Simona Halep, emoționată după meciul cu Irina Begu. „Nu este niciodată ușor să joci împotriva unei românce”. Imaginea care le-a impresionat pe cele două jucătoare

Redactor:
Sorin Barbu
Simona Halep, emoționată după meciul cu Irina Begu. „Nu este niciodată ușor să joci împotriva unei românce”. Imaginea care le-a impresionat pe cele două jucătoare
  • Publicat:

Simona Halep s-a calificat în turul trei la Roland Garros, după ce a trecut de Irina Begu. La conferința de presă a dezvăluit că partidele cu jucătoarele din România sunt tot timpul mult mai dificile. Jucătoarea aflată pe locul doi în clasamentul WTA a dezvăluit că abia așteaptă partida cu Amanda Anisimova.

Simona Halep a învins-o în două seturi, 6-3, 6-4 pe Irina Begu și s-a calificat în turul trei de la Ronald Garros. Este a 13-a victorie pe care Simo o obține în fața unei compatrioate.

„Nu este niciodată ușor să joci împotriva unei românce și împotriva Irinei. Am jucat de atâtea ori și nu e niciodată ușor. Este un adversar dificil și puternic. Serviciul este foarte puternic. Azi mi-a fost greu să returnez, dar m-am descurcat și cred că am jucat bine când era nevoie.

Cred că cel mai bun lucru pe care-l fac când intru pe teren este acela că nu mă gândesc împotriva cui joc, chiar dacă este o româncă sau nu. Este puțin stresant înainte de meci, dar sunt încrezătoare.

Știu ce pot juca și cum pot juca. Nu sunt foarte emoționată. Sunt stresată la început, dar după aceea uit împotriva cui joc și încerc să câștig meciul”, a spus Simona Halep la conferința de presă.

Cele două jucătoare au avut un suporter special în tribune. Un român a venit la meci cu steagul tricolor. Halep i-a mulțumit când a fost întrebată de Marion Bartoli, la interviul de la finalul meciului.

„Este un mare fan, îi mulţumesc că a venit. Are deja autograful meu”, a mărturisit câștigătoarea duelului românesc.

Simona Halep, pregătită de meciul cu Anisimova

Simona Halep o va înfrunta în turul trei pe Amanda Anisimova. Este vorba chiar de jucătoarea care a eliminat-o anul trecut, în „sferturi” la Roland Garros. Sportiva noastră se află într-o formă excelentă. În acest an a câștigat trei turnee și nu a pierdut nici un meci de aproape 8 luni.

„Este un an diferență de la meciul trecut cu ea și este greu să spun cum va fi acum. Voi discuta cu antrenorul și știu că va fi un meci greu. Ea lovește puternic și plat, deci va fi greu. Îmi aduc aminte de meciul de anul trecut. Îmi amintesc și că nu am jucat cum am vrut.

Voi face câteva schimbări, voi încerca să joc mai bine și să profit de șansele mele”, a mai spus Halep.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…