Sorana Cîrstea și-a aflat adversara la Grampians Trophy, turneul jucătoarelor ieșite din „detenție!” Pe tablou se află și Bianca Andreescu

Sorana Cîrstea și-a aflat adversara la Grampians Trophy, turneul jucătoarelor ieșite din „detenție!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sorana Cîrstea (România, 72 WTA) va disputa primul turneu oficial după detenția” prin care a trecut la Melbourne, întâlnind-o pe Alison Riske (SUA, 26 WTA) în turul I la Grampians Trophy”.

S-a tras la sorți tabloul turneului WTA Grampians Trophy”, destinat exclusiv jucătoarelor care au fost plasate în izolare la Melbourne! Competiția are premii în valoare totală de 235.820 de dolari.

Primele meciuri se desfășoară în faza șaisprezecimilor, iar patru favorite, printre care și Bianca Andreescu (Canada, 8 WTA), sunt calificate direct în optimi. Sorana Cîrstea debutează contra americancei Alison Riske.

Sorana Cîrstea o întâlnește pe Alison Riske în primul turneu de după „detenție”

Turneul Grampians Trophy” este al treilea de categorie WTA 500 care se va desfășura în această săptămână la Melbourne, în paralel cu Gippsland Trophy” și Yarra Valley Classic”. Turneul la care s-a înscris Sorana a fost inclus în calendar între 3 și 7 februarie, după ce mai multe jucătoare, considerate contacți direcți cu persoante infectate cu Covid-19, au fost izolate total la Melbourne.

Astfel, Sorana Cîrstea o va înfrunta pe Alison Riske în primul tur la Grampians Trophy”. Dacă va obține victoria, sportiva din Târgoviște se va duela în optimile de finală cu Belinda Bencic (Elveția, 12 WTA). Bianca Andreescu se află pe partea opusă de tablou, iar canadianca de origine româna va disputa primul turneu oficial după accidentarea gravă suferită în 2019. Bianca o așteaptă în optimi pe câștigătoarea duelului Leylah Fernandez (Canada) – Sloane Stephens (SUA).

Sorana Cîrstea a ieșit vineri din izolarea de la Melbourne

Sorana Cîrstea a ieșit vineri, în sfârșit, din „detenția” de la Melbourne, iar sportiva din Târgoviște s-a plâns încă o dată de condițiile în care a fost obligată să efectueze carantina.

Sorana a avut în timpul izolării mai multe reacții vehemente la adresa organizatorilor, spunând că nu poate fi competitivă la Australian Open fără să se antreneze timp de două săptămâni.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro în Bucureşti
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro…
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup