Simona Halep a răspuns la zece întrebări - fulger! Pe cine iubeşte, sportivul preferat şi ce ar schimba în tenis | VIDEO

22 oct 2018 2941 afişări Tenis
Simona Halep a răspuns la zece întrebări - fulger! Pe cine iubeşte, sportivul preferat şi ce ar schimba în tenis | VIDEO

Simona Halep nu a putut participa la Turneul Campioanelor din cauza problemelor medicale şi anul competiţional s-a încheiat pentru ea. Totuşi, ea a fost în Singapore, locul desfăşurării competiţiei, iar presa locală a supus-o unor întrebări-fulger.

Cum a decurs dialogul dintre Halep şi cei de la The Strait Times:

1. Care crezi că este cel mai mare sportiv din lume la ora actuală?

Cristiano Ronaldo.

2. Un sport în afară de tenis pe care îl urmăreşti?

Îmi place fotbalul şi înotul, dar nu prea le urmăresc fiindcă nu am timp.

3. Ultimul film care te-a făcut să plângi?

Nu mă uit la filme care să mă facă să plâng, dar mi-a plăcut Titanic.

4. Un lucru în tenis pe care l-ai schimba?

Să fie mai multe turnee de zgură.

5. Ce ţi-a plăcut în Singapore?

Oamenii, locul, atmosfera creată de fani.

6. Eşti pentru sau nu "On coach court" la Grand Slam?

Ar trebui să fie peste tot sau deloc.

7. Ceva pe care ai dori să-l furi de la o altă jucătoare?

Serviciul Serenei Williams.

8. Cea mai mare schimbare în tenis în ultimii 5 ani?

Forţa, jucătoarele se antrenează mai mult şi stau mai mult pe teren.

9. Cine este idolul tău dintre celebrităţi?

Richard Gere. îl iubesc! Dar, şi Julia Roberts în Pretty Woman.

10. Un loc pe care l-ai recomanda oamenilor să-l viziteze în ţara ta?

Constanţa, oraşul meu natal, pentru că este chiar la mare.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.