Simona Halep și-a aflat adversara pentru un loc în finala Wimbledon 2019

Simona Halep și-a aflat adversara pentru un loc în finala Wimbledon 2019
  • Publicat:
  • Actualizat:

Elina Svitolina este adversara Simonei Halep pentru un loc în finala Wimbledon 2019. Cele două se vor înfrunta pentru a opta oară în main tour, reprezentanta Ucrainei având avantaj la general, 4-3. Va fi însă un duel în premieră între cele două pe iarbă. În singurul meci direct disputat în turneele de Mare Șlem, Simona a avut câștig de cauză în decisiv, în sferturile de finală, la Roland Garros 2017, românca revenind de la 0-1 la seturi și impunându-se cu 6-0 în setul trei.

Al doilea sfert de finală de pe jumătatea inferioară de tablou le-a adus față în față pe Elina Svitolina și pe Karolina Muchova, fostul număr trei mondial impunându-se cu scorul de 7-5, 6-4.

Scenariu asemănăr în primul set cu cel din sfertul Halep – Zhang

Elina Svitolina a fost și ea surprinsă de un start impresionant al sportivei intrate cu șansa a doua în partidă. La fel ca și Simona Halep, favorita 8 a fost nevoită să lupte în primul set și să revină de la 1-4. Svitolina a deschis meciul cu break, profitând de inexactitățile cehoaicei aflate la prima prezență pe tabloul principal la Wimbledon și la al patrulea turneu de Mare Șlem al carierei, însă, cu un apetit ofensiv pronunțat, Karolina Muchova a răsturnat iute aspectul jocului, adjucându-și 16 dintre următoarele 17 puncte disputate, 11 dintre ele fiind încheiate cu winner.

Seria formidabilă a Karolinei a fost temperată de Svitolina, care și-a recuperat siguranța la serviciu. De la 5-2, Muchova nu a mai reușit să puncteze pe tabelă în primul set, iubita lui Monfils preluând frâiele meciului. Momentul decisiv al setului întâi s-a consumat la 5-5, când Svitolina a smuls break-ul izbăvitor la a cincea minge de break avută, după un game de peste zece minute. Cele 22 de lovituri câștigatoare reușite nu i-au fost însă suficiente Karolinei Muchova nici măcar pentru a ajunge în tiebreak, ca Zhang, Svitolina, cu de două ori mai puține greșeli neforțate față de adversara sa, încheind manșa inaugurală după 50 de minute de joc.

Setul secund a început cu un nou sprint fals al Karolinei Muchova, care s-a desprins la 2-0, apoi a pierdut cinci game-uri consecutive. Cu trei break-uri obținute consecutiv, Svitolina a avut probleme în a închide meciul, pierzându-și serviciul la 5-2 și ratând astfel un scor similar cu cel pus pe tabelă de Simona Halep. Muchova a strâns pe tabelă, valorifcându-și serviciul, însă la a doua tentativă de a închide meciul Svitolina a fost mult mai performanță, punând punct cu un serviciu inspirat.

  • Elina Svitolina a acces în premieră în semifinalele turneului de la Wimbledon, cel mai vechi dintre cele Grand Slam-uri.
  • Simona Halep va juca a doua semifinală a carierei la All England Club.
  • Semifinalele feminine, acolo unde au acces deja Halep, Svitolina și Serena Williams, se vor disputa joi.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă şi-a dat OK-ul
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen