | A câștigat Roland Garros, dar una dintre tradițiile de seamă ale turneului nu a putut fi respectată. Când s-a întâmplat ultima dată așa ceva

ProSport a stat de vorbă cu Emmanuelle Leonetti pentru a afla istoria arborării steagurilor campionilor pe arena Philippe Chatrier, o tradiție de care Simona Halep nu beneficiază în acest an.
SPECIAL | A câștigat Roland Garros, dar una dintre tradițiile de seamă ale turneului nu a putut fi respectată. Când s-a întâmplat ultima dată așa ceva

Corespondență din Paris

Din cauza lucrărilor de modernizare care au vizat arena centrală Philippe Chatrier a complexului de la Roland Garros, steagul României nu a fluturat deasupra complexului, așa cum tradiția o cerea, după victoria Simonei Halep din 2018. Demolarea vechiului Central a început imediat după finala masculină, care i-a adus lui Rafael Nadal al 11-a Cupă a Muschetarilor din carieră.

Astfel, steagurile câștigătorilor, al României – pentru Simona Halep și al Spaniei – pentru Rafael Nadal, nu au fost arborate pe extremitățile terenului central.

ProSport a stat de vorbă cu reprezentanții turneului parizian, pentru a afla cât mai multe detalii despre tributul care li se aduce, de regulă, campionilor. Emmanuelle Leonetti studiază îndeaproape istoria Openului Francez, având o bază de date impresionantă și informații de tot felul. „Câutând în arhivă, am descoperit că nu existau steaguri ale campionilor pe Terenul Central în anii ’50. Pe vremea aceea, puteai vedea acolo doar steagul Franței și, la meciurile de Cupa Davis, pe cel al echipei vizitatoare. Într-o fotografie din 1967, se văd steagurile campionilor aliniate pe aleile care duceau la Stadium„, a declarat oficialul francez pentru ProSport.

Emmanuelle Leonetti a mai punctat că „abia în anii ’70, steagurile altor țări au început să fie arborate deasupra Centralului, dar doar deasupra Tribunei Prezidențiale„.

Terenul Philippe Chatrier este finalizat doar în proporție de 80% pentru ediția 2019. Tribunele au fost înlocuite, verdele tradițional, asociat cu toate victoriile lui Nadal, dar și cu cele trei finale disputate de Simona la Paris, este istorie, fiind înlocuit de un bej elegant. Nici pe durata turneului, steagurile deținătorilor turneului nu au fost arborate deasupra centralului. În interiorul complexului, steagul României este, într-adevăr, vizibil, dar pe Terenul 1, acolo unde sunt arborate 15 steaguri, printre care al României, al Spaniei, al Germaniei, al Danemarcei, al Ucrainei, al Croației, al Italiei, al Argentinei și al Rusiei.


Imagine surprisă de pe Chatrier, cu Terenul 1. Foto: Cezara Paraschiv


Pe arena Suzanne Lenglen flutură steagurile celor patru turnee de Mare Șlem, plus drapelele țărilor-gazdă. Foto: Cezara Paraschiv

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
De ce boală secretă suferă Armina. Marcel, soțul ei, a dat-o de gol, imediat cum a ajuns la Insula Iubirii
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania