Rafa Nadal a zdrobit rezistența grecului Tsitsipas. Pus în gardă de super-evoluțiile lui Stefanos, spaniolul a spus ‘pas’ emoțiilor, cu doar 6 game-uri cedate. Urmează a 5-a finală în ultimele 10 participări la Australian Open pentru iberic

Rafa Nadal a zdrobit rezistența grecului Tsitsipas. Pus în gardă de super-evoluțiile lui Stefanos, spaniolul a spus 'pas' emoțiilor, cu doar 6 game-uri cedate. Urmează a 5-a finală în ultimele 10 participări la Australian Open pentru iberic
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rafael Nadal s-a calificat pentru a cincea oară în finala turneului de la Australian Open, zdrobind rezistența grecului Stefanos Tsitsipas (locul 15 ATP), autorul celei mai mari surprize de la Melbourne, prin eliminarea lui Roger Federer. Ibericul a controlat partida cap-coadă, având de înfruntat o singură minge de break, în ultimul game, în drumul său spre a șasea victorie consecutivă cu 3-0 la această ediție a Open-ului Vesel, scor 6-2, 6-4, 6-0, într-o oră și 46 de minute.

La fel ca și în precedentele cinci partide, Nadal a impresionat cu nou-inventanta lovitură de serviciu, cu execuții de excepție reușite cu forehandul din alergare, dar și cu un procentaj de reușită ideal, ibericul încheind meciul cu număr dublu de lovituri câștigătoare față de greșelile neforțate (28-14), dar și cu o năucitoare serie de nouă game-uri consecutive în fața talentatului sportiv grec.

Un Nadal grăbit

Tsitsipas i-a transmis un mesaj de luptă lui Nadal, alegând să deschidă meciul cu serviciu-voleu. Șase lovituri câștigătoare au zburat în primele 12 minute, ibericul, autor a patru dintre acestea, reușind să puncteze consecutiv pe tabelă, revenind pe serviciu de la 15-30 și apoi executându-l pe grec, la prima oportunitate pe retur. Ibericul a confirmat break-ul din game-ul al treilea cu tură la zero pe serviciu, distanțându-se la 3-1 cu procentaj de sută la sută puncte câștigate în spatele primei serve, dar și cu un ritm alert de repunere a mingii în joc, shot-clock-ul arătând chiar și 9 secunde rămase în momentul în care elevul lui Carlos Moya începea mișcarea efectivă de serviciu.

Stefanos Tsitsipas a răspuns cu propriul hold la zero, însă agresivul Nadal a continuat să pună mingea cu regularitate în apropierea liniilor, a continuat să caute pasul în plus în interiorul terenului, distanțându-se la 4-2 după un game în care media raliurilor sale câștigătoare (4 din 4) a fost de 3,5 lovituri, doar primul schimb ajungând la 9 lovituri.

Cea ce părea a fi o tură lină pe serviciu, în game-ul șapte, s-a transformat într-un fiasco total, ca o disecție în carne macră: la 40-15, Tsitsipas a ratat de două primul serviciu și tot de atâtea ori a riscat pe mingea a doua, câutând chiar și as-ul cu o execuție obraznică, la teu. Zeii tenisului nu au aprobat, iar cutezanța lui Stefanos s-a tradus prin două duble greșeli care au împins game-ul la egalitate și i-au dat șansa campionului din 2009 să pună pe tabelă al doilea break. În primă fază, Rafa și-a executat adversarul cu forehandul feroce, în lung de linie, grecul, împins într-o defensivă extremă, nemaivând vreo șansă să returneze, apoi a închis jocul cu un superb passing de rever câștigător.

Cu as de 183 km/h și două lovituri câștigătoare, închiderea manșei, după 31 de minute, a părut o formalitate pentru Nadal, al cărui joc a zbârnâit: 11 din 11 puncte câștigate cu primul serviciu, 11 lovituri câștigătoare, 2 din 2 mingi de break convertite și un cel mai rapid serviciu de 198 km/h.

Nadal și-a construit cu lovituri de pus în selecția zilei drumul spre break în game-ul cinci al setului doi: a arcuit la maximum un forehand pe lângă fileu, trimis cu 149 km/h, după un rever-cross al lui Tsitsipas, a lovit apoi decisiv cu reverul, desprinzându-se la 40-0. Noul protejat al lui Patrick Mouratoglou a venit cu un răspuns de excepție, transformând jocul într-unul dintre cele mai spectaculoase ale zilei, refuzându-i break-ul numărului doi mondial cu serie de cinci punctte, un as desăvârșindu-i capodopera, după trei lovituri winner curate.

Așa cum s-a întâmplat și în jumătatea a doua a primului set, un schimb în oglindă de hold-uri la zero a precedat break-ul reușit de Nadal. Cu procentaj de peste 80% rată de succes în spatele ambelor servicii, mallorquinul a trimis partida în setul trei, la o oră și 15 minute de la primul serviciu, cu un al patrulea game alb pe lansare. Cele 13 lovituri câștigătoare, cu 3 în plus față de Nadal, nu i-au putut asigura lui Tsitsipas nici măcar un tiebreak.

Rafael Nadal a luat avantaj devreme în startul manșei a treia: a creat pericolul în terenul lui Tsitsipas cu reverul și a închis game-ul cu o diagonală câștigătoare, urcând numărul de winners la 22.

Ibericul nu a avut vreun gând de a-l slăbi pe adversarul său, cu 12 ani mai tânăr. A lovit năprasnic din toate pozițiile – în lung de linie pe lângă fileu, cu lob, cu smash, câștigând un al doilea break în manșă, pentru 3-0, cu o medie de 2 lovituri câștigătoare pe game în fața unui adversar care nu a refuzat niciun moment să alerge și să depună efort.

Nadal a închis la zero setul trei, asigurându-și victoria cu cel mai autoritar scor la această ediție de Australian Open. Cu Moya antrenor în locul unchiului Toni,  Nadal va încerca să facă un ’10 year challenge’ memorabil, luând la țintă un al doilea trofeu al carierei la Melbourne, la 10 ani de la primul succes, la ediția din 2019. Pentru iberic, urmează finala cu numărul 25 în turneele de Mare Șlem.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce blonda a anunţat relaţia!
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce…
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…