Simona Halep a revenit pe locul 5 în clasamentul WTA. Irina Begu e pe 28, iar Monica Niculescu pe 37

Jucătoarea de tenis Simona Halep a revenit, luni, pe locul 5 în clasamentul mondial, după ce a urcat o poziție față de ierarhia precedentă, potrivit site-ului oficial al WTA. Irina Begu se menține pe locul 28, iar Monica Niculescu a coborât de pe 35 pe 37.
Simona Halep a revenit pe locul 5 în clasamentul WTA. Irina Begu e pe 28, iar Monica Niculescu pe 37

Jucătoarea de tenis Simona Halep a revenit, luni, pe locul 5 în clasamentul mondial, după ce a urcat o poziție față de ierarhia precedentă, potrivit site-ului oficial al WTA. Irina Begu se menține pe locul 28, iar Monica Niculescu a coborât de pe 35 pe 37.

Simona Halep (24 de ani) are 4471 de puncte și a depășit-o pe bielorusa Victoria Azarenka, grație parcursului de la Roland Garros. Azarenka (26 de ani) a fost nevoită să abandoneze în primul tur al competiției de la Paris, din cauza unei accidentări. Halep a ajuns până în optimile turneului de Mare Șlem disputat pe zgură, fază în care a fost eliminată de australianca Samantha Stosur, scor 6-7 (0), 3-6.

Românca este la o distanță considerabilă (1.149 de puncte) de germanca Angelique Kerber, aflată pe locul 4. Americanca Serena Williams este în continuare liderul ierarhiei mondiale feminine, deși a pierdut finala de la Roland Garros. După ce a devenit noua campioană la Paris, Garbine Muguruza (Spania, 22 de ani) se află pe poziția a doua, la 1.564 de puncte de lider. Podiumul WTA este completat de poloneza Agnieszka Radwanska.

Irina Begu (25 de ani) se menține pe locul 28, deși a ajuns până în faza optimilor de finală la Paris. Monica Niculescu a coborât de pe 35 pe 37, iar a patra româncă din top 100 mondial este Sorana Cîrstea, pe 98 (a coborât o treaptă). Niculescu și Cârstea nu au trecut de primul tur la Roland Garros.

În clasamentul intitulat „Road to Singapore”, pentru Turneul Campioanelor de la finalul anului, Halep a coborât o poziție și este acum pe 7, în timp ce Irina Begu a reușit un salt de opt locuri, de pe 27 pe 19.

În clasamentul de dublu, Monica Niculescu se află pe locul 26, Irina Begu este pe 40, iar Raluca Olaru pe 55.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania