Roger, ouch! Federer a lovit și a fost lovit pe terenul de tenis. Elvețianul ‘a încasat’ o minge în ureche! FOTO & VIDEO

Roger, ouch! Federer a lovit și a fost lovit pe terenul de tenis. Elvețianul 'a încasat' o minge în ureche! FOTO & VIDEO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cupa Hopman, turneu demonstrativ de la trecerea dintre ani, gândit ca o competiție între națiuni, invitațională, propune un tenis mai puțin serios. Cei mai buni jucători ai lumii, de la simplu, vin pentru a juca într-o atmosferă destinsă, de sărbătoare. Cireașa de pe tort o reprezintă meciurile de dublu mixt, o probă pe care, evident, starurile de la simplu nu o prea stăpânesc, având în vedere faptul că nici nu au prea multe oportunități de a concura astfel. În consecință, numărul de accidente, în care o minge lovește corpul jucătorului, este mai mare, iar fazele și dialogurile amuzante fac deliciul fanilor sportului alb.

Chiar și Roger Federer a avut probleme pe teren. Elvețianul, evoluând în Grupa B alături de Belinda Bencic, a fost primul care, în partida dintre Elveția și Statele Unite, l-a lovit pe Frances Tiafoe, partenerul Serenei Williams. Jucătorul în vârstă de 20 de ani a răspuns, involuntar, cu o minge trimisă înalt spre corpul elvețianului și carre l-a nimerit pe Federer în ureche.

 

Tiafoe a accentuat impactul loviturii încasate de la Roger Federer, imitând un fotbalist. Federer a răsuflat ușurat că nu a fost lovit și de o minge expediată de Serena Williams, care l-a ratat de puțin. „Îți mulțumesc că m-ai ratat acolo”, i-a transmis elvețianul la interviul de la final de meci.

Elveția a câștigat partida cu Statele Unite, punctele sale fiind aduse de victoria lui Roger Federer în fața lui Frances Tiafoe, la simplu (6-4, 6-1), și de perechea Federer / Bencic, 4-2, 4-3(5-3) cu Tiafoe / Williams. Serena Williams a învins-o pe Belinda Bencic, la simplu, 4-6, 6-4, 6-3.

Roger Federer a mai fost lovit la această ediție de Cupa Hopman. Katie Boulter (22 ani, Marea Britanie), este protagonista unei faze devenite virale, în care îl nimerește pe sportivul considerat cel mai mare jucător de tenis al tuturor timpurilor.

 

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la toată lumea”
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la…
Legea care a intrat în vigoare în România. Este o premieră națională
Legea care a intrat în vigoare în România. Este o premieră națională
Surpriză  în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…