Simona Halep, după întâlnirea cu Rafael Nadal de la Roland Garros 2019: „Nu mi-aș permite”. Mesajul special transmis de numărul trei mondial | Corespondență din Paris

Simona Halep, după întâlnirea cu Rafael Nadal de la Roland Garros: "Nu mi-aș permite". Mesajul special transmis de numărul trei mondial
Simona Halep, după întâlnirea cu Rafael Nadal de la Roland Garros 2019: "Nu mi-aș permite". Mesajul special transmis de numărul trei mondial | Corespondență din Paris

Simona Halep s-a pozat cu Rafael Nadal, după tragerea la sorți de la Roland Garros, iar românca a avut și un mesaj prin care a arătat că este recunoscătoare pentru această ipostază. 

„A trebuit să câștig Roland Garros-ul ca să am o poză cu Nadal. A fost un moment deosebit, să fiu pe aceeași scenă cu el este o mare onoare”, a spus Simona Halep

Întrebată dacă se schimbă acum felul în care se raportează la Nadal și dacă va fi mai curajoasă în a-l aborda în cazul în care ar avea antrenamente consecutive pe același teren, sportiva noastră a răspuns: „Știu ce înseamnă să fii la nivelul acela. Nu mi-aș permite”, a adăugat numărul trei mondial. 

Simona Halep încearcă să devină prima jucătoare de la Justine Henin încoace care își apără trofeul de la Roland Garros. Openul Francez este transmis în direct de Eurosport, în perioada 26 mai – 9 iunie.

  • În primul tur, Simona Halep o va înfrunta pe Ajla TomljanoviÇ, locul 47 WTA.
  • Naomi Osaka are un traseu infernal! Dacă va trece de Anna Karolina Schmeidlova, în turul secund o va înfrunta pe câștigătoarea dintre Jelena Ostapenko și Victoria Azarenka. Pe partea liderului mondial, Osaka, se mai află și Serena Williams, Alison Riske sau Ashleigh Barty.
  • Marius Copil îl înfruntă pe Benoit Paire, locul 51 ATP, în primul tur.
  • Campionul en-titre de la băieți, Rafa Nadal, se va duela cu un jucător venit din calificări, în primul tur de la Roland Garros 2019.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania