Sorana Cîrstea este în turul doi la Doha: a învins-o rapid pe Sakkari, deși a jucat cu mâna bandajată și s-a certat cu arbitra într-un moment important. Irina Begu s-a resimțit după efortul din FED Cup și a fost eliminată de Sam Stosur

Autor: Cezara Paraschiv Publicat: 13 Feb. 2018, 18:18 Actualizat: 13 Feb. 2018, 18:20 Tenis

Echipa de FED Cup a României s-a mutat in corpore la Doha. Purtând benzi kinesiologice pe mâna stângă, Sorana Cîrstea a reușit, marți, o victorie rapidă, ideală în condițiile date, 6-2, 6-3 cu Maria Sakkari (60 WTA) și s-a alăturat altor trei românce în turul 2 – Simona Halep, Mihaela Buzărnescu și Monica Niculescu. Mai greu a fost pentru Irina Begu (37 WTA), cea care a jucat două meciuri de simplu în Sala Polivalentă din Cluj: piciorul stâng a deranjat-o, iar Sam Stosur (44 WTA) a profitat și s-a impus cu 6-4, 6-2, într-o oră și 16 minute.

Pentru Sorana Cîrstea și Irina Begu, semnele efortului din competiția pe națiuni din tenisul feminin au fost vizibile în timpul meciurilor contând pentru primul tur al tabloului principal de la Doha.

Begu, cu peste patru ore de luptă adunate sâmbătă și duminică, la Cluj, nu și-a putut calibra serviciul. A fost nevoită să înfrunte o câștigătoare de turneu de Mare Șlem cu energie din rezerve și, în plus, să suporte și o durere sâcâitoare la nivelul piciorului stâng. Primul game pe lansarea Irinei a setat, de altfel, tonalitatea întregului meci: deși bucureșteanca a tras de ea și și-a făcut treaba în schimburile de mingi de pe linia de fund, patru duble greșeli au lansat-o pe poteca câștigătoare pe Samantha, oferindu-i pe tavă primul break. Pornită cu 3-0 în meci, Stosur a  avut un singur moment de ezitare: servind pentru manșă la 5-3, australianca i-a dat speranțe Irinei, iar românca a concretizat. Din nou însă, serviciul Irinei nu a putut face față, iar efortul lui Begu s-a risipit, o dată cu break-ul decisiv luat de Stosur. Îngrijirile medicale primite între seturi nu au putut rezolva problemele Irinei, care a insistat totuși să termine pe teren partida, în ciuda unor șanse infime de a mai schimba numele învingătoarei. Stosur a început setul secund cu serie de trei jocuri și a închis meciul cu o alta de două game-uri, la set și 4-2.

Sorana Cîrstea a fost nevoită să își protejeze încheietura mâinii stângi. Mizând pe multă agresivitate, Sorana și-a făcut misiunea ușoară, câștigând rapid două break-uri în start de prim set. ‘Momentul cheie’ al manșei întâi s-a consumat însă în game-ul cu numărul șapte. Sakkari recuperase un break și îl viza pe al doilea – echivalent cu rașchetarea întregului avantaj construit de Cîrstea. A fost momentul în care încrederea din FED Cup s-a văzut: Sorana a reușit să acceseze prime servicii apăsate chiar și după câteva zeci de secunde de ceartă cu arbitra de scaun – o răfuială declanșată de o inopinată rafală de vânt care a purtat în teren un ambalaj. Cîrstea a cerut în zadar punctul și anularea unei mingi de break, spunând că returul Mariei Sakkari aterizase în fileu înaintea incidentului. Arbitra a rămas fermă pe poziție, însă românca a dat dovadă de maturitate și a știut să gestioneze ‘criza’. găsind resursele pentru a salva game-ul. Mai mult, românca a profitat în continuare, punând punct punct primului set cu un al treilea break. Cîrstea a apăsat din nou accelerația dincolo de jumătatea setului doi: a făcut break-ul decisiv în game-ul șase și a avansat apoi fără emoții spre linia de finiș, lansând pe ici și colo câte un forehand prompt, precum a fost și cel care a pus capăt meciului, după 72 de minute, la scorul de 6-2, 6-3.

