Rafael Nadal a anunțat că a pus punct sezonului 2018 și va fi supus unei proceduri chirurgicale. UPDATE: comunicatul echipei medicale

Rafael Nadal a anunțat că a pus punct sezonului 2018 și va fi supus unei proceduri chirurgicale. UPDATE: comunicatul echipei medicale
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: Intervenția chirurgicală artroscopică la care a fost supus Rafael Nadal, luni seară, la glezna dreaptă, a decurs normal, potrivit unui comunicat trimis de echipa medicală condusă de Angel Ruiz Cotorro și Jaume Vilaro, anunță publicația spaniolă Marca. Numărul doi mondial a fost supus intervenției la Barcelona și va începe, de marți, recuperarea.


Rafael Nadal a anunțat, luni după-amiază, că nu va reveni pe teren în acest final de an, din cauza durerilor în zona abdominală și că, în plus, va fi supus unei proceduri chirurgicale la gleznă, în cursul acestei zile. Jucătorul cu 17 titluri de Mare Șlem în palmares a transmis informațiile prin multiple postări pe Twitter, în limba spaniolă.

Vă scriu aceste rânduri în încheiere de sezon. A fost un an complicat, foarte bun din punct de vedere al nivelului de joc – când am fost capabil să evoluez, dar în același timp – foarte dur din punct de vedere al accidentărilor„, a început mărturisirile Rafael Nadal.

„Din păcate, a apărut problema în zona abdominală la Paris, care nu îmi permite să joc, iar, în plus, am descoperit un corp liber în articulația gleznei. Am decis să înlăturăm acest fragment în sala de operații, astăzi”, a anunțat tenismenul în vârstă de 32 de ani.

Ibericul a completat:  „Este adevărat că am depistat acest corp liber de ceva timp, din când în când a fost o problemă deranjantă. Însă, având în vedere faptul că problema de la mușchiul abdominal mă împiedică să particip la turneul de la Londra, profităm de acest moment pentru a scăpa de acest corp liber, în speranța că vom evita problemele pe viitor„.

  • Pe site-ul Prof. Dr. Docent Ștefan Cristea, chirurg ortoped, la secțiunea dedicată artroscopiei gleznei, este explicată noțiunea de „corp liber” la nivelul articulației gleznei:Cartilajul articular și/sau țesutul cicatrizat în urma traumatismelor de gleznă pot ajunge să plutească în articulație și să formeze ceea ce este cunoscut drept un >. Pot apărea și din cauza unei alte afecțiuni (…). Pot cauza probleme care de multe ori conduc la durere, umflare și pierderea flexibilității articulației. Corpii liberi articulari pot fi identificați cu radiografie standard sau o scanare CT, dar necesită adesea un RMN pentru a vizualiza afecțiunea. Artroscopia de gleznă poate fi utilizată pentru a găsi și elimina corpii liberi intraarticulari

Primul sezon petrecut alături de Carlos Moya, fără unchiul Toni în lojă, a fost unul extrem de complicat pentru Rafael Nadal. Ibericul a început anul pe prima poziție ATP, dar nu a reușit să dispute decât nouă turnee, ambele Grand Slam-uri pe hard încheindu-se cu abandon în fazele finale pentru iberic. Chiar și așa, sportivul din Manacor a petrecut 36 de săptămâni pe prima poziție ATP în acest an, împărțite în patru reprize. „Am făcut tot posibilul pentru a încheia sezonul în condiții bune, atât pentru Paris, cât și pentru Londra. Am făcut lucrurile bine și de-abia așteptam să joc”, a mai spus Nadal, care, pe final, a avut un mesaj optimist.

„Așa (n.r. – cu aceste decizii) sper să fiu la capacitate maximă pentru sezonul viitor„, a încheiat Rafael Nadal.

Depășit în clasamentul mondial de Novak Djokovic, ibericul nu va mai juca la Turneul Campionilor (11-18 noiembrie), ceea ce înseamnă că sârbul va termina anul pe prima poziție ATP. Locul lui Nadal în competiția de la Londra va fi preluat de americanul John Isner, locul zece în clasamentul punctelor pe 2018, devenit astfel al dolilea debutant la ATP Finals 2018, alături de Kevin Anderson. Acesta este al doilea abandon de la Turneul Campionilor, după cel al lui Juan Martin del Potro (accidentat la genunchi) – înlocuit pe roster de japonezul Kei Nishikori.

  • Novak Djokovic va termina pentru a cincea oară în carieră un sezon ATP pe prima poziție a clasamentului, egalând performanțele lui Roger Federer și Jimmy Connors, ajungând totodată la o lungime de recordul absolut al lui Pete Sampras (de 6 ori year-end number one).
  • În 2018, Rafael Nadal a câștigat 5 dintre cele 9 turnee disputate: s-a impus pentru a 11-a oară la Monte Carlo, Barcelona și Roland Garros și a ridicat trofeul la alte două turnee Masters 1000 – Roma și Rogers Cup (singurul turneu pe hard încheiat). Ibericul a ajuns astfel la 80 de titluri câștigate în carieră.
Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani