Simona Halep, savuroasă după demonstrația de forță cu Tamara Zidansek: „Nu vă spun secretul!” Cum a reacționat când a aflat că urmează Amanda Anisimova în sferturi la Bad Homburg

Alexandru Tăcină
Simona Halep, savuroasă după demonstrația de forță cu Tamara Zidansek: „Nu vă spun secretul!" Cum a reacționat când a aflat că urmează Amanda Anisimova în sferturi la Bad Homburg

Simona Halep (România, 19 WTA) a reușit o victorie impecabilă în optimi la Bad Homburg (Germania), 6-0, 6-3 cu Tamara Zidansek (Slovenia, 58 WTA). Constănțeanca a vorbit imediat după meciul câștigat într-o oră și 7 minute de joc.

Simona Halep, aflată la prima participare la turneul de la Bad Homburg, a glumit după meciul de miercuri cu Tamara Zidansek! „Simo” le-a transmis spectatorilor că nu dorește să le dezvăluie secretul jocului său excelent.

Simona se chinuise în primul tur cu Katerina Siniakova – a revenit după ce a fost condusă cu set și 3-0, dar a jucat impecabil în fața Tamarei Zidansek.

Simona Halep, savuroasă după demonstrația de forță cu Tamara Zidansek: „Nu vă spun secretul!” Cum a reacționat când a aflat că urmează Amanda Anisimova în sferturi la Bad Homburg

Simona Halep a oferit un scurt interviu pe teren după calificarea în sferturi la Bad Homburg, turneu WTA 250 dotat cu premii în valoare totală de 203.034 de euro: „Am jucat mai bine decât ieri, mai agresiv, așa că sunt foarte mulțumită. E bine că voi avea șansa să mai joc un meci aici, mâine. Secretul nu îl spun, e un secret, așa că îl voi păstra pentru mine! Le mulțumesc spectatorilor pentru atmosferă!”, a transmis Simona Halep.

Întrebată despre următorul meci contra Amandei Anisimova (SUA, 25 WTA), Simona Halep s-a arătat încrezătoare că va juca la fel de bine: „Va fi un nou meci, am mai întâlnit-o de câteva ori, dar acum e diferit pentru că vom juca pe iarbă. Cu siguranță voi fi pregătită pentru meciul cu ea”, a precizat „Simo”. Românca și Amanda Anisimova s-au mai confruntat de două ori în circuitul de tenis profesionist, împărțindu-și victoriile. Anisimova a colaborat cu Darren Cahill după despărțirea australianului de româncă! Sportiva din SUA a obținut biletul pentru sferturi la Bad Homburg după ce a dispus în minimum de seturi de conaționala Ann Li (67 WTA), scor 6-0, 6-2.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]