17:23 Irina Begu este prima sportivă din România care părăsește tabloul principal de la Doha. Stosur închide meciul cu break, trecându-și în cont doar a doua victorie a sezonului 2018: 6-4, 6-2.


17:19 Oportunitate ratată de Irina: bucureșteanca este dezamăgită, pentru că ratează un punct important la 30-30 pe retur. Begu – Stosur 4-6, 2-5.

Și, pentru că Sorana a debutat cu victorie rapidă la Doha – un scenariu ideal după ce a ajuns pe ultima sută de metri la turneu, ne permiem să glumim alături de fanii prezenți pe Twitter. Lasă, Sorana, nu te mai preocupa de acel punct. Totul va fi bine, mai ales că România va juca din nou pe teren propriu în FED Cup.


17:17 Misiunea Irinei este foarte dificilă: Stosur și-a încălzit serviciul și nu a pierdut decât două puncte în primele trei ture pe lansare în manșa a doua. Begu – Stosur 4-6, 2-4


17:10 GAME, SET, MECI SORANA CÎRSTEA! Sakkari atacă devreme mingile Soranei și amenință tura de serviciu a româncei, însă chiar dacă grecoaica a condus cu 30-15, Sorana a știut să aștepte greșeala. Românca face diferența în ultimul punct al meciului cu un forehand pe linie spectaculos, care pune punct meciului după o oră și 12 minute. Cîrstea – Sakkari 6-2, 6-3


17:04 Irina Begu nu arată deloc bine. Este epuizată, cu privirea răvășită. Corpul cedează, iar tabela pare înclinată. Daniel Dobre încearcă să o consoleze. Begu – Stosur 4-6, 0-3


17:02 Sorana este la un game de victorie. Dreapta o ascultă, winner-ul vine și dubla greșeală care se strecoară în acest game, la un moment în care consecințele nu sunt importante, este făcută uitată. Cîrstea – Sakkari 6-2, 5-2


16:59 Desprinderea decisivă? Sorana a obținut break-ul în game-ul șase al setului doi. Cîrstea – Sakkari 6-2, 4-2.


16:52 Irina cere ajutor din partea fizioterapeutului: îngrijiri la piciorul stâng, în partea superioară. Efortul din FED Cup se simte acum. Între timp, pe Terenul 5, Sorana Cîrstea este la conducere pe tabelă, chiar dacă nu a reușit să convertească niciuna dintre cele trei mingi de break avute. Cîrstea – Sakkari 6-2, 3-2.


16:47 Sam Stosur câștigă setul, pe serviciul Irinei. Australianca arată că este făcută din aluat de campioană: a scos de nicăieri lovituri de rever care nu i-au ieșit tot setul, a rezistat în schimburi prelungite cum nu a făcut-o în precedentele minute, a avut și un strop de noroc cu banda fileului, cât să o destabilizeze pe Irina, devenită o idee prea pasivă. Begu – Stosur 4-6


16:43 BREAK RECUPERAT DE IRINA BEGU! Bucureșteanca profită de serviciul doi al lui Sam Stosur și obține break-ul, smulgând eroarea campioanei din 2011 de la US Open după un retur bun de pe partea de rever. Begu – Stosur 4-5


16:30 SET, Sorana Cîrstea. Sportiva noastră din Târgoviște atacă pe retur și închide manșa întâi în 31 de minute. A convertit trei mingi de break din trei. Cîrstea – Sakkari 6-2.


16:25 S-au încins spiritele la meciul Soranei. Pe Terenul 5, Cîrstea s-a desprins pe tabelă până la 4-0, însă a cedat un break înapoi. Apoi, game-ul șapte aduce un moment tensionat: având de apărat două mingi de break, Sorana se lamentează din cauza unei decizii a arbitrei de scaun. Sorana a servit, Sakkari a returnat în fileu, însă arbitra a oprit punctul din cauza unui obiect adus de vânt în teren. Sorana a spus că returul sportivei din Grecia atinsese deja plasa în momentul în care a ajuns pe teren bucățica buclucașă, însă arbitra a cerut în continuare rejucarea punctului. Chiar dacă s-a simțit nedreptățită, Sorana s-a calmat rapid, s-a mobilizat, a găsit prima minge și a reușit să își apere lansarea, ajungând la un game de victorie în manșa întâi – după ce a salvat trei mingi de break. Cîrstea – Sakkari 5-2.


16:18 Stosur simte sânge și apasă pe rană. Mai exact, ia jocul pe cont propriu și atacă imediat după serviciu. Se îndreaptă spre bancă având trei game-uri câștigate în start de meci. Begu – Stosur 0-3


16:13 BREAK făcut cadou de Irina. Cu patru duble greșeli în primul game pe serviciu, Irina nu are nicio șansă să îi reziste Samanthei Stosur. Românca a fost mai bună în raliu, însă australianca nu a avut nevoie să facă mai nimic. Begu – Stosur 0-2


16:10 Sam Stosur este cea care servește prima în partida contra Irinei Begu. Begu – Stosur 0-1


16:03 Mâna stângă a Soranei este bandajată, însă românca este foarte agresivă și obține imediat break la 15. Sakkari încearcă să evite forehandul Soranei, dar reverul româncei este la cote maxime. ‘Sori’ menține același ritm și, după doar 8 minute, are 3-0 pe tabelă. Cîrstea – Sakkari 3-0.


15:59 Start alert pentru Sorana Cîrstea. Trei atacuri rapide, încheiate cu winner din apropierea plasei și apoi un schimb intens, în care fileul ține cu românca, punându-i decisiv mingea în terenului Mariei Sakkari, o duc în avantaj pe Sorana. Patru winners în primele patru puncte sunt un semn bun. Cîrstea – Sakkari 1-0


15:50 Avem start în paralel la meciurile fetelor noastre. Cornet a învins-o pe Kontaveit și va juca în turul doi împotriva Karolinei Pliskova (cap de serie 5), în timp ce Vondrousova se va duela cu Elina Svitolina (cap de serie 3).


Irina Begu și Sorana Cîrstea au plecat cu același avion de la București la Doha. Nu au avut timp nici să se odihnească, nici să se acomodeze prea bine cu noile condiții de la Doha. Însă, după super-evoluțiile de luni ale Mihalei Buzărnescu și Monicăi Niculescu, mizând pe injecția cu încredere primită la Cluj de cele două tricolore vecine în clasamentul WTA, fanii tenisului au motive să aștepte alte rezultate frumoase.

Irina Begu – Sam Stosur, meciul doi pe Terenul 2, după partida Kontaveit – Cornet

Doha ne propune un nou duel dintre o jucătoare a României și o sportivă cu titlu de Mare Șlem în palmares. Sam Stosur a câștigat US Open-ul în 2011 – la simplu și are alte cinci titluri la dublu (feminin și mixt). 2018 nu a început însă deloc bine pentru sportiva din Australia: Stosur a câștigat un singur meci de simplu, din cinci jucate. Chiar dacă presiunea de a evolua în fața propriilor suporteri a inhibat-o de-a lungul carierei pe jucătoarea în vârstă de 33 de ani, înfrângerile în fața Sevastovei (la Brisbane, cu doar patru game-uri câștigate), a mai tinerei sale conaționale – Daria Gavrilova (cu șase game-uri câștigate la Sydney) și a Monicăi Puig (la Australian Open, după ce Stosur a avut minge de meci în setul doi) indică în mod clar forma modestă în care se află Samantha, supranumită cândva ‘femeia bionică’ a tenisului feminin, pentru forța pe care o imprima loviturilor sale.

Dacă Irina Begu are motive să acuze oboseala și supra-aglomerarea programului, Stosur nu a mai jucat de pe 30 ianuarie, când a fost depășită de a 93-a jucătoare a lumii, Nao Hibino. Explicația din spatele rezultatelor sub standardele obișnuite ale australiencei este simplă: a doua jumătate a sezonului 2017 i-a fost marcată de o accidentare la mâna dreaptă (mâna de joc a Samanthei). Din cauza supra-solicitării, Stosur a făcut fractură de stres.

Jucătoarea pregătită de Artemon Apostu Efremov știe exact la ce să se aștepte în fața lui Stosur: a învins-o în singurul meci direct de până acum, 7-5, 6-3 la Charleston, pe zgură, în 2017.

Sorana Cîrstea – Maria Sakkari, meciul doi pe Terenul 5, după partida Putintseva – Vondrousova

Sorana Cîrstea are de înfruntat o reprezentantă a noii generații. Maria Sakkari este o stea în ascensiune a tenisului din Grecia, care deja rescrie recordurile naționale, deținute de mama sa. La 22 de ani, Sakkari se poate lăuda deja cu victorie în fața danezei Caroline Wozniacki (Wuhan 2017), dar, în 2018, succesele întârzie să apară. Nu a câștigat până acum nici măcar un meci și, în ciuda unui mindset agresiv, ‘de spartan’, este o adversară în fața căreia Sorana Cîrstea își poate impune jocul.

Sorana Cîrstea a făcut-o deja o dată, în 2017, pe zgura din Turcia, de la Istanbul – scor 6-4, 6-2.

  • Marți, româncele evoluează la Doha și la dublu. Mihaela Buzărnescu face echipă cu Alize Cornet și intră pe teren împotriva perechii Rosolska / Spears, iar Irina Begu și Monica Niculescu le înfruntă pe reprezentantele Cehiei Krejcikova / Siniakova

 

