S-a tras la sorți tabloul pentru Connecticut Open! Adversar facil pentru Halep în turul II. Putem avea parte de un duel 100% românesc în sferturi

Vineri seară a avut loc tragerea la sorți pentru Connecticut Open, turneul WTA de la New Haven.
S-a tras la sorți tabloul pentru Connecticut Open! Adversar facil pentru Halep în turul II. Putem avea parte de un duel 100% românesc în sferturi

Vineri seară a avut loc tragerea la sorți pentru Connecticut Open, turneul WTA de la New Haven.

Liderul mondial, Simona Halep, va înfrunta o jucătoare venită din calificări în turul secund. Pe aceeași parte de tablou se află și numărul 55 în ierarhia mondială, Irina Begu, care va da peste Ashleigh Barty în primul tur. Australianca, ocupanta locului 6, vine la New Haven după două înfrângeri cosecutive suferite în fața Simonei Halep. Halep și Begu se pot duela în sferturile de finală.

Ana Bogdan (locul 78 WTA) se poate califica pe tabloul principal dacă o elimină pe Viktoria Kuzmova (locul 56 WTA). Monica Niculescu (locul 62 WTA) a fost învinsă în calificări de Monica Puig (locul 70 WTA), scor 6-7 (5), 3-6.

Turneul care se desfășoară în statul Connecticut împlinește în acest sezon 70 de ani de la inaugurare. Va fi însă ediția cu numărul 49. Halep a triumfat în 2013 la New Haven, după ce a învins-o în finală pe Petra Kvitova, scor 6-2, 6-2. Și Horia Tecău a ridicat trofeul deasupra capului la Connecticut, în 2010, când s-a impus la dublu, alături de Robert Lindstedt, într-o finală jucată împotriva cuplului Bopanna/Qureshi. Monica Niculescu a reușit de asemenea să câștige competiția în proba de dublu, în urmă cu doi ani, alături de Sania Mirza, după o finală cu Kateryna Bondarenko și Chuang Chia-jung.

Connecticut Open se desfășoară în perioda 19-25 august.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO HOT! Ea este MISS WORLD 2026! Are 24 de ani și îți taie răsuflarea!
Mediafax
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cine este Frankie de la „Insula Iubirii” 2026! Cu ce se ocupă, de fapt, tânăra care i-a zăpăcit pe toți?
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
De ce boală secretă suferă Armina. Marcel, soțul ei, a dat-o de gol, imediat cum a ajuns la Insula Iubirii
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania