Se anunță meciuri de foc pentru Simona Halep! Starurile din WTA s-au înscris în număr mare la turneele de la Brisbane și Sydney

Alexandru Tăcină
Se anunță meciuri de foc pentru Simona Halep! Starurile din WTA s-au înscris în număr mare la turneele de la Brisbane și Sydney

Spre deosebire de startul anului 2015, unul în care nu a susținut teste dificile înaintea Australian Open (18 – 31 ianuarie), Simona Halep (2 WTA) și-a schimbat radical strategia pentru sezonul următor. Halep nu merge să-și apere titlul de la Shenzhen (China), orientându-se către competițiile australiene de la Brisbane (4-10 ianuarie) și Sydney (11-17 ianuarie), în cadrul cărora se va lupta cu cele mai bune jucătoare ale lumii înaintea primului Grand Slam al anului.

Duel cu Șarapova la Brisbane

Simona Halep va începe anul 2016 la Brisbane, acolo unde o așteaptă rivala de moarte Maria Șarapova (4 WTA), campioana ediției din 2015. Va fi un duel extrem de interesant, ținând cont că Halep nu a învins-o niciodată în carieră pe Șarapova, rusoaica adjudecându-și toate cele 6 meciuri directe: 6-3, 6-4 la Indian Wells 2012 (turul trei), 7-5, 7-5 la Beijing 2012 (primul tur), 1-6, 6-2, 6-3 la Madrid 2014 (finală), 6-4, 6-7, 6-4 la Roland Garros 2014 (finală), 3-6, 6-4, 6-4 la Cincinnati 2014 (sferturi) și 6-4, 6-4 la Turneul Campioanelor 2015 (grupe).

La turneul din Brisbane și-a anunțat prezența și Garbine Muguruza (Spania, 3 WTA), jucătoare aflată într-o ascensiune incredibilă, dar și Angelique Kerber (Germania, 10 WTA). Alte nume importante aflate în distribuția primei competiții a anului sunt: Timea Bacsinszky (Elveția, 12 WTA), Carla Suarez Navarro (Spania, 13 WTA), Belinda Bencic (Elveția, 14 WTA), Roberta Vinci (Italia, 15 WTA) sau fostul lider mondial Victoria Azarenka (Belarus, 22 WTA).

Tabloul principal de la Brisbane:

Alte patru jucătoare din Top 10 WTA vor participa la Sydney

După ce au precizat că Simona Halep va evolua în perioada 11-17 ianuarie la Sydney, organizatorii australieni au dezvăluit numele altor patru jucătoare importante care s-au înscris la turneul de categorie Premier 700. Numărul doi mondial se va duela cu patru sportive din Top 10 WTA pentru premii în valoare totală de 1 milion de dolari: Agnieszka Radwanska (Polonia, 5 WTA), Petra Kvitova (Cehia, 6 WTA), campioană en-titre, Lucie Safarova (Cehia, 9 WTA) și Angelique Kerber (Germania, 10 WTA).

Cecul rezervat campioanei va fi unul record pentru turneul de la Sydney, de 300.000 de dolari, iar nivelul valoric al tabloului principal este unul pe măsură. Pe lângă vedetele din Top 10 WTA vor mai juca la Sydney și alte sportive de clasă, precum Karolina Pliskova (Cehia, 11 WTA), Timea Bacsinszky (Elveția, 12 WTA), Carla Suarez Navarro (Spania, 13 WTA), Belinda Bencic (Elveția, 14 WTA) sau Roberta Vinci (Italia, 15 WTA). Nu vor lipsi nici favorita gazdelor Samantha Stosur (Australia, 27 WTA) ori colega Simonei Halep din naționala de Fed Cup, Irina Begu (31 WTA).

Tabloul principal de la Sydney:

Simona Halep ar fi trebuit să meargă la Sydney și în 2015, dar problemele fizice cauzate de efortul depus la Shenzhen au împiedicat-o să mai joace. Eleva lui Darren Cahill, care se antrenează la Poiana Brașov și București înaintea noului sezon, a mai luat parte la o singură ediție a turneului programat în săptămâna dinaintea Australian Open, la începutul anului 2014, dar a pierdut încă din primul tur, scor 1-6, 4-6 cu americanca Madison Keys. Constănțeanca va fi favorită principală atât la Sydney, cât și la Brisbane, turneu la care a mai jucat în anul 2012 (1-6, 4-6 în primul tur cu Kim Clijsters din Belgia).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania