Simona Halep a efectuat primul antrenament pe terenul de tenis după despărțirea de Adrian Marcu și Daniel Dobre! Imaginea care spune totul despre degringolada din staff-ul româncei | FOTO

Simona Halep a efectuat primul antrenament pe terenul de tenis după despărțirea de Adrian Marcu și Daniel Dobre! Imaginea care spune totul despre degringolada din staff-ul româncei | FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep a efectuat primul antrenament pe terenul de tenis fără tehnicienii Adrian Marcu și Daniel Dobre, la serviciile cărora campioana tenisului a renunțat după înfrângerea de la Australian Open, 4-6, 6-3, 4-6 în optimi cu Alize Cornet.

Simona Halep s-a antrenat pe terenul de tenis, la București, după ce și-a concediat ambii antrenori, pe Adrian Marcu și Daniel Dobre! Halep va merge în perioada următoare pe mâna unui antrenor străin, Piotr Sierzputowski, dar se va întâlni cu acesta abia la turneul de la Dubai, în perioada 14 – 19 februarie.

Astfel, Simona se pregătește fără antrenor zilele acestea, înaintea turneelor din zona arabă! Halep va participa atât la Dubai, turneu cucerit în două rânduri de româncă, la edițiile din 2015 și 2020, cât și la Doha, competiție la care a triumfat în anul 2014.

Simona Halep a efectuat primul antrenament pe terenul de tenis după despărțirea de Adrian Marcu și Daniel Dobre! Imaginea care spune totul despre degringolada din staff-ul româncei

Imaginea cu Simona Halep la antrenament, pe terenul de tenis, spune totul despre degringolada din staff-ul româncei după concedierea antrenorilor Adrian Marcu și Daniel Dobre! În imaginile postate pe Instagram, Halep dispută un meci amical cu un sparring partner, nefiind supervizată de niciun tehnician. Este o situație deloc obișnuită pentru o jucătoare de tenis de nivelul Simonei.

Mai mult, Simona Halep continuă să ia decizii haotice în încercarea de a-și contura noul staff. Fosta ocupantă a locului 1 mondial a rupt contractul cu William Birău, sparring partnerul care trebuia să o însoțească la Dubai, după doar 48 de ore de la semnarea înțelegerii! Simona a luat această decizie bizară deoarece, între timp, i s-a ivit oportunitatea de a colabora cu Piotr Sierzputowski, fostul antrenor al Igăi Swiatek. Va fi o perioadă de probă, până la finalul lunii februarie, iar Simona va decide dacă îi oferă un contract cu normă întreagă antrenorului polonez în funcție de modul în care va decurge colaborarea lor.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele