SERIAL 8 cu 8 | Ei sunt protagoniștii de la Turneul Campionilor. Episodul 5: Dominic Thiem, singurul jucător care i-a făcut față lui Nadal, pe zgură, în 2017. Iron Man și „Iron Soldier”, decizia radicală impusă de fosta „mână dreaptă” al lui Țiriac și micile plăceri ale vieții

SERIAL 8 cu 8 | Ei sunt protagoniștii de la Turneul Campionilor. Episodul 5: Dominic Thiem, singurul jucător care i-a făcut față lui Nadal, pe zgură, în 2017. Iron Man și
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dominic Thiem a petrecut fiecare săptămână din sezonul său cu numărul șapte în tenisul profesionist în interiorul Top 10. De pe locul 8 – la început de 2016, a reușit să urce până pe locul 4 – cel mai bun al carierei. Este unul dintre cei trei jucători prezenți la Londra care execută reverul cu o mână.

  • ProSport vă propune, exact ca și la Turneul Campioanelor, un serial ‘8 cu 8’ de PROrtrete al celor opt protagoniști de la ATP Finals. Am pornit în ordine inversă, de la cel mai surprinzător nume pe lista calificaților, Jack Sock, i-am descoperit pe David Goffin, Grigor Dimitrov și pe Marin Cilic, vom ajunge în top, la „greii” care se anunță favoriți, pe măsură ce și startul competiției se apropie, iar episodul 5 i-l dedicăm lui Dominic Thiem.

Thiem este prezentat pe site-ul ATP drept un veritabil „Iron Man”: dintre jucătorii de Top 20 a disputat cele mai multe turnee (26) pe 2017, iar în Top 25 doar ibericul Albert Ramos-Vinolas a luat startul în mai multe concursuri (30). Thiem este, din acest punct de vedere, adeptul filosofiei nadaliene: are nevoie de meciuri în picioare, de ritm, nu se dă niciodată la o parte când vine vorba de efort, antrenamente, ore în șir petrecute pe teren. S-a vorbit, deja, în cazul lui, de nevoia de a alcătui un calendar mai selectiv pentru a-l ajuta în concursurile mari. Sezonul său european de zgură a fost aproape perfect: două finale, două semifinale – asta în condițiile în care de două ori s-a ciocnit de un Nadal la fel de autoritar pe pământul roșu ca în anii în care lega 81 de victorii. Tot pe zgură, dar în circuitul sud-american, Dominic Thiem a obținut și singurul său titlu pe 2017 – un ATP 500.

Dominic, alintat „Dominatorul”, a recunoscut că uzura mentală este cea care îi dă cele mai multe bătăi de cap. Este însă la fel de adevărat că este dornic să acumuleze la acest capitol. Este încăpățânat ca orice atlet de top, muncitor, dar și carismatic. Iar cei mai mulți spun despre el că este omul care le va lua locul lui Nadal și Federer. Mai mult lui Rafa, prin prisma similitudinii între stiluri.

1. Omul-echipă, dintr-o familie de sportivi

Numele lui Dominic se pronunță corectă exact ca varianta în limba engleză a cuvântului „echipă” – „team”. A început tenisul la 6 ani, ambii săi părinți – Wolfgang și Karin – fiind antrenori de tenis. Fratele său, Moritz, joacă și el tenis, iar într-o țară în care tradiția sporturilor de iarnă este cu mult peste cea a tenisului, nu se putea ca Dominic să nu iubească sporturile albe. Competițiile de sărituri cu schiurile îl fascinează, la fel de mult ca echipa de fotbal Chelsea.

2. „Thieminho”

Dominic Thiem a făcut celebru în vestiarele turneelor de tenis un tricou albastru, inscripționat cu numele „Thieminho”. Una dintre cele mai frumoase amintiri ale sale este legată de întâlnirea cu Jose Mourinho. De fiecare dată, numărul de pe tricoul lui Dominic Thiem este 99.

3. Antrenorul lui Becker, „mâna dreaptă a lui Țiriac” i-a schimbat reverul

Dominic Thiem are astăzi un rever cu o mână savuros, extrem de eficient, însă atunci când a început tenisul lovea cu două mâini backhand-ul. Gunter Bresnik, un austriac care a lucrat printre alții și cu Boris Becker, de la US Open 1992 și până cu o săptămână înainte de ediția 1993 a Roland Garros-ului, pe vremea când germanul era manageriat de Ion Țiriac, a „fost responsabil” de schimbarea majoră din jocul lui Thiem. 

Tatăl lui Dominic a plecat la Viena, pentru a lucra la academia lui Bresnik, iar puștiul blonziu, ușor reținut, a intrat de la o vârstă foarte fragedă pe mâna reputatului antrenor. Bresnik a devenit principalul antrenor al lui Dominic înainte ca acesta să facă pasul spre adolescență, iar principala schimbare a fost să îl determine pe acesta să renunțe la a mai pune a doua mână pe rachetă la rever. De la 13 ani, Thiem joacă reverul cu o mână.

Interesant este că la Viena, Dominic Thiem l-a avut ca partener de antrenament pe letonul Ernest Gulbis.Iar în rutina de pregătire au existat multe sesiuni de cățărare montană dură de tot.

4. Iron Man și „Iron Soldier”

Stagiul militar este obligatoriu în Austria, iar sportivii de top nu sunt nici ei scutiți. Astfel, o bună parte a sezonului 2015, în care a jucat nu mai puțin de 31 de turnee, Dominic Thiem a efectuat și stagiul militar. Nu a pierdut însă niciun turneu important între noiembrie 2014 și aprilie 2015, timp în care a devenit soldat cu acte în regulă.

5. A debutat în circuitul ATP 500 pe hard și i-a luat set lui Murray

Tradiția Austriei, prin Muster, dar și rezultatele sale, îl plasează pe Dominic Thiem mai aproape de suprafața roșie. În 2014 însă, după ce a câștigat primul său meci pe un tablou principal la un turneu de Mare Șlem (la Australian Open), Thiem și-a făcut debutul în seria ATP 500, la Rotterdam, pe hard. În optimi, în fața lui Murray, mușcătura lui Thiem a lăsat primele urme: după un prim set pierdut cu 4-6, Thiem a câștigat manșa a doua cu 6-3, însă nu a avut resurse pentru a duce până la capăt surpriza.

6. „Tocilarul sportului”

Dominic Thiem se auto-proclamă „sports geek”, un tocilar al sportului pe care nu ai cum să îl încui cu vreo întrebare despre tenis sau fotbal. „Citesc mult despre sport și am și o memorie foarte bună când vine vorba de așa ceva, spre deosebire de perioada în care eram la școală”, explică Thiem, cu umor.

7. Luptă pentru animale

Dominic Thiem iubește animalele, spune că „spiritul-pereche” este pinguinul – pentru că toată lumea îi adoră și de câte ori are ocazia merge la grădinile zoologice. Mai mult, se implică în acțiunile caritabile de protejare a necuvântătoarelor.

8. Un Beckham al tenisului

De ce? Pentru că îi place să inoveze cu tunsorile. O dată, pentru o partidă de Cupa Davis, Dominic Thiem a ales o tunsoare cu dedicație. S-a ras pe o parte a capului, și-a scris „AUT” și a jucat. A fost și blond, dar cel mai adesea – poartă părul vâlvoi. „Îmi place să experimentez din când în când, dar nu este o problemă, pentru că părul crește rapid„, a glumit Thiem.

CV pe scurt

Data nașterii: 3 septembrie 1993 (24 ani)
Locul nașterii: Wiener Neustadt, Austria
Înălțime: 1,85 m 
Cea mai bună clasare: 4 ATP (6 noiembrie 2017)
Titluri de Mare Șlem: 0
Repere în carieră:

  • este al doilea cel mai de succes jucător de tenis al Austriei, după Thomas Muster (fost număr unu mondial, un adevărat specialist pe zgură)
  • deși cele mai mari victorii ale lui Thiem au venit pe suprafața roșie, Dominic este un jucător complet, cu titluri pe trei suprafețe – zgură, hard (Acapulco 2016) și iarbă (Stuttgart 2016)
  • în 2011, a jucat finala juniorilor la Roland Garros. Cea mai bună clasare a sa în clasamentul juniorilor a fost poziția a 2-a. A pus capăt aventurii la juniorat cu trei turnee câștigate – inclusiv prestigiosul Orange Bowl.
  • este al treilea jucător al Austriei intrat în Top 10 ATP, după Muster și Jurgen Melzer
  • este doar al doilea jucător după Stan Wawrinka care i-a învins pe zgură pe toți cei din „Big 4”: Nadal, Federer, Djokovic, Murray
  • a jucat semifinală la Roland Garros în 2016 și 2017

Raport victorii / înfrângeri pe 2017: 48 – 25
Titluri în 2017:  1 (Rio de Janeiro, pe zgură)
Palmares versus Top 8 în 2017:  3 victorii, 5 înfrângeri. Dominic Thiem nu a mai întâlnit jucători de Top 8 de la Roland Garros – acolo unde a reușit „șocul turneului” – victorie la Novak Djokovic (2 ATP), 3-0 la seturi și 6-0 în setul al treilea, apoi a pierdut meciul imediat următor, în semifinale, în fața lui Rafael Nadal (4 ATP) – care i-a administrat el un 6-0 în setul trei. Thiem a arătat în 2017 că o victorie în fața unui jucător din „Big 4” îl sleiește de puteri – scenariul de la Roland Garros a fost o repetiție a celui de la Roma și de la Barcelona. La Foro Italico, Thiem i-a administrat lui Nadal (4 ATP) singura înfrângere pe zgură pe 2017, dar în meciul imediat următor nu a câștigat decât un singur game în fața lui Djokovic (2 ATP). La Barcelona, Thiem l-a învins pe Murray (1 ATP), dar a pierdut imediat după la Nadal (5 ATP). Ibericul l-a mai învins o dată pe Thiem, în finala de la Madrid. Pe hard, Thiem a întâlnit o singură dată un sportiv din Top 8 și a pierdut în fața lui Wawrinka (3 ATP) – la Indian Wells,
Cel mai bun rezultat la Turneul Campionilor: a doua prezență la ATP Finals, un singur meci câștigat în grupă, în 2016, la Monfils

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să am de-a face cu el"
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Obligație pentru români. Plata impusă de stat de care nu pot scăpa: E pentru nimic
Obligație pentru români. Plata impusă de stat de care nu pot scăpa: E pentru nimic
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…