Autor: Cezara Paraschiv Publicat: 13 Feb. 2018, 18:18 Actualizat: 13 Feb. 2018, 18:20 Tenis
Pe aceeași temă
Fiica lui Gigi Becali a fost părăsită pentru o vedetă! Și-au oficializat relația pe Facebook
Fiica lui Gigi Becali a fost părăsită pentru o vedetă! Și-au oficializat relația pe Facebook
Comunicările radio din dosarul morţii lui Gigină: „Bogdane, mergi pe contrasens, fă breşă!“
Comunicările radio din dosarul morţii lui Gigină: „Bogdane, mergi pe contrasens, fă breşă!“
BREAKING! A MURIT fostul ministru al Agriculturii! Dumnezeu sa il odihneasca! S-a stins...
BREAKING! A MURIT fostul ministru al Agriculturii! Dumnezeu sa il odihneasca! S-a stins...
Experţii avertizează că motoarele maşinilor electrice ar putea provoca daune mediului înconjurător
Experţii avertizează că motoarele maşinilor electrice ar putea provoca daune mediului înconjurător
„Nu am regrete! In meseria asta nu are rost sa te intorci!” Becali l-a vrut la FCSB in vara, dar a refuzat: acum e somer de lux
„Nu am regrete! In meseria asta nu are rost sa te intorci!” Becali l-a vrut la FCSB in vara, dar a refuzat: acum e somer ...
Mia Khalifa, actrita de filme pentru adulti, a incins internetul! Fotografia care a pus barbatii pe jar
Mia Khalifa, actrita de filme pentru adulti, a incins internetul! Fotografia care a pus barbatii pe jar
Un şofer amendat pentru că vorbea la telefon a dat O REPLICĂ GENIALĂ
Un şofer amendat pentru că vorbea la telefon a dat O REPLICĂ GENIALĂ
Atac sângeros la Cinema City din Timişoara. Actorul din film a fost înjunghiat în sală
Atac sângeros la Cinema City din Timişoara. Actorul din film a fost înjunghiat în sală
Este oficial: Un controversat proiect de lege a fost adoptat în UNANIMITATE de Senat
Este oficial: Un controversat proiect de lege a fost adoptat în UNANIMITATE de Senat
O tânără beată şi „dornică” i-a făcut ceva ULUITOR poliţistului care a reţinut-o: „Ah, dah... îţi place?”. Omul legii a rămas perplex - VIDEO
O tânără beată şi „dornică” i-a făcut ceva ULUITOR poliţistului care a reţinut-o: „Ah, dah... îţi place?”. ...
Îl mai ţii minte? Ce face acum Krum Bibişkov, atacantul pe care Gigi Becali l-a dat afară după 120 de minute
Îl mai ţii minte? Ce face acum Krum Bibişkov, atacantul pe care Gigi Becali l-a dat afară după 120 de minute
BREAKING NEWS Când pleacă Dăncilă de la Guvern! S-a stabilit ziua votului (SURSE)
BREAKING NEWS Când pleacă Dăncilă de la Guvern! S-a stabilit ziua votului (SURSE)
Cel mai ascuns secret a lui Neti Sandu, DEZVĂLUIT. Ce face înainte să prezinte horoscopul. ȘOC TOTAL
Cel mai ascuns secret a lui Neti Sandu, DEZVĂLUIT. Ce face înainte să prezinte horoscopul. ȘOC TOTAL
Stefan Stan e in DOLIU! A MURIT! Nu au mai avut ce sa ii faca
Stefan Stan e in DOLIU! A MURIT! Nu au mai avut ce sa ii faca
SCANDALUL înregistrărilor cu prezidenţiabili. Ramona Bruynseels, după convorbirile făcute publice în care îl critică pe Dan Voiculescu: Voi discuta cu avocaţii
SCANDALUL înregistrărilor cu prezidenţiabili. Ramona Bruynseels, după convorbirile făcute publice în care îl critică ...
Cel puțin 31 de pasageri au murit într-un accident de autobuz! Frânele au cedat
Cel puțin 31 de pasageri au murit într-un accident de autobuz! Frânele au cedat
Mărturisirile Andreei Berecleanu despre soțul ei. Cum este, de fapt, mariajul ei
Mărturisirile Andreei Berecleanu despre soțul ei. Cum este, de fapt, mariajul ei
Inca un cuplu celebru si-a spus ADIO! Ce pacat: dupa 1 an de relatie, cei doi mari actori s-au despartit
Inca un cuplu celebru si-a spus ADIO! Ce pacat: dupa 1 an de relatie, cei doi mari actori s-au despartit
A nascut! A devenit mama pentru prima data. Vedeta a facut un anunt socant: ce s-a intamplat cu ea in timpul sarcinii
A nascut! A devenit mama pentru prima data. Vedeta a facut un anunt socant: ce s-a intamplat cu ea in timpul sarcinii
Cât de ecologice sunt de fapt maşinile electrice? Latura ascunsă a electromobilităţii
Cât de ecologice sunt de fapt maşinile electrice? Latura ascunsă a electromobilităţii
Anna Lesko s-a despărțit de iubit și acum pozează fără rușine! Imagini cu ea GOALĂ au ajuns pe internet ! FOTO
Anna Lesko s-a despărțit de iubit și acum pozează fără rușine! Imagini cu ea GOALĂ au ajuns pe internet ! FOTO
FOTO! Loredana Groza, cea mai indecentă apariţie la 49 de ani! IMAGINILE FĂRĂ RUŞINE au ajuns pe internet şi fanii au reacţionat vehement
FOTO! Loredana Groza, cea mai indecentă apariţie la 49 de ani! IMAGINILE FĂRĂ RUŞINE au ajuns pe internet şi fanii ...
Secretul dintre Gigi Becali și soția sa a fost dezvăluit. Care este legătura dintre cei doi
Secretul dintre Gigi Becali și soția sa a fost dezvăluit. Care este legătura dintre cei doi
Primele semne de cancer ar putea fi descoperite și astfel boala depistată și tratată din timp
Primele semne de cancer ar putea fi descoperite și astfel boala depistată și tratată din timp