Simona Halep, paşi mici spre titlu la Australian Open: „Mă bucur că intru în săptămâna a doua din turneu”

Tenis
Simona Halep, paşi mici spre titlu la Australian Open: "Mă bucur că intru în săptămâna a doua din turneu"
Simona Halep intră în săptămâna a doua la Australian Open 2020 fără să piardă set

Simona Halep s-a calificat în turul 4 la Australian Open 2020, după ce a trecut de Yulia Putintseva, din Kazahstan, locul 38 în clasamentul WTA, scor 6-1, 6-4. Românca a fost numai zâmbete la finalul partidei şi a oferit prima declaraţie chiar pe Rod Laver Arena, în faţa fanilor.

„Este o victorie frumoasă, nu a fost uşor de obţinut. 2019 a fost un an excelent, cu victorie la Wimbledon. Dar acum e altceva, sunt fericită că sunt în a doua săptămână. Nu mă uit la alte jucătoare, şi la ce surprize apar. La acest nivel fiecare meci este greu, trebuie să fii mereu sută la sută.

Simona Halep: „Nu pot să vă spun cum mă deconectez între meciuri. Dar nu e nimic special”

În trecut eram obsedată de tenis, mă uitam tot timpul. Acum am învăţat să mă relaxez în zilele libere. Viaţa e frumoasă. Nu pot să spun cum mă deconectez, dar nu e nimic special. A fost frumos să joc în faţa acestui public, mă simt grozav în Australia”, a declarat Simona Halep.

Simona Halep nu a pierdut set până acum la Australian Open 2020, în partidele pe care le-a disputat cu Jennifer Brady, Harriet Dart şi Yulia Putintseva.

În turul patru de la Melbourne, optimile de finală ale competiţiei, Simona Halep o va înfrunta pe învingătoarea dintre Elise Mertens şi Catherine Bellis, jucătoare care nici el nu au pierdut set în primele două runde. Duelul celor două este programat în această dimineaţă, după finalul partidei Monfils – Gulbis.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
De ce boală secretă suferă Armina. Marcel, soțul ei, a dat-o de gol, imediat cum a ajuns la Insula Iubirii
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania