Simona Halep, derutată în finala de la Dubai! A cerut de trei ori ajutorul antrenorului: „E aiurea ce îmi zici! Trebuie să mă lupt deștept”. Ce i-a spus Artemon Apostu Efremov

Publicat: 22 Feb. 2020, 18:04 Actualizat: 22 Feb. 2020, 22:01 Tenis

Simona Halep (2 WTA, 28 de ani) a pierdut primul set din finala turneului de la Dubai, 3-6 cu Elena Rybakina (20 WTA, 19 de ani) și a cerut intervenția antrenorului Artemon Apostu Efremov. În cele din urmă s-a impus c scorul de 3-6, 6-3, 7-6(7), după două ore și jumătate de joc și a cucerit trofeul.

Românca s-a arătat derutată, după un prim set pierdut în fața mai tinerei jucătoare din Kazahstan, care se află la a patra finală din acest an (pe una dintre ele a și câștigat-o). A cerut ajutorul antrenorului său, dând de înțeles că nu știe ce să facă pentru a o bloca pe adversara sa. Artemon a venit cu câteva sfaturi pentru Simona Halep, spunându-i să fie mai agresivă și să joace mai avansat.

„Te ridici”, a început antrenorul, iar Simo a încercat să îi explice ce probleme întâmpină: „Fixează, n-am ştiut că fixează, dă tare”.

„Tu stai bine acolo. Problema e că, după ce te retragi, rămâi pe spate. Dacă dă mai lent, ai timp să vezi mingea şi să faci un pas spre ea, să te duci spre ea. Dă tare joci, blochezi şi tot înainte! În momentul în care te ridici, nu mai ai toată lovitura, ai 70 la sută şi nu ai control pe ea. Jos pe picioare, împinge, blochezi! Ţi-a dat mai lent? E diferență de 30 de kilometri între serviciul tare și ăla lent şi ai timp să-l vezi. 2. Când eşti în teren şi îţi dă mai moale, ea trebuie să simtă că dă mai moale.

Asta însemnă că nu te grăbeşti, nu te pripeşti, te duci lângă minge şi loveşti cu intensitate şi deschizi. Că dacă nu deschizi, îi dai în rachetă şi ea după aia o dă tare pe următoarea. Da? Acolo e. La fel, dacă îţi vine în faţă, e mare, nu merge să dai moale. De acum ţi le iei. Ştii ce nu merge, o să faci acum. Vine în faţă, dai prin ea, dai solid, cu riscul de a greşi. Nu ai greşit mingi în care ai fost în postura de a face punct. Nu. Go for it! Hai! Începe să simtă şi ea. Retururile încep să vină, te acomodezi. Şi fii mai liniștită. Simo, fiecare punct îl munceşti. Dacă dă bine, dă bine, dar ce dai tu, fă-le tu! Hai!”, i-a transmis antrenorul Artemon Apostu Efremov.

A apelat din nou la antrenor în setul secund

În setul al doilea, la scorul de 4-3, Simona Halep a cerut din nou intervenția lui Artemon Apostu Efremov. De această dată a fost mai vocală.

„Ea dă foarte bine când lovesc mingea, d-asta am pierdut și primul set. Degeaba îmi tot îmi repeți să lovesc mingea. E aiurea”, a spus Simona Halep.

Antrenorul a încercat să îi țină piept cu noi sfaturi: „Fii atentă! Tu prin a lovi înțelegi că trebuie să fie plată mingea? Nu ți-am spus niciodată asta. Tocmai, când mingea ta aia, de care zici, rotundă și departe de ea, nu are viteza necesară, ea ajunge bine și dă ea tare. Și atunci începi să alergi și nu mai ai timp să faci chesta asta. Da? Hai, returul e bine. În tot setul ăsta ai greșit un singur retur”.

„Nu pot să dau în teren dacă îmi face punct”, a răspuns Simona, dar antrenorul i-a replicat imediat: „Asta e. Deocamdată, începi cu primul pas. Dai returul, vezi ce poți să faci. Faptul că vine mingea tot timpul înapoi la ea, o stresează și pe ea. Stai acolo. Luptă-te pentru fiecare milimetru”.

„Trebuie să mă lupt și deștept puțin”, a precizat Simona.

Antrenorul a încheiat discuția cu alte câteva încurajări: „Hai! Variat, capul sus, let’s go, pumnul sus, să te vadă hotărâtă! Iar dacă dă mai moale și poți să faci pasul în teren, fă-o”.

După această a doua intervenție a antrenorului, Simona Halep a reușit să câștige setul secund și să ducă meciul în decisiv.

O nouă intervenție în setul decisiv

Simona Halep a revenit de la 1-3 în setul decisiv, dar înainte să ducă scorul la 3-3 a cerut din nou „on-court coaching”, iar Artemon Apostu Efremov a revenit cu noi sfaturi pentru jucătoarea noastră.

Deși a fost la un pas să închidă meciul la scorul de 6-5, setul decisiv a ajuns în tie-break. După un schimb de mingi echilibrat, românca a reușit să se impună, scor 3-6, 6-3, 7-6(7) și să câștige cel de-al doilea trofeu în cadrul turneului de la Dubai și al 20-lea din carieră.

Câștigătoarea finalei de la Dubai va fi recompensată cu 520.615 de dolari 470 de puncte în clasamentul WTA. Învinsa va primi 260.310 dolari și 315 puncte.

De ce a lipsit Darren Cahill

Darren Cahill, sfătuitorul obișnuit al Simonei Halep, nu a fost alături de româncă la turneul de la Dubai. Antrenorul australian a ales să rămână o perioadă acasă, să petreacă timp cu familia.

Totuși, Darren Cahill va reveni destul de repede în echipa Simonei, începând cu 9 martie, în vederea participării la Indian Wells, în SUA.

 

Publicat: 22 Feb. 2020, 18:04 Actualizat: 22 Feb. 2020, 22:01 Tenis
Pe aceeași temă
Anda Adam îl distruge pe Sorin, la divorţ!  Îi ia TOT
Anda Adam îl distruge pe Sorin, la divorţ! Îi ia TOT
FOTO Turist în Grecia. Cât de mult a schimbat pandemia parfumul vacanţelor liniştite din Halkidiki
FOTO Turist în Grecia. Cât de mult a schimbat pandemia parfumul vacanţelor liniştite din Halkidiki
Anunţ incredibil făcut de Kim Jong Un. Ce s-a întâmplat cu coronavirusul în Coreea de Nord
Anunţ incredibil făcut de Kim Jong Un. Ce s-a întâmplat cu coronavirusul în Coreea de Nord
CFR, lovitura bomba in razboiul cu Becali! Petrescu e la un pas sa inchida transferul! Atacantul era la un pas de FCSB, dar CFR l-a convins!
CFR, lovitura bomba in razboiul cu Becali! Petrescu e la un pas sa inchida transferul! Atacantul era la un pas de FCSB, dar ...
3 noi simptome în cazul infecţiei cu coronavirus. Care sunt cele 11 semne ale COVID-19
3 noi simptome în cazul infecţiei cu coronavirus. Care sunt cele 11 semne ale COVID-19
Doliu in Romania! Artistul a murit fulgerator! Ce au descoperit medicii la autopsie
Doliu in Romania! Artistul a murit fulgerator! Ce au descoperit medicii la autopsie
Tânăra care ar fi fost „capturată“ de o sectă a luat legătura cu familia: „Se încearcă stabilirea locului unde se află“
Tânăra care ar fi fost „capturată“ de o sectă a luat legătura cu familia: „Se încearcă stabilirea locului unde se află“
Guvernul Orban, decizie majoră pentru elevi din toamnă!
Guvernul Orban, decizie majoră pentru elevi din toamnă!
Anunț ȘOCANT de la NASA. „Am observat o UMBRĂ care se MIȘCĂ în spațiul îndepărtat”. AMERICANII nu au nicio explicație
Anunț ȘOCANT de la NASA. „Am observat o UMBRĂ care se MIȘCĂ în spațiul îndepărtat”. AMERICANII nu au nicio explicație
Mihai Mitoșeru, operat de urgență! A fost la un pas de deces!  / EXCLUSIV
Mihai Mitoșeru, operat de urgență! A fost la un pas de deces! / EXCLUSIV
S-a amânat totul! Nelu Tătaru dă cea mai proastă veste. Ce condiții și reguli pregătește Guvernul
S-a amânat totul! Nelu Tătaru dă cea mai proastă veste. Ce condiții și reguli pregătește Guvernul
Șoc total în cazul Caracal. Cine sună zilnic de pe telefonul lui Dincă. Ce număr apelează
Șoc total în cazul Caracal. Cine sună zilnic de pe telefonul lui Dincă. Ce număr apelează
Inedit: Cum au reuşit doi români din Timişoara să câştige 11 milioane de euro în câţiva ani. Care este secretul
Inedit: Cum au reuşit doi români din Timişoara să câştige 11 milioane de euro în câţiva ani. Care este secretul
Serena Williams a publicat fotografii cu fiica ei pe terenul de tenis. Cele două sunt îmbrăcate la fel
Serena Williams a publicat fotografii cu fiica ei pe terenul de tenis. Cele două sunt îmbrăcate la fel
Metoda ingenioasă pe care o folosesc șoferii brașoveni pentru a „păcăli” barierele din zonele pietonale din oraș – VIDEO
Metoda ingenioasă pe care o folosesc șoferii brașoveni pentru a „păcăli” barierele din zonele pietonale din oraș – VIDEO
Detaliul uluitor descoperit la statuia David, realizată acum 500 de ani. Iată ce ascunde în mâna dreaptă
Detaliul uluitor descoperit la statuia David, realizată acum 500 de ani. Iată ce ascunde în mâna dreaptă
CORONAVIRUS ÎN ROMÂNIA. Judeţul care se apropie de atingerea capacităţii maxime de internare în spitale
CORONAVIRUS ÎN ROMÂNIA. Judeţul care se apropie de atingerea capacităţii maxime de internare în spitale
Gaz Metan – Craiova Live Score & Live Video! Meci greu pentru lupta apriga
Gaz Metan – Craiova Live Score & Live Video! Meci greu pentru lupta apriga
Motoare, motoare... Topul celor mai obraznice fundulețe de pe litoralul românesc
Motoare, motoare... Topul celor mai obraznice fundulețe de pe litoralul românesc
Impacarea anului?! Brad Pitt a fost surprins iesind din casa Angelinei Jolie. Ce decizie radicala a luat actorul
Impacarea anului?! Brad Pitt a fost surprins iesind din casa Angelinei Jolie. Ce decizie radicala a luat actorul
Criza lasă urme: Preţurile apartamentelor sar în aer faţă de anul trecut
Criza lasă urme: Preţurile apartamentelor sar în aer faţă de anul trecut
Premierul României, condiții pentru redeschiderea restaurantelor! Autoritățile vor da amenzi dacă nu se respectă regulile!
Premierul României, condiții pentru redeschiderea restaurantelor! Autoritățile vor da amenzi dacă nu se respectă regulile!
Mihai Mitoseru este mai grav de cat credeam! Operatia de urgenta, a doua oara
Mihai Mitoseru este mai grav de cat credeam! Operatia de urgenta, a doua oara
„La Gomera”, marele câştigător la Gala Premiilor Gopo 2020
„La Gomera”, marele câştigător la Gala Premiilor Gopo 2020
Dezastru în București: Ce s-a întâmplat cu autobuzele care au circulat pe linia de tramvai
Dezastru în București: Ce s-a întâmplat cu autobuzele care au circulat pe linia de tramvai
FOTO. Sora Andreei Tonciu a încins plaja cu cel mai minuscul costum de baie! Lorena și-a etalat atuurile fizice de invidiat
FOTO. Sora Andreei Tonciu a încins plaja cu cel mai minuscul costum de baie! Lorena și-a etalat atuurile fizice de invidiat
Ce note a obținut celebrul Selly la BAC! A dat lovitura la Matematică: puțini s-ar fi așteptat la asta!
Ce note a obținut celebrul Selly la BAC! A dat lovitura la Matematică: puțini s-ar fi așteptat la asta!
Smiley s-a săturat de Gina? De ce nu mai locuiesc cei doi împreună:
Smiley s-a săturat de Gina? De ce nu mai locuiesc cei doi împreună: