REPORTAJ | Liniștea din FedererLand. Maestrul este așteptat la lucru

REPORTAJ | Liniștea din FedererLand. Maestrul este așteptat la lucru
  • Publicat:
  • Actualizat:

Swiss Indoor Basel se promovează discret. Trenul, un element la fel de natural integrat precum brânzeturile fine în programul zilnic al elvețienilor – care în proporție de peste 50% fac naveta de acasă către locul de muncă, te lasă la șapte stații de St. Jakobshalle. Doar la una dintre ieșirile din gară, cea din spate, vezi afișul oficial.

Așa este filosofia în Țara Cantoanelor: reclame există doar în centrul comercial din fiecare oraș, la gări și aeroporturi. De cum pătrunzi pe multele străzi cu sens unic, înguste, pe care un săritor din finala olimpică de la lungime le-ar ‘înghiți’ fără efort dacă s-ar încumeta să pornească o dată pe elan, de-a curmezișul – deci în zonele considerate rezidențiale, reclamele dispar din peisaj. Elveția este țara care trăiește cu ochii pe ceas. Care ȘTIE exact la ce oră ajunge un autobuz în stație, cât face din punctul A până în B, chiar dacă asta înseamnă că ai de schimbat trei mijloace de transport.

  • Roger Federer debutează în competiție marți, împotriva americanului Frances Tiafoe.
  • Este ultima săptămână de compeiție ATP 500 pe 2017.

De la tren este ușor să ajungi la St. Jakobshalle: iei pentru o stație primul tramvai ieșit în cale spre celebra Aeschenplatz, sau te plimbi cinci minute pe jos. Apoi, 14-le te duce din șase salturi până la intrarea în arenă, la intrarea principală. Înainte de a te urca însă în tramvaiul 14, salută-l pe ‘omul de tinichea’, care lucrează fără de oprire – este  un reper în Aeschenplatz, atât de ușor de remarcat și de ținut minte.

În șase minute, pe dreapta, două postere ale turneului te pun în gardă, dacă ești pasionat de tenis. Cinci jucători îți dau binete – chiar dacă doi dintre ei, Rafa Nadal și Nick Kyrgios, nu vor mai ajunge la Basel. Ironia – cei doi sunt unul lângă altul, la dreapta lui Federer. Superstarul. Urmează un tunel, în care luminile tramvaiului14 se aprind. Se înlănțuie rapid graffitiuri și, da! – două reclame amuzante la Evian. Tramvaiul pare că alunecă pe iarbă, pentru că șinele sunt înconjurate de gazon. Pare că întreg gardul viu s-a pus covor în fața ta.

Apoi, se dezvăluie inima sportivă a Baselului: St. Jakobshalle privește parcă spre St. Jakob-Park, cel mai mare stadion de fotbal din Elveția, ‘casa’ lui FC Basel. Le desparte o stradă, cu două linii de tramvai, iar puțin mai în stânga așteaptă zeci – poate chiar peste o sută de biciclete ‘parcate’ ordonat. Dacă privești  mai atent însă, realizezi imediat că ai ajuns într-o zonă pulsândă a Baselului, al treilea cel mai mare oraș al Elveției, cu o populație de aproximativ 175.000 de oameni. În tribuna stadionului este integrat un mall.

Lângă arenă – același afiș, cu cei cinci. Federer nu are ‘afișul lui’.

Sala care în aceste zile are scris mare ‘Swiss Indoors Basel’ – numele turneului, are în spatele ei teren de antrenament pentru fotbal, terenuri de volei pe plajă, terenuri de baschet, zone verzi numai bune pentru un golf și locuri de joacă pentru puștime. Un Park complet, care, evident, închide un lac-de-buzunar. La două minute de mers pe jos, simți deja mireasma Grădinii Botanice –  un loc guvernat de liniște, prin care te plimbi nestingherit. Privind cu vreo 15 grade mai spre dreapta, vezi drumul ce te duce la Circ. Te duce acum autobuzul, 36, o stație.

Și totuși, e liniște totală în acest nucleu aglomerat și intens al Baselului. În țara liniștii depline, chiar dacă de o parte a drumului s-a dat start joc în calificările unui turneu ATP 500 care îl aduce pe Roger Federer la start și jucătorii încă poartă raliuri, iar de partea cealaltă a drumului, sămbătă după-nserat, într-o zi ploioasă de octombrie, FC Basel joacă acasă, în stația de tramvai nu ți-ai da seama că acțiunea este în toi. O ocazie la poartă a Baselului smulge un ropot scurt de aplauze, la aceeași intensitate precum ‘oooo’-ul prelung care le-a însoțit. Te face să ridici ochii spre stadion, să vezi luminile aprinse. Dar zgomotul dispare rapid, iar liniștea revine. În țara în care șoferii evită să claxoneze și se opresc și atunci când doar li se pare că veun pieton ar putea dori să traverseze, iar șoferii de ‘bus‘ ezită să apese ‘trompeta’ chiar și atunci când, în pantă, reduc ritmul pentru a privi din spate cum un tip în vârstă își trage după el bicicleta, cu dificultate, în FedererLand, e liniște. Maestrul este așteptat la lucru.

„Este singurul turneu în care nu simt niciun fel de presiune. Sunt aici pentru a câștiga”,
Roger Federer, la conferința de presă de duminică

Lecția de istorie

1970 – La prima ediție a turneului de la Basel, campionul a fost răsplătit cu un ceas de mână.

1974 – Turneul se mută într-o sală cu 1.500 de locuri, la Fiechtenhalle în Reinach.

1975 – Este inaugurat St. Jakobshalle Basel, cu o pleiadă de evenimente conexe: demonstrații de fotbal, handbal, gimnastică. În acest an, Swiss Indoors s-a încheiat cu o surpriză în finală – ‘superstarul’ Ilie Năstase , așa cum este prezentat pe site-ul oficial al turneului, a fost învins de Jiri Hrebec. Pentru moment însă, rămâne o primă ediție izolată la St. Jakobshalle, întrucât turneul revine la locația din 1974.

1977 – Bjorn Borg are o contribuție majoră la popularizarea tenisului în Elveția. A mers la Swiss Indoors și a luat acasă trofeul.

1983 – Are loc o revoluție – lojele sunt închiriate sponsorilor, care au dreptul să își afișeze numele vizibil.

1986 – Este anul în care se lansează conceptul Tennis Village. Sponsorii primesc dreptul de a închiria zone importante pe inelul ce înconjoară terenul central, iar astăzi tradiția continuă, oferind alternative spectaculoase pentru fani.

1988 – Este anul în care Swiss Indoors a căpătat ecrane de-a lungul coridorului ce înconjoară sala de concurs, care îi ajută și astăzi pe spectatorii care așteaptă momentul întreruperii jocului pentru a intra la meci să nu rateze acțiunea. În plus, organizatorii dau start tradiției de a-i întâmpina pe toți vizitatorii cu anuare de prezentare de exact 208 pagini.

1989 – Este primul turneu dintr-o țară vorbitoare de limbă germană inclus în lista de 16 turnee produse pentru televiziuni de Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis.

1990 – Este mărită capacitatea arenei centrale la 8.500 de locuri.

1997 – Este declarat turneul de tenis al anului, performanță atinsă mai apoi și în 2005.

2006 – Prima victorie a lui Roger Federer, acasă.

2009 – Montserrat Caballé este invitată la inaugurarea formatului Super Monday – în care un concert de aproximativ 40 de minute dă start oficial turneului. Turneul a promovat din punct de vedere valorific, fiind indexat de ATP ca un turneu de 500 de puncte.

2011 – Turneul îmbracă haine albastre, Terenul Central amintind de atunci de Turneul Campionilor.

2014 – ATP-ul declară turneul de la Basel – cel mai marketabil

2015 – Cu investiție aprobată de 105 milioane de franci elvețieni (90,5 milioane de dolari), încep lucrări de modernizare a arenei sportive, programate pentru a se finaliza în 2018.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele