Și-a schimbat strategia după ce a pierdut coroana: „Nu mă interesează locul întâi mondial”

Și-a schimbat strategia după ce a pierdut coroana: "Nu mă interesează locul întâi mondial"

Karolina Pliskova a surprins cu ultima declarație menită să ridice presiunea de pe umerii săi. Numărul 5 mondial a recunoscut că nu și-a dorit cu orice preț să păstreze primul loc mondial și susține că diferențele dintre jucătoarele din TOP 5 sunt foarte mici.

Sportiva din Cehia a devenit lider mondial în iulie 2017, performanță de care își aduce aminte cu drag, ocupând această poziție aproape două luni. Pliskova nu regretă că nu a mai reușit să se încoroneze regina din WTA din acel moment: „Nu mă interesează locul întâi mondial. Nu e nicio diferență dacă ești pe unu sau te afli în top 10. A fost important să ajung acolo, însă odată ajunsă, nu mi-am făcut un scop în sine din a rămâne pe acea poziție. TOP 10 mondial e foarte strâns, nu există diferență mare de valoare între locul 1 și 5, cel puțin din punctul meu de vedere. Presiunea e aceeași, toată lumea te consideră favorită la fiecare turneu pe care îl joci. Spun asta și pentru că probabil am stat doar 8 săptămâni în fotoliul de lider. Nu e ca și cum aș fi petrecut doi ani în acea postură. În cazul acela probabil aș fi gândit diferit”, a declarat Pliskova, conform dotemirates.com.

În schimb, Pliskova are planuri mari pentru turneul de la Dubai (19-24 februarie), dar susține că va avea probleme: „Este un tablou extrem de greu. Nu există vreun meci ușor, nu o să am ocazia să mă acomodez cu suprafața. Din prima partidă trebuie să dau totul dacă vreau să ajung în fazele finale”.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Mediafax
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Coșmar într-un avion Ryanair. Pasagerii ar fi leșinat și vomitat din cauza căldurii sufocante
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Descopera.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Promotor.ro