SERIAL 8 cu 8 | Să cunoaștem protagonistele Turneului Campioanelor. Episodul patru: Venus Williams, singura jucătoare care știe cum se câștigă întrecerea. Povești incredibile cu ‘zeița’ tenisului: rulota Scooby Doo și cum primul articol despre ea s-a lăsat cu un „Condu puțin, lovește puțin, rupe oglinda puțin”

Autor: Cezara Paraschiv Publicat: 19 Oct. 2017, 09:48 Actualizat: 31 Mar. 2019, 10:29 Tenis
  • Serialul ‘8 cu 8″ al celor opt protagoniste de la Turneul Campioanelor continuă. Am început cu Garbine Muguruza, prima jucătoare calificată la Singapore, i-am salvat Simonei Halep partea leului și vom lăsa povestea actualei ocupante a fotoliului de lider mondial pentru marele final, ne-am îndreptat atenția spre Karolina Pliskova și apoi spre Elina Svitolina, iar acum vom continua cu prezentarea veteranei Venus Williams, în episodul patru. Este singura dintre cele opt jucătoare care poate spune – știu exact cum se câștigă acest turneu, pentru că a făcut-o în urmă cu nouă ediții, în 2008.

Venus Williams s-a calificat oficial la ediția 2017 a Turneului Campioanelor la începutul lunii octombrie. Reprezentanții WTA au făcut anunțul concomitent pentru ea, Pliskova, Halep și Svitolina. Pare o revenire la Final 8-ul seazonului de tenis desprinsă din legendele Olimpului: zeița Venus a tenisului a câștigat singurul ei trofeu al Campioanelor într-un an în care actualul #1 din clasamentul WTA – Simona Halep – dădea lovitura cea mare la junioare, câștigând Roland Garros-ul, iar mezina ‘lotului’ – Jelena Ostapenko – încă nu știa dacă va merge mai departe la modul serios cu tenisul, pentru că în inima ei de 11 ani dansurile erau la fel de dragi și de motivante ca și sportul alb. Jelena avea să decidă abia la 12 ani că alege tenisul și lasă în urmă dansurile – în același an în care Venus înregistra ultima prezență la turneul celor mai bune opt sportive ale anului (dar nu și ultima calificare, pentru că în 2010 repeta isprava, dar o accidentare la genunchi o ținea pe tușă).


Posterul oficial pregătit de WTA

La 37 de ani, Venus Williams a reușit în 2017să valorifice la maximum absențele numelor grele, precum Serena, Șarapova sau Azarenka: a strălucit exact în turneele cele mai importante și deși nu a jucat decât două finale în sezon, ambele au fost de Grand Slam. Mai mult, Venus este de departe cea mai constantă jucătoare în turneele de Mare Șlem, oprindu-se o singură dată înainte de a atinge careul de ași, în optimi – la Roland Garros. Doar datorită evoluțiilor la Grand Slam-uri Venus s-a calificat, pentru a 11-a oară în carieră, la Turneul Campioanelor, pentru că este singura jucătoare ajunsă la Singapore fără să fi câștigat vreun titlu în 2017.

ProSport vă propune să trecem în revistă câteva detalii interesante despre Venus Williams, singura dintre jucătoarele prezente în 2017 la Singapore care are în palmares titlu la Turneul Campioanelor. Și pentru că despre o jucătoare de tenis care încă este în Top 5 în lume la 37 de ani, care este și designer vestimentar pentru ea și pentru colegele de circuit, începând cu 2007 – atunci când a lansat linia EleVen by Venus, iar din 2011 poartă povara uriașă a unui diagnostic crunt – Sjögren’s Syndrome, o boală autoimună fără leac, care te slăbește de la zi la zi, din senin – este imposibil să spui totul în doar opt idei,  vă propunem să o descoperim pe Venus așa cum nimeni nu o cunoaște mai bine decât sora sa, Serena.


A renunțat la haine pentru un pictorial fierbinte. Foto: Venus Williams via Facebook

1. O are, indirect, adversară la Singapore pe românca datorită căreia a ajuns jucătoare de tenis.

Virginia Ruzici, managerul Simonei Halep, este ‘de vină’ pentru apariția surorilor Williams în tenisul feminin. Povestea este una de excepție, are iz de blockbuster marca Hollywood, iar în 2017 pare că ajunge la un punct culminant simbolic. „Tata privea un meci de tenis jucat de Virginia Ruzici. Comentatorul a menționat că Ruzici tocmai câștigase într-o săptămână 40.000 de dolari – mai mult decât câștigase tatăl meu tot anul. Tata a ieșit a doua zi să cumpere un ziar, ca să poată verifica astfel câștigurile lui Ruzici și să vadă cu ochii lui dacă un jucător de tenis putea face într-adevăr atât de mulți bani într-un timp atât de scurt. Când s-a dovedit a fi adevărat, s-a întors acasă și i-a spus mamei: trebuie să facem doi copii și să-i transformăm în mari stele ale tenisului„, povestește Serena Williams în cartea ei.

Richard Williams a cumpărat mai apoi nenumărate cărți și casete pentru a învăța despre tenis. „Mama era însărcinată cu Venus, dar cu toate acestea se afla mereu alături de tata pe teren, unde își exersa forehandul și făcea instructaje, exerciții de tehnică sau de strategie. Amândoi erau sportivi destul de buni, așa că au învățat repede„, mai spune mezina Williams.


Richard Willliams a fost atacat din toate părțile, dar apărat de fetele sale. Foto: Venus Williams via Facebook

2. Rulota Scooby-Doo

„Clanul Williams” a pus stăpânire pe cele două terenuri publice din Compton. De la ora 15:00, Venus Williams și ai ei își făceau apariția într-o dubiță ‘Wolkswagen de culoare galben murdar, cu acoperiș alb‘. Urmau ore de joc pe terenurile pe care găseau nenumărate cutii goale de suc, mucuri de țigară și gunoaie, dar și pe un fundal sonor dominat de ritmul gloanțelor trase în rafală. „Mereu mi se părea că ne plimbam cu camioneta din Scooby-Doo, care huruia de mama focului. Noi – îngrămădiți atât de tare din cauza echipamentului că trebuia să ne scoatem mâinile și picioarele pe fereastră ca să ne facem loc„, poveștește Serena.

În mijlocul dubiței trona un cărucior de cumpărături achiziționat de Richard Williams pentru a servi drept coș de mingi.


Pentru surori a contat și faptul că au jucat din start cu rachete mari. Foto: Venus Williams via Facebook

3. Venus a ‘furat meserie’ de la prima americancă din istorie care a câștigat Australian Open-ul

Venus a fost, în copilărie, cea care juca mai des împreună cu Richard Williams – spre disperarea Serenei care trebuia să lovească cel mai des cu mama. Venus a fost și cea care parcă a știut să profite de fiecare ocazie ivită – așa cum a fost o primă întâlnire cu Billie Jean King, la un eveniment pentru copii: Venus a jucat fantastic și și-a câștigat mulți admiratori. Ulterior, în cadrul unui proiect intitulat „Tinerețe versus experiență”, Venus a fost distribuită în echipă cu Dodo Cheney, prima jucătoare de tenis din Statele Unite care a triumfat la Australian Open (1946). Venus a învins-o pe bătrânica de 70 de ani aflată de partea cealaltă a fileului, deși nu împlinise încă 10 ani.

4. Primul articol despre Venus s-a lăsat cu un „Condu puțin, lovește puțin, rupe oglinda puțin”

Primul articol publicat în presa locală despre Venus s-a lăsat cu un refren memorabil în familia Williams. Compton Gazette a scris despre Venus, iar tatăl-Richard a decis că dorește să aibă cât mai multe ziare din acel număr. În loc să plătească însă cei 20 de cenți per exemplar, pentru a-și alcătui o colecție cât mai groasă, capul familiei Williams a decis să amâne antrenamentul și să le ia pe fete la o tură de oraș, pentru a șterpeli cât mai multe ziare lăsate de poștaș la ușile oamenilor, prin gard. „Fie că era vorba de o cale de acces sau de o alee, oprea mașina, cobora și trecea în goană, înșfăca ziarul, apoi alerga din nou la mașină și o lua din loc„.


Vremea poveștilor. Foto: Venus Williams via Facebook

Iar fiica cea mare a familiei a avut o idee… trăznită. Să urce ea la volan și să conducă, pentru ca tatăl să aibă mai mult spor și pentru ca ‘întreaga colectare’ să decurgă mai rapid. Singura problemă: Isha avea doar 13 ani. Ce a urmat? Isha a trecut într-adevăr la volan, dar nu a anticipat corect distanțele și a intrat în mai multe mașini parcate, rupând la rând oglinzi retrovizoare. Richard Williams a fost nevoit să scoată din buzunar peste 100 de dolari pentru a plăti reparațiile. Familia s-a ales însă cu un întreg cântecel cu care se distrează de minune la fiecare reuniune și ale cărui versuri spun: „Condu puțin, lovește puțin, rupe oglinda puțin„. „Parcă e o poveste gen Greatest Hits pe care o spui iar și iar„, afirmă Serena.


Două pantere, pe teren și în afara lui. Foto: Venus Williams via Facebook

5. Secretul serviciului fabulos al lui Venus și al Serenei Williams: mingea de fotbal!

Lucram la serviciu chiar la finalul antrenamentului, dar nu exista limită de timp pentru ceea ce făceam. Rutina impusă de tati era să aruncăm o minge de fotbal în sus, preț de câteva minute, până să începem să servim. Sună a șiretlic, dar chiar nu e, pentru că mișcarea în cerc pe care trebuie să o faci pentru ca mingea de fotbal să se învârtă în spirală oglindește aproape perfect mișcarea pe care trebuie s-o faci ca să obții un serviciu puternic. Eu și Venus stăteam de o parte și de alta a fileului, aproape una de alta și aruncam mingea de fotbal. La fiecare câteva minute, făceam vreo doi pași în spate, până când ajungeam să aruncăm dintr-un capăt în celălalt al terenului. Apoi începeam să servim„, povestește Serena.

Și acum ne pasăm mingea de fotbal înainte de a servi, doar că unghiile sunt, mai nou, o problemă pentru mine și pentru V. Tati nu s-a gândit la asta. Acum, trebuie să prind mingea cu podul palmelor ca să nu-mi rup vreo unghie„.


Un strop de nebunie. Foto: Venus Williams via Facebook

6. Serena nu o putea învinge decât trișând în copilărie și la juniorat

Nu trișam niciodată în ceea ce privește tușele. Asta nu se întâmpla însă și atunci când jucam cu Venus, pentru că singurul mod în care o puteam învinge era să trișez. Ea știa că trișez, iar eu știam că ea știa că trișam, dar trișam oricum. Dacă punctul era la limită, îmi revenea mie. Acum privesc în urmă și detest felul în care trișam împotriva surorii mele celei optimiste, altruiste și îngăduitoare„, mărturișește Serena.


Când sora îți este parteneră. Foto: Venus Williams via Facebook

7. Ca să primească ‘binecuvântarea’ să joace turnee a trebuit să își învingă părintele

Surorile Williams oferă un model alternativ de succes în circuitul WTA. Jucătoarele care au adus o adevărată revoluție a tenisului în forță, și în special Venus, au jucat puține meciuri la junioare.

Venus a ajuns în punctul în care dorea foarte mult să vadă cum s-ar descurca într-un turneu adevărat, exact ca jucătorii de la televizor, dar părinții nu îi permiteau. L-a înmuiat pe tati. A spus că dacă Venus reușește să îl învingă, o va lăsa să joace. Venus avea numai nouă sau zece ani. Meciul a fost stabilit seara, într-unul din parcurile publice. Tati, evident, a deschis vreo două cutii de mingi. Un eveniment important și emoționant: Venus l-a bătut pe tata! A făcut-o cu adevărat. Tata nu s-a lăsat prea ușor învins! Tati era lac de apă. Venus l-a învins pe bune și însemna că putea juca turnee„.


O serie controversată de echipamente marca EleVen by Venus. Foto: Venus Williams via Facebook

8. Cum l-a cucerit Venus pe omologul lui Nick Bollettieri

Rick Macci, deținătorul renumitei școli de tenis Grenelefe, a urmărit-o atent pe Venus Williams, în încercarea de a stabili o colaborare. Se pare că deși tenisul lui V i-a plăcut, momentul care l-a dat pe spate avenit într-o pauză. Venus a cerut voie să se ducă la toaletă, dar a părăsit terenul executând dezinvoltă o roată, plus alte elemente de gimnastică. Macci i-a spus atunci lui Richard Williams: „cred că o aveți aici pe cea care va fi următorul Michael Jordan”

CV pe scurt

Data nașterii: 17 iunie 1980 (37 ani)
Locul nașterii: Lynwood, SUA
Înălțime: 1,85 m 
Cea mai bună clasare WTA: 1 WTA (25 februarie 2002)
Titluri de Mare Șlem: 7 (la simplu). A triumfat de 5 ori la Wimbledon (2000, 2001, 2005, 2007, 2008) și de 2 ori la US Open (2000 și 2001)
Repere în carieră:

  • Este a doua cea mai titrată jucătoare în activitate la nivelul circuitului WTA, după Serena Williams și mai are nevoie de un singur trofeu pentru a ajunge la borna 50 de titluri câștigate la simplu în carieră.
  • Este prima jucătoare afro-americană care a urcat pe prima poziție în clasamentul WTA în Era Open, iar de atunci a avut trei vizite în fotoliul de lider.
  • Cvadruplă campioană olimpică (în 2000 la simplu și de trei ori la dublu), Venus co-deține recordul pentru cele mai multe medalii câștigate de un jucător de tenis la Jocurile Olimpice – 5, alături de Kathleen McKane Godfree. Este singura fată cu medalii la patru ediții diferite ale Jocurilor.
  • A fost numărul unu mondial și la simplu, și la dublu – performanță reușită și de Navratilova, Sanchez-Vicario, Hingis, Davenport, Serena Williams și Clijsters.

Raport victorii / înfrângeri pe 2017: 35 – 12
Titluri în 2017: 0
Palmares versus Top 8 în 2017:  4 victorii, 4 înfrângeri. Venus a legat o singură dată două victorii în fața jucătoarelor de Top 8 – la Miami, în fața Kuznetsovei (8 WTA) și a lui Kerber (1 WTA). A jucat de trei ori împotriva Johannei Konta în 2017 și a învins-o de fiecare dată când aceasta se afla în Top 8 (pe locul 4 sau 6, la Roma și Wimbledon).  A fost învinsă de două ori de Muguruza (la Roma și Wimbledon), dar și de sora sa, Serena (2 WTA) – la Australian Open și de Svitolina (5 WTA) – la Toronto.
Prezențe la Turneul Campioanelor: a cincea a carierei. S-a calificat de alte șase ori, dar nu a putut participa din cauza accidentărilor (1998 – genunchiul stâng, 2000 – anemie, 2001 – încheietură, 20003 – mușchi abdominali, 2007 – virus, 2010 – genunchi)
Cel mai bun rezultat la Turneul Campioanelor:  titlu, în 2008


Foto: Venus Williams via Facebook

Palmaresul direct cu celelalte jucătoare prezente la Singapore: (victorii – înfrângeri)

  • 3-1 cu Simona Halep, nu s-au întâlnit în 2017
  • 3-2 cu Garbine Muguruza, 0-2 în 2017
  • 1-1 cu Karolina Pliskova, nu s-au întâlnit în 2017
  • 1-1 cu Elina Svitolina, 0-1 în 2017
  • 7-0 cu Caroline Wozniacki, nu s-au întâlnit în 2017
  • 1-0 cu Jelena Ostapenko, 1-0 în 2017
  • 1-1 cu Caroline Garcia, nu s-au întâlnit în 2017

Autor: Cezara Paraschiv Publicat: 19 Oct. 2017, 09:48 Actualizat: 31 Mar. 2019, 10:29 Tenis
Pe aceeași temă
Gina Pistol, OUT de la emisiune! Șefii de la Antena 1 au luat această decizie după ce vedeta a confirmat că e însărcinată cu Smiley de la Pro TV
Gina Pistol, OUT de la emisiune! Șefii de la Antena 1 au luat această decizie după ce vedeta a confirmat că e însărcinată ...
Eşec pe ultima sută de metri a mandatului Gabrielei Firea. Primăria reziliază contractul cu firma turcească pentru 100 de troleibuze
Eşec pe ultima sută de metri a mandatului Gabrielei Firea. Primăria reziliază contractul cu firma turcească pentru 100 ...
VIDEO Protestatarii din Roma, dispersaţi cu ajutorul tunurilor de apă
VIDEO Protestatarii din Roma, dispersaţi cu ajutorul tunurilor de apă
BOMBA in fotbalul mondial! Barcelona, printre participantele la SUPERLIGA DE LUX proiectata de FIFA! Anunt de ULTIMA ORA
BOMBA in fotbalul mondial! Barcelona, printre participantele la SUPERLIGA DE LUX proiectata de FIFA! Anunt de ULTIMA ORA
Actrița care a căpătat reputația de „distrugătoare de căsnicii” la Hollywood. E suspectă că ar fi cauzat două despărțiri
Actrița care a căpătat reputația de „distrugătoare de căsnicii” la Hollywood. E suspectă că ar fi cauzat două despărțiri
Tragedie uriașă în showbiz. Vedeta a murit la Terapie Intensivă, răpusă de Covid
Tragedie uriașă în showbiz. Vedeta a murit la Terapie Intensivă, răpusă de Covid
Cine este tânărul care a murit în tragicul accident de la Vaslui: un inginer agronom pasionat, „un tânăr cu o educaţie cum rar mai întâlneşti în zilele noastre”
Cine este tânărul care a murit în tragicul accident de la Vaslui: un inginer agronom pasionat, „un tânăr cu o educaţie ...
Nicolae Botgros, în STARE GRAVĂ la spital! Celebrul dirijor are COVID și a suferit complicații severe
Nicolae Botgros, în STARE GRAVĂ la spital! Celebrul dirijor are COVID și a suferit complicații severe
De ce femeile POSTEAZĂ sau trimit fotografii aproape NUD cu ele. Ce nu știu BĂRBAȚII
De ce femeile POSTEAZĂ sau trimit fotografii aproape NUD cu ele. Ce nu știu BĂRBAȚII
Se juca la PC, în fața a mii de fani. Când s-a uitat spre dreapta, adolescenta a încremenit: „D-zeule!”
Se juca la PC, în fața a mii de fani. Când s-a uitat spre dreapta, adolescenta a încremenit: „D-zeule!”
Se redeschid școlile? Ce se va întâmpla cu elevii. Ultimă oră
Se redeschid școlile? Ce se va întâmpla cu elevii. Ultimă oră
Dana Budeanu le face PRAF pe Andreea Esca și Adelina Pestrițul care au avut covid-19: ”V-ați prostituat” Declarațiile furioase sunt aici VIDEO
Dana Budeanu le face PRAF pe Andreea Esca și Adelina Pestrițul care au avut covid-19: ”V-ați prostituat” Declarațiile ...
Legea Pensiilor a fost modificată: Reduceri de vârstă de pensionare cu 2 ani pentru mai multe categorii
Legea Pensiilor a fost modificată: Reduceri de vârstă de pensionare cu 2 ani pentru mai multe categorii
Când simți „un gâdilici” în gât virusul și-a croit deja calea în organism. Remediul care te face ca nou peste noapte
Când simți „un gâdilici” în gât virusul și-a croit deja calea în organism. Remediul care te face ca nou peste noapte
A mers așa cu metroul și nimeni nu și-a dat seama! Găsește femeia dezbrăcată în aceste imagini!
A mers așa cu metroul și nimeni nu și-a dat seama! Găsește femeia dezbrăcată în aceste imagini!
Bulgăroaica de 24 de ani care ar putea aduce sfârșitul lui Trump! Iată unde și-a băgat bărbatul mâna
Bulgăroaica de 24 de ani care ar putea aduce sfârșitul lui Trump! Iată unde și-a băgat bărbatul mâna
Vaccinul anti COVID-19: UE avertizează că până în 2022 nu vom avea doze suficiente pentru toată Europa
Vaccinul anti COVID-19: UE avertizează că până în 2022 nu vom avea doze suficiente pentru toată Europa
Au ieșit pe stradă fără sutien! Cine are cei mai frumoși sâni?
Au ieșit pe stradă fără sutien! Cine are cei mai frumoși sâni?
Cum a descoperit Mădălina Ghenea că a fost înșelată. Frumoasa actriță a rupt tăcerea și le-a dezvăluit totul fanilor: 'Am găsit un băiat în pat cu...'
Cum a descoperit Mădălina Ghenea că a fost înșelată. Frumoasa actriță a rupt tăcerea și le-a dezvăluit totul fanilor: ...
Noul epicentru al pandemiei în România! Oraşul din România care a lăsat în urmă Bucureştiul
Noul epicentru al pandemiei în România! Oraşul din România care a lăsat în urmă Bucureştiul
Viața luxoasă pe care o ducea prințul Azim, fiul sultanului din Brunei! A murit la 38 de ani, iar motivele nu se cunosc
Viața luxoasă pe care o ducea prințul Azim, fiul sultanului din Brunei! A murit la 38 de ani, iar motivele nu se cunosc
Remake-ul filmului “Rebecca” ajunge numărul 1 pe Netflix după 80 de ani de la celebrul thriller psihologic al lui Hitchcock
Remake-ul filmului “Rebecca” ajunge numărul 1 pe Netflix după 80 de ani de la celebrul thriller psihologic al lui Hitchcock
Motivul incredibil pentru care un tronson al autostrăzii Transilvania a fost abandonat de constructori
Motivul incredibil pentru care un tronson al autostrăzii Transilvania a fost abandonat de constructori
FOTO. Vica, dezbrăcată în așternuturi! S-a pozat goală, deși are 45 de ani și a stârnit controverse
FOTO. Vica, dezbrăcată în așternuturi! S-a pozat goală, deși are 45 de ani și a stârnit controverse
FOTO. Cum mai arată Alexandra Dinu la aproape 40 de ani. Fosta soție a lui Adi Mutu e mai frumoasă ca niciodată!
FOTO. Cum mai arată Alexandra Dinu la aproape 40 de ani. Fosta soție a lui Adi Mutu e mai frumoasă ca niciodată!