Simona Halep merge alături de starurile din lumea tenisului la evenimentul caritabil Tie Break Tens

Redactor:
Andru Nenciu
Simona Halep merge alături de starurile din lumea tenisului la evenimentul caritabil Tie Break Tens
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Simona Halep și-a anunțat  prezența la  turneul caritabil Tie Break Tens, care se va desfășura pe 4 mai, înaintea turneului  ATP Masters 1000 / WTA Premier Mandatory „Mutua Open Madrid”. 
Simona Halep și Grigor Dimitrov sunt numele noi anunțate de organizatorii turneului, asta după ce săptămâna trecută și-au mai confirmat prezența alte nume importante din lumea tenisului mondial, precum Garbiñe Muguruza, Kei Nishikori, Maria Șarapova și Feliciano López. 
 
Această inițiativă reprezintă o noutate pentru Simona, care nu a mai participat până acum la acest eveniment. The Break Tens a ajuns la cea de-a treia ediție, celelalte două disputându-se la Londra și Viena. 
 
Câștigătoarea a 14 titluri WTA va încerca să facă o impresie bună în cadrul acestui eveniment, care se va desfășura în „Caja Magica”. ” Tiebreak-urile sunt mereu tensionate, mai ales când ai jucători de asemenea calitate. Cred că va fi o seară mare, cu mult tenis spectaculos în Madrid”, a afirmat Halep pentru site-ul oficial al competiției Mutua Madrid Open. 
 
Formatul competiției se bănuiește că va fi sistem eliminatoriu – vor participa 8 jucători și 8 jucătoare – și nu round robin ca până acum.Partidele se joacă în formatul unui singur tie-break până la 10 – aidoma tie-break-ului de meci de la dublu – jucătorul care servește primul va fi tras la sorți.
 
Premiile sunt acordate în sistem „câștigătorul ia tot”, câte 200.000 USD pentru masculin și feminin, iar 100.000 USD vor fi donați unei asociații caritabile, fundații sau ONG pe care o vor alege câștigătorii turneului.

Între timp, Simona participă în această săptămână la turneul de la Indian Wells și va disputa prima partidă sâmbătă noaptea, împotriva croatei Donna Vekic (locul 86 WTA).
 
Articol scris de Emma Bârsan 
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
×