Reacția Mariei Șarapova după ce a fost „interzisă” la Roland Garros. Mesajul puternic transmis de rusoaică: „Dacă de asta e nevoie…”

Maria Șarapova (30 de ani) a reacționat, printr-un mesaj postat pe twitter, față de decizia organizatorilor de la Roland Garros de a nu-i acorda o invitație fie pe tabloul principal, fie pe cel de calificări.
Reacția Mariei Șarapova după ce a fost "interzisă" la Roland Garros. Mesajul puternic transmis de rusoaică: "Dacă de asta e nevoie..."

Maria Șarapova (30 de ani) a reacționat, printr-un mesaj postat pe twitter, față de decizia organizatorilor de la Roland Garros de a nu-i acorda o invitație fie pe tabloul principal, fie pe cel de calificări.

Maria, care s-a retras din meciul cu Lucic-Baroni, din turul doi de la Roma, pare, mai degrabă, înverșunată de decizia luată de organizatorii Openului Franței. Miercuri, fostul lider mondial a transmis un mesaj puternic pe twitter, anunțând că nimeni și nimic nu o va putea împiedica să-și îndeplinească visele: „Dacă de asta e nevoie pentru a mă ridica din nou, atunci sunt pregătită în fiecare zi. Niciun cuvânt, joc sau acțiune nu mă vor opri vreodată să-mi îndeplinesc visele. Și am multe”, a fost mesajul psotat de Șarapova.

Marți seară, Federația Franceză de Tenis a anunțat lista invitațiilor pentru turneul de la Roland Garros, al doilea al anului, iar numele Maria Șarapovei nu s-a regăsit printre jucătoarele care au primit wild-card pe tabloul principal sau pe cel al calificărilor.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]